miercuri, 21 decembrie 2022

Ce ascunde sacul Mosului

 Ce ascunde sacul Mosului


Traia intr-o padure de la poalele muntilor, aproape de valea unui parau vesel, o mica familie de soricei. Ei isi aveau casa in scorbura unui stejar batran alaturi de o familie de veverite si una de arici. Copacul era aproape de un luminis unde traiau linistite mai multe vietuitoare ale padurii: cerbi si caprioare, iepurasi, vulpi, bursuci amabili si chiar cativa ursuleti  respectuosi. Toti se cunosteau intre ei ca o mare familie avand acolo un adevarat satuc, doar de ei si pasarile cerului stiut. Exista si o haita de lupi cu totul altlfel decat ti-ai imagina. Nu erau deloc fiorosi ci mai degraba protectori, dar nimeni nu prea ii vedea pentru ca mereu hoinareau....sa prinda pe cei care incalcau legile.Dar, sa revenim la soricei.

In dimineata acelei zile de iarna in familia de soricei totul parea obisnuit: tata tamplar fusesse chemat de dimineata sa repare usa grotei unor iepurasi, fetele plecara spre scoala doamnei Ursescu impreuna cu alti copii din apropiere: veveritele surori de la etaj, trei arici gemeni nazdravani si un vulpisor mai mic. Ei pregateau o mica serbare secreta pentru parinti si mergeau la ultima repetitie. Mama soricica ramasese acasa pentru a face mancare si a avea grija de mezinul bebelus. In plus,cum era doar o zi pana la Craciun vroia sa fie o sarbatoare perfecta si se straduia sa faca multe...prajiturele de rontait, asa cum le placea celor din familia ei.




In acea zi, la ora potrivita de terminarea  a scolii, spre nelinistea mamei se intoarse acasa numai fetita ce mare: Ea era extrem de agitata astfel ca, cu greu reusi sa se calmeze si sa ii cum o pierduse pe drum.
-         Eram langa parau, aproape de casa domnului castor care de obicei era prin curte si aranja lemnele, dar astazi nu era acolo. Pe zapada de langa gardul lui am vazut un sac foarte mare, starlucitor si rosu. Ne-am apropiat cu totii caci eram curiosi ce era cu el insa nu indrazneam sa il atingem. Sora mea ce mica a ajuns prima la el si cum e asa de curioasa ca sa-l cerceteze ce este in el, incat l-a desfacut si l-a pus ca o pelerina.
-         Apoi, ce s-a intamplat? A venit cineva sa ia sacul?
-         Nu, nu…mama. Noi, copiii ne gandeam in gluma ca poate e sacul lui Mos Craciun si vroiam sa vedem daca are ceva in el. Apoi s-a intamplat nenorocirea:ceva, ca un fel de vartej de zapada ce venea din inaltul cerului a coborat pe pamant si  a inconjurat sacul iar noi am inchis ochii si cand s-a domolit, acesta disparuse si impreuna cu el si surioara mea.
-         Nu inteleg, pare ciudat. Cum sa dispara, asa pur si simplu? Ce vartej? spuse mama ingrijorata foarte tare. Cum?
-         Nici noi, copiii ce eram acolo nu intelesesem. Am strigat-o si cautat-o in zadar pe sora mea, asa ca am rupto-o la fuga pana acasa ca sa iti povestesc. Mami, crezi ca Stela e bine?
-         Nu stiu draga mea, nu stiu dar cred ca cunosc pe cineva care ne-ar putea ajuta. Merg sa il aduc pe tata acasa si o sa il trimit sa vorbeasca cu Domnul Lupulescu,  politaiul padurii ca sa o caute. Cred ca va fi bine, zise mama incercand sa isi alunge lacrimile si ingrijoarea de pe chip, ca sa nu o sperie de fiica ei mai mare. In mintea sa se gandea la frigul de afara si la faptul ca micuta nu ar fi rezistat la o noapte in padure, departe de barlogul lor.

