Povestea Ateneului Roman

 

 

 

POVESTEA 1 : FAURITORII DE PALATE

Povesta Ateneului Roman

 

 

 

 

Elena si Andrei il priveau cu teama si curiozitate pe uriasul catel auriu care le taia calea. Pe aleea micului parc el parea ca ii asteapta special chiar pe ei stand in pozitie de observare si uitandu-se tinta in directia lor. Pe masura ce se apropiau acesta se scula din pozitia de sezut si parea sa ii intampine cu cateva latraturi de salut miscandu-si voios coada.

-       Hei, catelul asta parca te cunoaste, spuse Elena uitandu-se cand la caine cand la colegul ei.

-       Vorbeste in numele tau…eu nu cunosc asa un catel. Deloc.Totusi, priveste ce prietenos este! Andrei il maingaie curajos pe crestet in timp ce se uita prin parc dupa stapanul lui dar nu vazu decat o fata ce asculta muzica la casti prea preocupata ca sa-i fie stapana si un grup de bunici cu copii ce se deplasau spre locul de joaca.

Catelul continua sa se gudure pe langa ei. Observara ca nu avea nici o zgarda.

-       Cred ca este pierdut si ar trebui sa incercam sa il ajutam.

-       De acord, stai sa il sun pe tata sa vina sa ne ajute. Nu stiu daca o sa ne urmeze asa mult incat sa ajungem cu el...

In timp ce vorbeau catelul facea rotocoale de bucurie in jurul lor si incerca sa se joace cu ei latrand vesel. Deodata ii apuca Elenei rucsacul si fugi iute indepartandu-se ca un hot priceput.

-       Hei, stai….Hei!

Cei doi copii fugeau dupa caine nestiind ce altceva ar putea sa faca si cand acesta disparu dupa niste tufisuri ei il urmarira. Intre tufisuri era o pacla ciudata in care cainele sari si nu se mai vazu. Copiii privira cateva secunde mirati si apoi dupa ce se privira se aruncara dupa el. Odata ce pasira prin acel perete verde se uitara inapoi si acesta era inca acolo, ascuns intre tufisuri dezvaluind parcul mic in care fusesera. Elena cauta repede cu privirea  direct inainte cautand cainele insa tabloul din fata ei o lasa fara cuvinte. Il trase si pe Andrei:

-       Hei, priveste…aici nu mai pare Bucurestiul nostru ci se pare ca am traversat si timpul nu doar locul…

O lume complet diferita, veche si totusi cumva cunoscuta se infatisa in fata ochilor lor. In fata ochilor lor faceau parada galagios un tablou intreg : trasuri, doamne elegante si tarani carand pe umeri bocele cu verdeturi, femei sarace vanzand flori, strazi pavate cu pietre, tarabe cu tot felul de marfuri….

-       Wooow, ….dar oare cum? Si crezi ca….Uite cainele, Elena! Daca trece de coltul strazii aceleia nu il mai putem gasi.

Copiii nu avura mult timp sa isi revina din soc si fugira uitandu-se tinta la locul unde disparu cainele. Ajunsi acolo ii astepta insa o surpriza. Cainele nu era pe strada ce se intindea in fata lor si probabil ca intrase intr-o curte a carei poarta era semideschisa.. Elena apasa clanta si se intoarse catre Andrei ce statea nehotarat:

-       Haide, ce mai astepti? Sigur ca stapanul lui o sa imi dea inapoi rucsacul .

-       Bine, bine cum zici tu…

Nici nu pasira bine in curtea acelei case ce parea un conac ca iata un domn in varsta imbracat in straie de valet ii intimpina cu un salut:

-       Ziua buna stimabile domnisor si frumoasa duduita. Rogu-va iertati-mi indrazneala dar pot eu oare sa va ajut cu ceva?. Nadajduiesc ca domniile voastre s-au ratacit sau au venit cu o chestiune anume la acesta casa?

-       Buna-ziua, indrazni baiatul de 13 ani sa spuna timid. Noi, noi….cautam un caine mare auriu care se pare ca….

