Incurcatura unui iepuras

Marta, era o iepurica foarte tanara, frumoasa dar un pic cam dolofana si cu o blanita alba imaculata. Doar ochii ei mari si albastri semanau cu cei ai tatalui ei, un stra-stranepot al respectatei si binecunoscutei familii a primilor iepurasi de Paste. Mama ei era o iepuroaica comuna, de culoare maro-cenusie, harnica, blanda, cu inima mare si dreapta.

De la ea invatase Marta sa fie altruista, vesela si buna.  Toti o simpatizau. Cat era micuta, Marta era extrem de prietenoasa cu toate vietatile padurii. Cand se intalneau puii de animale, in luminisul de la poalele dealului impadurit, ea avea grija de toti. Se juca in fiecare zi cu caprioara Aneta, cu veverita Saftica cea eleganta ce locuia in acelasi arbore cu ea, cu surorile randunici Anileta si Carileta ce isi aveau cuibul la o gospodarie a unui cioban. Cu timpul se alatura lor o micuta aricica, Lizeta, pe care o stiau si randunelele surori, care o convinsera si pe vulpita Olguta jucausa, sa li se alature. Orele, zilele si mai apoi verile treceau placut in grupul de prietene cu multe jocuri, ale tuturor. Odata cu venirea toamnei animalele dispareau prin culcusurile lor sau plecau in tarile calde. La venirea primaverii incepeau iarasi sa se adune in luminis, sa se joace.

Anii insa le facura pe fiecare sa creasca diferit, in felul lor. Intr-o vara, Marta le convinse pe celelate ca doar jocurile si ideile ei erau cele mai bune si trebuiau luate in considerare in primul rand.. Mereu trebuiau sa faca intai ce dorea ea si nicicand nu mai era timp si de altceva ce ar fi vrut ele. Celelate prietene o acceptara si asa fiindca inca o iubeau si sperau sa redevina cat mai curand asa cum fusese odata.

Iepurica Marta pe masura ce crestea vedea cum toate vietuitoarele padurii il respectau si chiar linguseau pe tatal ei, care avea cea mai importanta fabrica de jucarii si oua de Paste din zona. El era asadar o figura importanta in padure fiind cel desemnat a se ocupa de copiii din tinuturile apropiate padurii, in ziua Pastelui. Ea intelesese ca in curand ii va lua locul tatalui ei si urma sa fie Iepurasul de Paste si de aceea incepuse sa sa simta mandra si chiar cu mult mai speciala decat restul animalelor. Era din ce in ce mai convinsa ca asa era. La scoala, era chiar destul de buna: nimeni nu o egala la orele de lucru manual sau la desen iar prietenele ei pareau adesea lipsite de talent si…novice pe langa ea. Incetul cu incetul deveni din pacate foarte increzuta pe baza acestor motive.

In urmatoarea vara randunelele venira din nou acasa, la cuibul de la casa ciobanului. Cum ajunsera ele le salutara pe oitele cunoscute si se jucara cu mieii noi aparuti. Apoi vorbira si cu calutii, magarul si cainii ciobanului ca sa vada ce mai facusera toata iarna. In final ele se dusera nerabdatoare in poiana sa-si caute prietenele. Acolo fura primite doar de Vulpita Olguta care le saluta pe un ton dulce, dar si cu o privire ciudat de sireata. Mai in departare, Marta si Saftica nici nu le privira. Erau neasteptat de nepasatoare. Dupa o vreme ducandu-se catre cuib o intalnira pe caprioara Aneta care le povesti pe un ton amar ca ii fusese interzis sa mai calce prin luminis de catre Marta, care impunea celorlati absolut tot ceea ce au voie ceilalti sa faca acolo. La fel o alungase si pe aricica Lizeta, pe motiva ca le putea intepa cu tepii ei. Puii mici de animale erau alungati daca nu o ascultau cu totul pe Marta. Ramasera doar mistretica Sarita si mult mititica soricica Ani-mica. Acestea erau prea mici ca sa inteleaga ce se petrecea si erau fericite ca le baga in seama cineva mai mare.

Randunelele surori nu se mai dusera nici ele prin luminis afland tot de la blanda caprioara Aneta ca nici vulpita Olga nu le mai dorea prietene dar nu avea curajul sa le-o spuna direct. De fapt, ea,Vulpita cea sireata si veverita Saftica cea  mereu la moda erau umbrele iepuroaicei rautacioase si nu ar fi contrazis-o cu nimic. In clubul lor nu mai era loc pentru celelate care de fapt nu impartaseau comportamentul lor…si ele o stiau. Trebuie spus ca toate aceste schimbari ale Martei erau straine parintilor ei, care nu stiau si nu observau comportamentul urat al fiicei lor . Ei erau prea ocupati cu magazinul lor ca sa vada ce se petrecea.