Sa o lasam pe mama Soricica ce se indrepta grabita spre casa Iepurestilor si sa ne indreptam privirea spre cer, acolo unde copiii nu vazusera ascuns dupa nori un vehicul ce zbura deasupra. Era adevarat ca norii de zapada cenusi si grei intunecau cerul.
Cu inima batandu-i mai sa ii sparga pieptul, Stela statea cuminte pe fundul sacului sperand sa nu fie gasita si gandindu-se cum sa scape de acolo. Ea nu stia ca deja era foarte departe de padurea ei, de casa ei, pentru ca zbura foarte repede si foarte sus. Simtea ca merege cu zdruncinaturi si se gandea ale cui erau vocile care le auzea. In primul rand era o voce mai groasa, impunatoare dar vesela care parea sa fie a sefului si apoi niste alte voci mai subtirele ce ii raspundeau:
-         V-am spus sa mergeti un pic mai incet. Uite, a iarasi a trebuit sa oprim ca sa luam sacul ce a alunecat din sanie.
-         Dar, seful…suntem in intarziere si de asta ne grabeam .
-         Pai nu vezi ca graba strica treaba? zise mustrator vocea mai groasa
-         Treaba a stricat-o Elful acela, Cuisor pentru ca a vrut neaparat sa scoata spatarul de la spate ca sa fie mai mult loc pentru sac.
-         Ei, lasa nu mai fii asa de suparat, caci nu a vrut decat sa ne ajute, adauga iar vocea groasa.
-         Da da…sigur…cum zici matale. De asta, acum, noi trebui sa fugim mai repede…Oricum important este ca avem iarasi sacul…
In timp ce vocile vorbeau, soricica se simtii impinsa de niste obiecte care aparusera de nicaieri si din toate partile micsorandu-i locul in care se refugiase. Cine le bagase in sac? Nu stia. Vazuse doar o lumina, ca o fereastra aparand in fundul sacului si apoi imediat se simtii acoperita de ele. Cand a vazut lumina, a auzit mai multe voci ce vorbeau foarte grabite. Ea crezuse ca va puta sa se furiseze afara, dar timpul fu prea scurt si pana sa se dezmeticeasca fundul sacului se inchise la loc. Acum era iar intuneric si…inghesuiala.
-         Sefule, am ajuns la casa urmatoare de pe lista. Aterizam chiar acum langa horn.
-         Bine, lasati-ma usor. O sa termin repede, va promit.
Brrr, hooo, crac, crac…mai auzii Ela apoi soricica trecu printr-o spaima foarte mare caci vazu cum pe rand toate obiectele fura scoase din sac si se feri cu greu a nu fie apucata de o mana mare acoperita de o manusa alba ce apuca pe rand lucrurile dinauntru. Ramase acolo, pe fundul sacului, cu inima batand sa ii sparga pieptul nemaistiind ce sa faca. Apoi, dupa un scurt timp, povestea cu fereastra se repeta: iarasi vazu o lumina pe fundul sacului, voci grabite si iarasi sacul fu umplut de obiecte. Mana iar se indesa inauntru si goli repede sacul. Soricica incepu sa se gandeasca: sanie, sac, horn, cadouri, dar nu-i veni sa creada: Oare chiar nimerise in sacul lui Mos Craciun asa cum crezura si prietenii ei cand se intorceau de la scoala?

Intre timp, mama Soricica care mergea impreuna cu sotul ei direct in locul unde stateau lupii ce pazeau padurea. Acolo, din nefericire nu gasira pe nimeni. Deseori politistul sef era greu de gasit imediat deoarece impreuna cu haita sa facea ronduri prin tinut, ca sa se asigure ca totul e bine. Se gandira ce sa faca intrucat era deja intuneric si frigul incepea sa fie tot mai dur. Oare cine ii mai putea ajuta?
     -    Am putea oare sa megem la  Doamna Alba? Ii putem cere sfatul si poate ajutorul,  zise incet, cu sfiala mama soricica
Sotul ei o privi speriat si  foarte ganditor:
-         Ar fi destul de periculos si fara rost….nu cred ca ne va asculta. Doar stii cat e de singuratica si ciudata.
-         Da, insa ea se impaca cel mai bine cu iarna si distantele…
In inima codrului, traia o doamna bufnita, ce se aciuise prin codru de cativa ani dar nu vorbea aproape cu nimeni. Ea era cam ciudata si batrana. Se zicea ca ar fi trait cu multi ani in urma, chiar din nordul indepartat. Asa povestea lumea. In plus se zvonea ca tatal ei ar fi murit …din cauza unui soarece si de atunci, ea nu ii suporta pe niciunul din neam cu el. De cateva ori ii facusera unii si altii plangeri la lupi, ca tot facea zgomote cu tipatul ei ascutit, noaptea si ii trezea din somn. Asa ca bufnita, care primise niscava mustruluieli de la politistul padurii devenise si mai acra si nesuferita.
-         Nu stiu cum sa facem… dar cu cine sa mai vorbim acuma? Toti sunt la casele lor, ocupati cu pregatirile pentru Craciun.
Sotii Soricescu erau tare decumpaniti, speriati. Chiar nu mai stiau incotro sa o apuce. Afara gerul era tot mai dur si puternic. Vantul incepea sa suiere printre copaci si sa viscoleasca zapada.
  