-       Cine, cainele nostru? Mare poznas mai e! Vreti sa va jucati cu el, nu-i asa?

Fata, care statu pana atunci tacuta il ciupi usor pe baiat si ii soptii in viteza ceva la ureche uitandu-se apoi cu subinteles la valetul de mica statura din fata lor, imbracat cu niste haine demne de muzeu. Ea il prinse pe baiat si trase il ferm de bratul liber.

-       Haide, haide Andrei. De ce nu ii spui ca mi-a luat rucsacul? Fata, mai inalta cu un cap decat baiatul incerca agitandu-si o mapa cu desene aflata in cealatata mana sa patruda in curte dupa caine. Baiatul se smulse din stransoare si aranjandu-si gulerul de la haina lui in carouri.

-       Domnule, cainele ne-a luat rucsacul…adica bagajul adauga repede vazand cautatura ciudata a valetului . Poate in joaca?

-       Oh, dragutii mosului. Sa stiti ca acela e un caine special…al unui oaspete al acestui conac. Intati cu mine. Haideti. O sa gasim noi…rucsul sau ce o fi, poate boceluta duduiei. Haideti sa il strigam: Patry! Patry! Vina la mosu’…

Cei trei pornira alene sa il caute inchizand usor poarta casei dupa ei. Cei doi copii erau prea curiosi si incantati de acesta aventura ca sa mai fie speriati. Pasira dupa valet in casa ce parea desprinsa din imaginile falnicelor conace boieresti de odinioara ale Bucurestiului.

In casa trudeau de zor doua slujnice imbracate in straie nationale.

-       Haide Nea Petrache ca nu ai zabovit prea mult la afara…intreaba conasul oaspete de dumneata.

-       Cine sunt acesti copii?

Taranca mai in varsta se priponi in fata lor scruntandu-le vesmintele de sus pana jos.

-       Ei, ei, Veto lasa copiii in pace. O sa mearga cu mine in gradina la conas si la caine. Se pare ca l-au intalnit pe Patry al nost’ si le-a cazut cu tronc de el.

Pertache ii trase prin holul lung spre o gradina frumoase cu trandafiri, si pomi bine ingrijita ce se afla in spatele casei. Dintr-un foisor se auzeau glasuri invalmasite de barbati discutand aprins. Pe masura ce se apropiau se distingeau tot mai bine:

-       Trebuie sa semene cu un templu antic! Asa va spun ca va fi nemaipomenit.

-       Da de unde ce avem noi cu grecii? Ei cu istoria lor si noi cu a noastra si asa, ar trebui sa fie un simbol al romanilor dar sa aduca si ca o biserica de-a noastra…

-       Eu te contrazic cumetre insa plebea tarii ar trebui sa isi aduca aminte de marii oameni care au insemnat ceva pentru natinea romana…asadar niste statui falnice ar trebui sa o inconjoare. Le si va tronand de jur imprejurul cladirii povestind istoria noastra zbucimata….

-       Stimati domni, stimati domni! Am fost chemati aici din ordin regesc sa il sfatuim pe tanarul nostru proiector de palate si noi ce facem? Noi ce facem domnilor? Sporavoim fara sir de cateva ceasuri. Suntem in anul 1886, domnilor! Suntem in plina dezvoltare a iubitei noastre patrii si tarisoara noastra are nevoi….

Copii se departara incet ocolind printre copaci si tufisuri foisorul unde cei sase domni imbracati bine in straiele vremii continuau sa dezbata aceeasi tema. Glasurile lor se estompara tot mai mult si mai mult pe masura ce se indepartau. Ajusera intr-un ungher indepartat al gradinii unde langa un mic iaz cu o tasnitoare statea pe o banca un tanar domn tintind cu privirea tufele de trandafiri. Straiele lui erau fine. Avea o mica barba la moda atunci si o privire vivace. Statea  linistit si visator pana cand il zari valetul cu cei doi copii. Sculandu-se grabit il intampina cu bratele deschise si un larg zambet:

-       Monsieur Petre, oh je suis incantat acum. Ce bine drag slujitor si ami…Te asteptam cu dor si anxieux. Tu as promis une solution.