Asa ca Aneta caprioara, Lizeta aricica, cele doua randunele si alti doi frati capre negre: Mira si Eduri decisera sa nu mai mearga prin poiana si sa se joace impreuna, frumos si respectandu-se unii pe altii. Ei uitara o vreme de animalele care se purtasera urat cu ei. Descoperira un alt luminis mai mic, dar placut in marginea padurii unde toti cei alungati erau bineveniti. Cateodata veneau si mieluseii sau manzul ciobanului acolo ca sa zburde impreuna. Vremea frumoasa se imbunatatea cu fiecare zi si se apropia Sarbatoarea Pastelui.

Intr-o dimineata, Corbul Teleflet care mereu aucea vestile in padure, zbura deasupra ei tipand de zor ca Iepurele de Pasti, Surul patise un accident.

Copiii care se jucau afara incepura sa se intrebe:

-         Oare cine va duce cadourile si va pune ouale vopsite prin curtile oamenilor?

-         Eu cred ca sotia lui….se auzi o voce.

-         Doamna Suru nu paraseste niciodata padurea…

-         Atunci ? Cine? se intrebau toti

Ceea ce copiii nu stiau era ca si ea plecase cu tatal Martei la un spital si fiica lor ramasese sa se ocupe de treaba tatalui ei. Foarte sigura pe ea ii spuse tatalui sau inainte de a fi plecat ca nu trebuie sa il cheme pe unchiul iepuroiul Maroniu pentru ca ea va face tot ce trebuie in locul lui.

-         Esti siguram comoara mea?

-         Da, tata. Sunt acum mare. Ai incredere in mine.

-         Da, dar stii cat de multe sunt de pregatit…mai adauga iepurasul de Paste

-         Stai linistit. Am o gramada de prieteni care ma vor ajuta. Da-mi sansa sa iti demonstrez.

-         Bine. Cred in tine.

Tatal, se gandi ca nu ar fi bine sa ii taie elanul si sa nu ii acorde aceasta sansa, asa ca incerca sa-si inabuse grijile si pleca un pic neimpacat insa nu avea de ales..

Primul drum il facu Marta, catre vizuina Safticei. Aceasta cand ii deschise usa avea bretonul proaspat intins si o rochita colectie unica, noua, pe ea. Marta o privi surprinsa si o intreba inainte de a-i spune problema ei:

-         Pleci undeva?

-       Normal, ai uitat? Doar ti-am spus ca merg in Landro, la cateva paduri spre apus, unde voi participa la o prezentare de moda.

-         Ah, da…nu am uitat, incerca Marta sa nu fie surprinsa ca uitase, caci de obicei nu retinea nimic din ce nu o interesa.

-         Vroiai sa-mi spui ceva? Continua veverita in timp ce isi misca labutele ca sa i se usuce lacul de pe unghii.

-         Nu, nu…doar sa-ti urez drum bun, zise Marta  si se intoarse putin ingrijorata de faptul ca nu o va putea folosi...

Nici la vulpita Olguta nu avu mai mult succes pentru ca ea era deja plecata. Mama ei ii spuse ca o trimisese la o tabara de invatare a limbii pasaresti. Ea era era singurul lor pui si doreau sa fie foarte educata.

Marta incepu sa se framante serios. Ajutoarele ei de baza erau plecate si cu cei mici Sarita si Ani-Mica nu prea putea sa faca nimic. Ele nu puteau nici picta oua la masina si nici duce cadouri asa multe drumuri. Parintii lor nu le lasau singure inca…Se gandi sa se apuce de treaba, caci totusi mai erau trei zile. Putea sa reuseasca.

In prima zi a muncit fara pauza toata ziua si noaptea la impahetat cadouri. Mai erau inca asa de multe si simtea ca o dor tare labutele. Se intinse putin pe podeaua magazinului si crezu ca va dormi o ora dar cand se trezi observa ca trecu inca o zi. Acum ingrijorarea fu inlocuita de disperare. Cum o sa termine? Nu avea cum!  O sa il dezamageasca pe tata. Ce o sa zica apoi toti care nu-si vor primii cadourile: animalele si copiii ce il asteptau pe Iepurasul? Privind asa, pe fereastra de la copacul in care locuia vazu in departre cele doua randunici, cu care nu mai isi amintea de cand nu le adresase o vorba. Ele se jucau fericite prin aer.

-         Heeei Ani, hei Cari! Saluuut! Ce mai faceti?

Se trezi ca le face cu mana. Ele puteau fi salvarea ei. Oare o sa …

Randunelele venira imediat spre ea cu o fata un pic neincrezatoare.