Revenind la Stela, acesta isi dadu seama ca vocea ragusita a batranului era sigur a lui Mos Craciun si se gandi ca ar putea sa ii ceara ajutorul sa o duca acasa. Doar Mos Craciun era un batran cumsecade, bun si care iubea copiii… Apoi se gandii ca va trebui sa ii spuna lui cum a ajuns acolo si fapta ei nu era deloc una de lauda. Ii era tare rusine pe de-o parte pentru ce facuse si pe de alta parte ii era foame, frig si frica ca nu cumva sa scape din sac si sa ramana cine stie prin ce meleaguri, singura, fara nimeni si fara sa mai isi poata vedea vreodata familia. Se gandi apoi ca fara sa vrea a descoperit si cel mai mare mister al Mosului, despre sacul sau si poate ca  lui nu-i va placea deloc acest lucru. Ce sa faca oare, ce sa faca? Apoi se gandi la ceea ce o invatase mama: sa fie corecta si sa spuna adevarul, intotdeauna chiar daca era greu.
Asa ca se prinse curajoasa de maneca de blana a Mosului cand acesta se furisa in sac pentru cadouri si apoi se catara pana ce ajunse aproape de urechea lui.
Acolo, incepu sa strige cat o tineau puterile:
-         Domnule Mos, Domnule Mos.
Mosul o auzi foarte repede, o lua in palma si o privi uimit dar si cu bunatate.  O soricica mica si zgribulita de frig, cat o jumatate de deget, cu palton portocaliu si caciulita cu dungi il privea cu teama si bucurie, in aceasi timp:
-         Aaaa,…Cine esti micuto si ...ce cauti in sacul meu?
-         Buna ziua, eu sunt Stela soricica si …am intrat in sac … adica am vrut sa vad…stiti am fost curioasa cand l-am vazut pe zapada si apoi am ramas inauntru. Nu stiu cat si nici cum …As vrea inapoi acasa va rog. Sa stiti ca nu spun la nimeni aaaa…..ce am vazut… ma ajutati?
-         O micuta mea, de fapt nu ai intrat in sac, ci in bucluc.
-         Asa este, va rog, va rog mult sa ma iertati. Ma ajutati? Da? Da? Intreba Ela cu cea mai dulce figura.
-         O, te iert draga mosului  doar ca o sa fie cam greu sa te duc inapoi asa de repede. Vezi, tu, eu trebuie sa mai merg toata noaptea sa impart daruri copilasilor si numai maine in zori o sa pot sa te ajut. Cand ne vom intoarce insa, piticii mei din Laponia au o harta uriasa si cu ea vad locurile prin care trec si astfel stiu ce cadouri sa-mi puna in sac. Doar ai descoperit acest secret, nu-i asa? Ei vor sti cu siguranta unde a cazut sacul.




-         Da, spuse micuta repede si isi lasa privirea rusinata in jos. Domnule Mos sa stiti ca eu promit ca nu il spun la nimeni, dar va rog sa ma ajutati.
-         Desigur, draga Mosului. Asadar, Stela maine te trimitem acasa, bine? 
-         Multumesc. Da, e foarte bine. Ela se lasa pusa in buzunarul de la piept al Mosului unde era cald si bine.  Ochii i se faceau tot mai grei. Se gandea la familia ei, la darurile ce trebuiau dechise a doua zi si ea nu va fii acolo. In curand adormi, sleita de puteri si de emotii, leganata de mersul lin al saniei.

A doua zi, dimineata, la poarta casei lui Mos Craciun isi facu aparitia o bufnita imensa, alba, cu ochii albastrii care abia reusii sa suiere catre piticul ce veni sa vada cine suna, la o ora asa de nepotivita.
- Cine sunteti si cum de ati venit tocmai azi? intreba piticul cu o privire suparata
-   Prietena. Du-i piatra asta Mosului, raspunse bufnita cu un ton stins si ii intinse o piatra rosie, stralucitoare ce o scoase de pe turbanul care il purta pe cap.
-         Da, ce te face sa crezi ca o sa vrea sa te vada? Raspunse piticul uluit de aparitia ciudata. Azi e ziua lui libera. Singura, de altfel din tot anul.
-         O sa vezi, doar fa ce ii spun, zise ea intinzandu-i din nou piatra cu aripa.
Piticul impresionat putin de aparitia impunatoare si privirea hotarata disparu dupa poarta privind piatra din mana sa si lasand-o in urma pe bufnita ce ciugulea niste seminte scoase din turban.
-         Poftiti, zise el  foarte amabil dintr-o data, cand se intoarse dupa cateva minute. Mosul va asteapta. Habar nu am cum de ati reusit sa il faceti sa va vada. De obicei, in dimineata de Craciun e foarte obosit si nu vrea decat sa se odihneasca. Insusi  Majestatea sa Iarna a incercat o data sa vorbeasca cu el si nu i-a deschis poarta.
-         Eh, doar e Craciunul, nu? raspunse scurt batrana bufnita.