-       Bien sûr, mon monsieur. Ei sunt solution pour toi, spuse piticul prezentandu-i: Elena et Andree…intodeauna copiii se pricep sa descreteasca frunti. Ei au venit fermecati de Patry.

-       Dansul este Monsiur Albert Galleron cel care a venit tocmai din Franta sa proiecteze Ateneul Roman…Va las cu dansul. Stati aici oleaca cu monsiuer si eu caut cainele. Vin inapoi acusica ma duc in casa sa va aduc o bautura rece si niste serbet…caci pareti sunteti osteniti .

Nici nu se indeparta prea mult Petrache ca si incepura sa vorbeasca cu tanarul domn ce se dovedi foarte prietenos si vesel. Pareau sa se cunoasca de o viata. Elena incepu sa ii vorbeasca despre pasiunea ei de a desena intr-o limba amestecata franceza si romana. Fura asa de recunoscatori pentru orele ce parusera plictisitoare la scoala dar erau asa de folositoare acum… Tanarul le arata schitele care incepuse sa le faca pentru marele edificiu ce se pregatea sa fie construit. In timp ce le arata desenele fata lui incepu sa tradeze neliniste si ramase pe ganduri. In timp ce vorbeau auzira un latrat ce parea cunoscut. Patry aparu cu o mutrisoara jucausa ducand inca rucsacul Elenei. Il aduse la picioare si se posta langa stapanul lui ce il mangaie absent pe crestet. Nici nu observa povara ce o avusese in gura.

Elena dupa un timp in care ii facu cu ochiul lui Andrei il impunse pe tanarul arhitect vrand sa ii dea putina atentie si ii inmana sfioasa un desen din mapa ce o carase neincetat in mana. Desenele ei calatorira perfect intre doua lumi indepartate si dupa atatia ani. Fata lui se lumina deodata si ochii i se facura mari. Tinandu-l in maini sari in sus de pe banca si ii imbratisa pe copii. Tocmai atunci valetul Petrache aparu cu doua pahare si o tava cu bunatati pe care copii o insfacara.

-       Pierre je suit tre tre tre heureux. Am reusit…cu copiii.

-       Stiam ca asa va fi, Monsiur Albert. Petrache le zambi copiilor. Intodeauana copii aduc zambete…

Tanarul se apuca grabit sa refaca un desen si din cateva miscari de creion cat timp copii mancau fericiti si povesteau cu valetul langa iazul cu tasnitoare, el termina plin de fericire.

-       Je nu stiu cum multumesc la vous? Cred ca…

-       Ei isi vor aminti de mata si de aceasta vizita aici, incerca sa il linisteasca Petrache.

-       Mare pacat ca o petit lucru mai este acum. Nu destul leu aur pentru palat.

Petrache se intoarse si el mahnit catre copii. El le povesti cum donatia initiala care o facuse un mare boier nu era indeajus pentru a fauri mandretea de palat cu scari de marmora, picturi maiestre pe pereti si toate statuile ce urmau sa impodobeasca parcul din fata ei.

- Avem doar 200 000 de lei aur si lucrarea depaseste 500 000 ….

 Dupa ce ramasera o clipa fara cuvinte gandindu-se profund Elena incepu sa se intrebe cu voce tare:

-       De ce nu mai doneaza nimeni? Oare nu mai sunt oameni cu avere in tara? Intreba plina de compasiune Elena.

-       Oamenii sunt saraci si nimeni nici macar regele insusi nu ar avea atatia bani cat ar trebui.

-       Eu am o idee, ce ar fi daca ar contribui toti oamenii din tara?sari Andrei

-       Cum sa se intample asa o minune? intreba Patri

-       Cum? Cum? e tare simplu. Noi o facem de cate ori trebui sa strangem bani pentru un proiect special la scoala. Cu o tombola.