-         Buna, Marta. Suntem bine, tu?

Randunelele zburau in jurul ei iscodind-o si privind-o cu suspiciune.

-         Binisor, raspunse ea cu o voce vinovata si privind in jos.

Cele doua randunele intelesesera totul din priviri.

-    Ai probleme cu organizarea Pastelui?

-      Vrei sa te ajutam cu impartitul oualelor si cadourilor? zisera pline de voiosie cele doua.

Marta ramase fara cuvinte. Cum sa fie asa de dragute si amabile cu ea…cand se purtase asa de….groaznic?

-         Chiar vreti sa faceti asta? intreba Marta cu ochii scanteind de emotie si adauga apoi pe un ton nesigur:

-         Ma puteti ierta ca v-am suparat?Am fost nedreapta cu multi…

-         Da, desigur ca te iertam. Toti mai gresim uneori, trebuie sa intelegem bine acest fapt. Apoi, prietenii se ajuta la nevoie, nu-i asa?

-         Da, da, desigur. Asa este.Va multumesc. Va multumesc mult de tot. Sunteti niste prietene adevarate. Marta sarea intr-un picior caci grijile ei pareau sa se duca odata cu zborul celor doua ce ciripeau ascutit deasupra padurii chemand-i pe ceilalti.

In luminisul mare de la poalele padurii se adunara in scurt timp toate vechile prietene si se pusera pe treaba. Marta fu uimita de cat de frumos desenau cele doua randunele, poate chiar mai frumos ca ea si ceilalti impachetau repede. Aricica Lizuca butona cu tepii ei foarte bine masina de vopsit oua si  caprioara fugea repede ca gandul cu pachetele cu jucarii. Capritele mergeau cu cosurile de oua si le atarnau prin arbusti ori le ascundeau prin iarba. Randunelele chemara in ajutorul lor si manzul ciobanului ce se alatura Caprioarei iar cainii ii insoteau ca sa se asigure ca nu ii vede nimeni pe unde mergeau. In zori de zi, cand oamenii ieseau de la slujba de Inviere si clopotele bisericii rasunau cristalin in vale, toate animalele se intalnira ispravind la timp toata treaba. Priveau din luminis spre valea luminata acum de zeci de lumanari din mainile omenilor. Era atata pace si bucurie! Se auzeau peste tot:

Hristos a inviat! Adevarat a inviat! Si cantecele de bucurie se revarsau din biserica rasunand in toata valea.

Animalele se privira multumite si fericite. “Cu adevarat acesta este sarbatoarea iertarii si renasterii, a schimbarii in bine de care toata lumea ar trebui sa tina seama”se gandea in sinea ei Marta, aflata in mijlocul vechilor ei prietene din copilarie.

E de prisos sa spun ca acel Paste fu un succes si toata lumea fu multumita.

Iepurele Suru cand venii inapoi peste cinci zile o felicita pe fiica lui, Marta in fata tuturor animalelor padurii stranse special cu acesta ocazie. Stiau ca fiicei lui ii va fi desemnat oficial rolul lui.Toti asteptau ca Suru sa ia cuvantul.

-    Iata, dragii mei fiica mea, urmatorul iepuras de Paste ce a dovedit…

 Marta il intrerupse neasteptat pe tatal ei si ii spuse:

-      Nu pe mine trebuie sa ma pui, tata, ci pe toti care sunt cu noi si care sunt cu adevarati…minunati.

-         Cum? De ce? se auzeau intrebari din toate partile. Nimeni nu mai pomenise asta. Intodeauna doar iepurasul impartea cadouri in timp ce ceilalti se pregateau de sarbatoare facand curat sau mancare.

Marta continua:

-         Eu singura nu as fi facut nimic fara toti prietenii mei. Numai impreuna putem reusi sa facem usor ceea ce unuia singur i-ar fi fost greu… De azi inainte imi doresc sa vina cu mine toti care vor sa ajute. Impreuna putem fii puternici. Toti putem impartii cadouri, bucurii.

-         Multumim. Multumim!strigara ceilalti pui de animale. De mult timp isi doreau sa poata face si ei ceva dar nu li se dadura niciodata ocazia.

La adunarea aceea fura prezente si veverita Saftica si vulpita Olguta. Ele observara multumite de cat de mult se schimbase iepurica Marta. Se bucurara mult ca nu mai trebuiau sa ii suporte toate iesirile rautacioase, jignirile si laudele personale. Se parea ca acest Paste a fost unul important pentru Marta pentru ca a facut-o sa invie si ea, intr-un fel diferit, dar frumos  apreciind cat de importante si pretioase sunt: bunatatea, modestia, prietenia si bineinteles iertarea.