In casuta calda, Mosul se gandea cum sa o trimita inapoi pe soricica.. Era viscol afara si aproape toti renii sai erau foarte obositi. Pe cand se framanta asa, Ela inca dormea in haina lui si habar nu avea ce se intampla. Atunci, intra Bufnita:
-         O, bine ai venit cumatra. Ce te aduce dupa atata timp pe aceste meleaguri si pe asa o vreme rea? intreba Mosul surprins. Am primit mesajul tau, mai spuse el zambind si ii dadu piatra inapoi. Credeam ca nu vei mai calca pe aici, mai ales in toiul iernii.
-         Vad ca nu m-ai uitat ,stimabile Mos, adauga ea in loc de salut.
-         Cum sa te uit, doar tu esti cea care m-ai ajutat cu acea avalansa. Daca nu erai tu sa ne anunti la timp de pericolul ce l-ai vazut de la inaltimile la care zburai, acum nici un copil nu mai primea cadouri.
-         Asa-i draga Mosule. Ce ierni viforoase erau atunci…Acum, insa cred ca ti-e tot mai greu sa mergi dumneata iarna, la copii si sa le duci cadouri cand nu mai e zapada.
-         Nu numai zapada a devenit un lucru rar dar si ghetarii, adauga Mosul. Anul trecut a venit pe la mine Craiasa iernii si era tare suparata din cauza lipsei ghetii: nu mai avea din ce sa faca zapada, sarmana. Vanturile ei se agitau neputiincioase sa adune norii si  zapada pentru a o duce spre pamanturile oamenilor.
Mai prinsera ei sa vorbeasca despre vremea ce se schimba repede, neobisnuit de mult si naucea oamenii si animalele deopotriva : iarna devenea prea scurta, caldura puternica insotea primavara, zapezile ce ba lipseau cu desavarsire sau cand veneau in fine, soarele le topea prea repede umfland raurile si facand pagube peste tot. Sarmana Iarna era tot mai suparata. Primavara nu mai putea sa tina soarele in frau caci aceta nu mai asculta de nimeni.
Mosul o intreba cum se simte in locul unde locuieste. Apoi, bufnita ii raspuse adaugand si motivul pentru care venise:
-         In codrul unde m-am stabilit e bine. Gasesc harana ce am nevoie si pentru care am plecat : ghinde, alune, fructe de padure…caci stii ca doar cu astea ma mai hranesc acum. Vara insa este de multe ori prea cald pentru mine, imi lipsesc locurile si prietenii de aici, din nordul meu, dar ce sa fac daca nu mai puteam sa traiesc aici. Nu mai gaseam hrana… Ma linisteste gandul ca mai pot zbura pana la voi sa va vad, ca si acum.
-         Este bine, draga Alba. Ar trebui sa incerci sa-ti faci si acolo prieteni si sa le arat cat esti de inteleapta si buna. Sunt sigura ca atunci cand ii vei lasa sa te cunoasca o sa te aprecieze asa cum o facem si noi. Atunci nu o sa ne mai simti asa de mult lipsa.
-         Ei, tocmai de aceea sunt intr-un fel aici la dumneata. Caut o soricica mica, ce s-ar fi pierdut de ieri. E fiica unei familii cumsecade. Poti tu ruga piticii tai sa o caute unde este cu harta lor magica?
-         Este cumva imbracata cu un palton oranj si cu o caiulita cu dungi?
-         Da cum de stii toate astea? Ai cumva si un glob magic in care le vezi pe toate?
Fata Mosului se lumina spre marea mirare a doamnei Bufnita care isi marii si mai mult ochii ei albastrii ca doau farfurii intrebatoare:
-         O, dar chiar nu trebuie sa ii intreb pe pitici, caci e chiar cu mine. Tocmai aflasem unde e casa ei si fara un glob magic!
Nu mica ii fu uimirea Bufnitei sa afle de la Mos restul pataniei micutei curioase. Rasera amandoi usurati caci erau aproape de rezolvarea unei alte probleme, impreuna, ca si atunci cand au scapat satul de avalansa construind un baraj inalt de brazi.
-         Nu-mi ramane decat sa o duc acasa. Pacat ca trebuie sa stau sa ma odihnesc vreo doua zile caci zborul pana aici m-a obosit peste masura.
-         Am o idee si cred ca  nu va trebui sa mai astepti. Sarmanii parinti or fi ingrijorati.
Bufinita incuviinta si il privii nedumerita dar apoi fata ei se schimba intr-un zambet cand Mosul ii dezvalui planul sau…
-         Nemaipomenit. Asa vom face, aproba ea plina de bucurie.
    