-       Cum adica?

-       Adica, fiecare om cumpara un bilet pe o suma de bani si are sansa sa castige un premiu mare. Se dau atatea bilelte incat sa acopere suma care trebui si un premiu. Asta e o idee geniala, Andrei!

-       Am si un mesaj de trecut in ziare care sa atrag oamenii: “Dati un leu pentru Ateneu!”

-       Sunt tare nazdravani copiii, nu-i asa? Valetul cauta aprobarea din priviri a tanarului arhitect. V-a trimis Dumnezeu aici..

Cainele se ridica si latra fericit de parca isi revendica locul in acesta poveste.

Albert ii privea putin confuz nereusind sa patrunda tot intelesul discutiei dar pricepu ca era ceva de bine si aplauda incantat. Le stranse mana copiilor cu emotie, le multumi cu gratie si un ton serios apoi se scuza si se  indeparta spre foisorul unde erau ceilalti domni.

Mos Petrache se intoarse catre copii:

-       Cred ca sunteti mandrii de meritele voastre, nu-i asa? Acum ar fi timpul sa va intoarceti la drumul vostru.

-       Oh, da….Asa este. Am petrecut ore minunate in acest loc. Ce pacat insa ca trebuie sa ne intoarcem…zise Elena.

-       Andrei, Elena o departire nu inseamna si un sfarsit. De abia ati cunoscut pe unul dintre fauritorii de palate si alte minuni. Eu cred ca va mai asteapta si alte aventuri. Cat sunteti inca copii totul e posibil, nu? Valetul le facu cu ochiul. Paty latra voios si se gudura intre picioarele lor.

-       Chiar asa! Minunat! exclama Andrei

-       Grozav!Abia astept si eu. Oare, o sa ne mai revedem?

-       Aveti rabdare. Toate vor venii la timpul lor.

Petrache ii insoti pana la ciudata frunzisul involburat impreuna cu Patry, care de data asta era foarte ascultator si nu pasi dupe ei in lumea in care acestia se intorceau..Valetul nu fu mirat deloc de acel loc, probabil ca il stia.

 

Cand ajunsera pe aceeasi alee fata cu castile pe urechi se indeparta foarte putin de locul unde o vazura prima data. Ceasul din parc arata un minut peste timpul de dinaintea intamplarii...parca nu se schimbase nimic.

- Wooow….mi se pare mie sau am visat?

- Haide Andrei, intrziem la atelierul de desen! Elena ii zambi si ii arata intr-o mana un servetel cusut de pe tava ce le-o adusese valetul cu apa si serbet.…

- Ce mult mi-a placut de Patry….as vrea si eu asa un caine.

Cui nu i-ar place?

 

 

 

Cateva informatii despre Ateneul roman pe care copii pot sa le cunoasca.

 

Ateneul s-a născut din inițiativa unui grup de intelectuali: Nicolae Kretzulescu, Constantin Esarcu, Petre S. Aurelian, V. A. Urechia, care si-au propus să dăruiască Bucureştiului o sală încăpătoare, destinată manifestărilor muzicale de înaltă ţinută artistică, fiind ajutați si de generozitatea publicului (binecunoscutul „Dați un leu pentru Ateneu!”) Împlinirea acestui gând s-a putut realiza din punct de vedere financiar în momentul în care omul de cultură Scarlat Rosetti a donat pentru construirea Ateneului suma de 200 de mii de lei-aur;proiectul a început să prindă contur la 26 octombrie 1886, când, în prezența Regelui Carol I și a membrilor fondatori ai societății, s-a pus piatra de temelie a Ateneului Român.

 

Autorul proiectului este arhitectul francez Albert Galéron. La stabilirea concepției tehnico-funcționale și estetice a acestei construcții splendide, un aport semnificativ revine unor personalități ale arhitecturii și ingineriei românești. Cladirea a fost ridicată în mai puțin de 16 luni, grație unei serioase pregătiri tehnice și organizatorice a specialiștilor nostri: Grigore Cerchez, Constantin Olănescu, Ion Mincu, Ion Gr. Cantacuzino.

 

Circular, dominat de o mare cupolă, cu fațada principală în stil neoclasic, Ateneul are aspectul unui templu ionic, cu șase coloane. Împrejurul marii cupole a edificiului se pot vedea, săpate în zid, numele unor învățați cunoscuți. Printre ele, cel al lui Miron Costin, Gheorghe Șincai, Dimitrie Cantemir, Ion Heliade Rădulescu, Timotei Cipariu.

 

Fresca circulară, din sala de concerte, îi aparţine pictorului Costin Petrescu (1872-1954) din Piteşti. Realizată între 1933-1939, aceasta este lată de 3 metri şi lungă de 75 de metri. Fresca este alcătuită din 25 de scene reprezentative din istoria României.

Cupola centrală, acoperită cu zinc, se termină cu un coronament ornamental care amintește de o capodoperă a arhitecturii grecești –denumit și „felinarul lui Demostene”, simbolizând premiul ce se acorda învingătorilor eleni din luptele poetice, de oratorie și artistice. Rotonda Ateneului român, amintind de interioarele bisericilor antice

 

Lucrările au fost executate într-un ritm foarte alert, astfel că, la 10 noiembrie 1887, erau terminate lucrările de zidărie, acoperiș, tencuieli, închideri laterale, tâmplărie ferestre, geamuri, lucrări ce se ridicau la valoarea de 513.797, 52 de lei

 

Ȋn sala mare a Ateneului s-a întrunit la 29 decembrie 1919, cea dintâi Cameră a Deputaţilor a României Mari, care a ratificat unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România, moment istoric care avusese loc la 1 Decembrie 1918.

 

După o serie de transformări, clădirea Ateneului Român a adăpostit expoziţii, un cinematograf şi o bibliotecă, pentru ca după 1958 să devină sediul Filarmonicii de Stat ”George Enescu”.

Cele trei surori

 

Cele trei surori

 

 

Trei borcane stateau pe raft multicolor. Era cam cald acolo sus, aproape de tavan. Una dintre ele a oftat:

-        De ceva timp, ma tot gandesc la fratii si surorile noastre. Imi amintesc cum stateam in camara racoroasa pline ochi de magiun, dulceata cu nuci, zacusca sau muraturi. Pe mine ma indesa cu gogonele. Ah, cat de bine era! Eram in mare forma...cata grija aveam sa nu se strice!

-        Da, soro.Ce vremuri! Cand am ajuns in acesta casa eram asa de multi ca umpluseram toate rafturile. Imi amintesc de cum ne invelea gura cu celofan si sfoara, Doamna nostra dupa ce ne fierbea de eram sa explodam in apa fierbinte. Cateodata ne lasa inghesuite la incins in sauna, adica in camera-cuptor. Ce emoti pe noi, acolo dar si ce distractie.

-        Mie, imi place mai mult acum cu capacele astea noi, colorate. Poti schimba de la un sezon la altul, stilul, mai zise a treia.

-        Ei, dar ce conteaza capacul? Tu nu intelegi esenta problemei, se pare. Nu vezi ca acum nu mai suntem in camara acolo unde ne era locul? Cine stie ce s-o alege din noi…aproape ca-mi lipseste bein-marin, in cratita cu bulbuci...

-        Nu stiu de ce iti faci asa probleme. E adevarat ca de ceva timp nu am mai vazut-o pe Doamna noastra si imi lipsesc si mie baile acelea si masajul cu peria colorata dar nu vezi ca aici e cald si bine. Vedem pe fereastra lumea care trece, fata de cand eram inchise in camara. Suntem impodobite cu paiete, hartie colorata si panglici....e magnific.

-        Mie, una tot imi pare rau ca draga noastra familie nu a ajuns cu noi, aici si au fost trantite in cativa saci si dusi….cine stie unde?