 Intre timp, sotii Soricescu epuizati si disperati il gasira tarziu si pe domunul politist Lupescu care pleca imediat cu haita sa in cautarea micutei. Copiii, prietenii celor doua surori care vazusera toata intamplarea povestira parintilor ,asa ca in scurt timp toti locuitorii iesira sa o caute pe mica Stela lasandu-si toate pregatirile balta. In fond era mult mai importanat acea micuta ce le era vecina si se gandeau cum s-ar fi simtit ei daca le disparea pe neasteptate un puisor. Asadar cu totii colindau padurea si o cautau cand…

 Pe la orele pranzului, locuitorii micului sat din padure fura uimiti sa vada doi micuti pui de reni, zburatori. Cand acestia aterizara in poiana ducand o micuta sanie din care coborara Doamana Alba cea ciudata cu …Ela toti fura uluiti. Capul ei se zarea dintre aripile respectabilei Bufnite. Ea cobori si fugi imediat in bratele mamei sale, ce venise intr-un suflet cand aflase auzii larma din poiana. Sora ei, o imbratisa si incepura sa ii puna multe intrebari.Toti prietenii si ceilalti locuitori curiosi venira acolo si se bucurara. Doamna Bufnita, discreta se retrase repede din mijlocul lor, stinghera caci toti o priveau cu multa uimire si admirate. Parintii Elei incepura sa  le povesteasca celorlalti:

Cum se hotarara sa vorbeasca cu bufnita..  depasindu-si orice teama de acea creatura din disperarea de a-si recupera fiica. Cateodata curajul apare si acolo unde este multa, multa frica. Pur si simplu uiti de teama din dorinta de a incerca acea mica sansa. Si apoi, cine nu incearca nici nu are cum sa reuseasca, nu? Neavand deci alta cale, batura la usa. Spre marea uimire  soriceilor, Doamna Bufina le raspunse cu ton mai mult decat prietenos. Isi facusera griji degeaba! de multe ori facem toti asta. 
Cei trei hotarara ca la lasarea serii sa treaca pe la casa soriceilor unde mama soricica a pregatit o mica desaga cu merinde pentru Doamna Bufnita. Acesta pleca si le promise ca va zbura pana in orasul lui Mos Craciun daca va fi nevoie, pentru o va gasi.

Dupa ce auzira istoria toti locuitorii incepura sa o respecte pentru bunatatea si curajul ei. Le parura tare rau ca o judecasera gresit. Nu trebuiau sa faca asta cand nu stiau mare lucru despre ea. Nu fusese corect. De atunci, nimeni nu o mai ocoli si deveni prietena tuturor ce avea grija si veghea, de sus toata poaina mai ales pe timpul noptii. Era acum in echipa lupilor.

Petrecura cu totii un Craciun minunat, in jurul bradului din luminis. Vazura piesa pregatita de copiii impreuna cu domana Ursulescu. Invitata de onoare fu bineinteles bufnita batrana, Alba. 

Soricica Stela invata sa fie mai atenta si mai inteleapta. Ea nu dezvalui nimanui secretul sacului lui Mos Craciun, nu de alta dar oricum nu ar fi crezut-o nimeni. Asa ca exista si azi chiar multi copii care nu stiu ca sacul lui Mos Craciun e magic si ca se umple cu ajutorul piticilor inainte de ajunge la fiecare casa, cu cadourile cerute. Daca nu credeti puteti sa o cautati pe soricica Stla in poiana din padure, aproape de paraul de la poalele muntilor. Ea a pastrat  in secret un fir de ata din sacul lui Mos Craciun, care este…magic si va poate dovedi cele scrise in acest poveste.


In speranta ca v-a placut povestea noastra va rugam sa va abonati la blog pentru a fi la curent cu noutatile postate de noi. Mentionez ca ilustratiile au fost realizate de fiica mea Carmen de 11 ani si le puteti descarca pentru a le colora. Distractie placuta!