-        Ei, cum unde? Degeba esti asa urisa soro, ca nu iti amintesti nimic. Am  inteles de la o tigaie veche cand inca eram in camara ca borcanele si sticlele ce se respecta ca verisoarele noastre se duc intr-un fel de cimitir urias unde sunt sparte bucatele si topite…brrrr, ma infior cand ma gandesc la asta.

-        Pai si tu soro, nu iti amintesti decat partea neagra. Mereu vezi partea goala a paharului….ah, da si à-propos de pahar, mie mi-a soptit unul de cristal fin de pe masa, odata cand stateam alaturi, el cu vin si eu cu serbet, ah…ce vremuri romantice….

-        Hello! Ce ti-a soptit? Ei, tu, hai treci la subiect si lasa visarea.

-        Da, bine, spuse borcanasa  a treia ce era invelita in panglici roz si albe. Ei, bine  fetelor mi-a spus ca din faramele acelea minuscule noi renastem din nou, ca pasarea Phonix despre care citea acum cateva zile micuta noastra stapana, Vichi.

-        Cum sa renastem, mai ? Crezi asemenea lucruri? Ha, ha, ha! …Rase cu pofta cea dintai ce era mare si dolofana. Avea in jur prinsa o hartie creponata rosie, ce se desprinsese din loc in loc dar era legata cu o panglica mov si un capac auriu. Avea si o eticheta doar ca ele nu stiau sa citeasca limba oamenilor.

-         Intodeauna ai fost o visatoare, visezi la lucruri care nu exista. Tu nu intelegi? De cate ori fierbeam sau eram spalata aveam cele mai mari emotii sa nu cumva Doamna sa ma scape din mana si sa ma sparga sau crape ca atunci stiam ca ma asteapta GUNOIUL, adica sfarsitul…caci am vazut o surata ce a sfarsit astfel. Ea incerca a doua sa vorbeasca tare pentru ca sa acopere rasul sonor al celei mari. Am vazut asta! Uite, eu cred ca atunci cand Vichi se va plictisi de noi o sa se termine TOTUL…adica viata noastra.

Borcana de mijloc nu avea niciodata mari sperante. Era ‘realistica’, spunea ea cu mandrie. Invelisul ei era pe departe cel mai aratos si tot nu era fericita. Avea paiete verzi lipite si un capac cu un trifoi pictat. Fetita se mai juca cateodata cu ea, mangaind paietele in sus sau in jos ca sa le schimbe nuanta, caci era acel material smecher, care se mai pune si pe tricouri. Atunci ea avea mari emotii sa nu o scape din mana pe jos.

-        Ei, credeti ce vreti voi…eu prefer sa fiu o visatoare spuse cea mica si roz, adanc ranita.

Mereu disconsiderau parerile ei si cam tot ceea ce spunea ea in general. Incepu sa se uite suparata pe fereastra caci era tare interesant afara. Picau din cer mici bucatele albe si incet dar sigur totul era acoperit. Fu intrerupta din visare de Vichi care navali pe usa imbracata ca un cosmonaut, cu nasul rosu si o caciulita simpatica pe cap. Se tranti obosita pe pat si dupa cateva minute adormi imbracata.

-        Vichi, Vichi! Hai trezeste-te trebuie sa mergem la concertul de colinde, se auzi glasul mamei ei urcand catre camera fetitei. Acesta sari din pat vesela ca intodeauna si in cateva minute se pregati de plecare imbracand o frumoasa rochita rosie.

-        Nu uita sa-ti iei DONATIA ta pentru copiii de la orfelinat, pentru care se strang bani la concert.

-        Da, mama.  Fetita isi puse un scaun si insfaca borcanul roz de la locul lui.

Totul se petrecu asa de repede ca micuta domnisoara roz abia apuca sa le sopteasca surorilor ei: La revedere! O sa merg la un concert….ce vis…poate e si un bal acolo!

In urma ei ramase o mica panglica roz, atarnata de un cui al raftului...Nu avura timp prea mult de vorbit intre ele zilele care urmara, mai ales ca dolofana rosie nu o putea convinge pe cealalta sa fie increzatoare.

-        Soarta iti este asa cum sunt gandesti ! ii repeta cea mare

-        Ei, ce fac daca asa sunt eu, le vad tare realistic. Asa cum a plecat Rozalina asa o sa mergem si noi. Imi pare rau ca o sa dispar caci mai aveam atatea lucruri de facut si de vazut….

Soarta parca ii auzise gandurile ei negre si  ii raspunse repede caci se vazu luata de Vichi, golita de continut si aruncata la cosul de gunoi in timp ce fetita zambea fericita si nepasatoare la suferinta ei numarand atenta banutii insirati pe masa.

-        Acestea sunt banii pe care, pe care i-am strans eu pentru cand o sa am nevoie. Oare cum i-a spus mama? Icomie, econie….ia sa citesc eticheta de pe capac. Vichi silabisi E-CO-NO-MII. Economii!! Acum am nevoie de ei! O sa cumpar cate un mic cadou mamei, tatalui si fratelui meu pentru acest Craciun. Mamei o sa ii cumpar o esarfa, lui tata un fular si fratelui meu, care iubeste cartile o sa ii iau o carte ! Ce bine ca am pus deoparte bani de-a lungul anului!

Fetita o zbughi pe usa. Dolofana rosie incerca sa o incurajeze pe sora ei verde, acum in gunoiul de langa birou sa fie tare…caci chiar daca o sa fie sparta si topita se va intoarce pe pamant.

-        Ti-e usor tie, dar nu tu nu zaci asteptandu-ti safrsitul, fu ultimele ei cuvinte ce se auzira dintre foi aruncate si resturi de creioane.

Trecura multe zile si chiar luni sau poate cine stie chirr ani si dolofana noastra rosie se tot gandea ca ramasese ultima din neamul ei, singura pe lume. Privea melancolic pe fereastra cum Vichi facea ture cu bicicleta pe strada linistita, anotimp dupa anotimp. Adormea des …pesemne de la varsta. Din cand in cand mana delicata a fetitei aluneca pe sub capac si impingea inautru cateva bancnote.

-        Mai am un pic! Zicea adesea ea privind eticheta

-        Un pic pana sa plec si eu , ar fi adaugat dolofana rosie numai ca nu era auzita.

Intr-o zi  se petrecu insa ceva minunat: Vichi intra in camera plina de bucurie avand in maini un trofeu. Din ceea ce vorbea cu bunica ei se intelegea ca ea castigase o competitie de ciclism. Dolofana avea din nou companie: caci obiectul era din cea mai minunata sticla alb si roz! Cine credeti ca a vorbit dupa ce Victoria plecase sa sarbatoreasca victoria? Ah, da Vichi era prescurtarea de la Victoria…

-        Buna, dolofano! Unde este verzisoara cea serioasa?

-        Ha? Cum stii care imi e numele?

-        Hei, sunt eu, Rozalina….Normal ca nu ma recunosti cu infatisarea asta noua . se auzi un glas plin de mandrie.

-     Rozalino? Tu esti? Ai, ai ....inviat? Cum de te-ai transformata asa?

-     Multe intrebari si toate au raspunsuri bune. Drumul reciclarii este bun dar singura conditie este ca oamenii sa ne arunce in locul corect. O sa avem ce povesti o vreme.

Intr-un raft, intr-o camera, intr-o casa, intr-un oras dintr-o tara pe un continent doua piese de sticla vorbeau despre miracolul vietii. 

-    Cam asa ceva.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sora cea mica si Cartea fara poveste

Continuam prezentarea cartilor noi, descoperite in aceasta vara, care ne-au placut foarte mult si care le consideram valoroase pentru toti copiii. Nu mi-e usor sa aleg dintre cartile ce le-am citit care este urmatoarea careia sa ii dedic cateva cuvinte din putinul meu timp care il am la dispozitie. Pot sa va spun ca fiecare are ceva special, ceva de transmis copiilor nostrii. Fiecare carte are valoare ei si cu greu poti sa decizi care e mai buna sau care este mai importanta. Astazi voi incerca sa scriu cateva cuvinte despre doua carti destinate in esenta celor mai mici, acesta insemnand, dupa parerea mea: 4-8 ani. Oricum, intervalul recomandat de varsta nu poate fii  niciodata pe deplin stabilit pentru ca copiii sunt diferiti si fiecare percepe la varste diferite placerea lecturii cu o anumita tematica sau de un anumit nivel.

Astazi ma voi adresa cu precadere, acelor fetite care sunt surioare mai mici, care se afla de multe ori in competitie cu sora mai mare nefiind sigure de valoarea lor in ochii parintilor sau neavand incredere in ele insele. As fi vrut ca acesta carte sa o am inca de cand fiica mea cea mica avea 3 ani, insa stocul primei editii a acestei carti se epuizase si nu am reusit sa o procur...decat acum. Ar fii fost foarte folositoare atunci cand ea crestea si o vedea pe sora ei mai mare ca un model perfect la care ea tindea din rasputeri sa ajunga si adesea nu simtea ca se ridica la valoarea ei. Atunci aparea fenomenul de frustrare, nefericire si implicit de asocierea esecurilor cu nivelul afectivitatii parintesti. Cred ca toti copiii mici simt acelasi lucru indiferent daca sunt fetite au baieti. Ei tind sa ii aiba ca modele de urmat pe fratii mai mari. De fapt chiar si pedagogia moderna se bazeaza pe acest instinct al copiilor mici de a-i urma pe cei mari. In sistemul de invatam numit  flexibil, unde invata acum  fetita mea mai mica, copiii di clasa 1 ai a 2-a sunt impreuna tocmai datorita acestui principiu.Pot spune ca este nemaipomenit de bine asa.

Revenind la cartea Sora cea mica trebuie spus ca textul ei este foarte succint dar povestea abunda in imagini luminoase, superbe si explicite venind in sustinerea exacta a afirmatiilor si dialogulilor. Am spu ca de multe ori imaginile, intr-o carte pentru copii fac poate mai mult decat povestea insasi pentru ca copiii percep naratiunea foarte mult si cu ajutorul imaginilor. Lor le plac imaginile care vorbesc, colorate si care bineinteles transmit si emotii. Cartea cuprinde povestea clasica a concurentei dintre doua surori creata in mod artificial, bineinteles de cea mica, macinata de gandul non-valorii ei in comparatie cu cea mai mare. Cand gelozia atinge cote alarmante, ea face un gest gresit mahnind-o pe sora ei cea mare, dar va gasii priceperea sa o rezolve si odata cu acest pas isi va gasii si raspunsul si linistea cu privire la calitatile care le are.
In acesta carte isi vor gasi raspuns multe surioare sau frati mai mici carora parinti doresc sa le arate ca fiecare dintre ei au propriile trasaturi care le dau valoare, care ii dferentiaza de ceilalti si pentru care sunt apreciati.

A doua carte, destinata copiilor de 4-7 ani este un indemn clar la lectura si la vizitarea bibliotecilor. Cartea fara poveste indeamna copiii sa deschida copertile cartilor, sa le descopere si sa le citeasca si sa se lase fascinati de ele. Pentru ce este creata de fapt o carte? Sa stea lipita de un raft si sa sustina celelalte carti sa nu cada? Nu! Ea prinde viata, traieste si ..se bucura numai atunci cand este citita si continutul ei ste impartasit. In carte, copiii vad cum cartile prind viata dupa ce pleaca oamenii, ca si jucariile in noaptea de Ajun si ele vorbesc intre ele impartasindu-si din experientale lor. Cartile de fata, se afla toate intr-o biblioteca si astepta cuminti in fiecare zi sa fie descoperite de copii. Doar o singura  carte este foarte nefericita pentru ca cineva o plasase pe un raft foarte inalt si nici un copil nu o vazuse pana atunci ...asa ca nu stia ce contine. Celelalte carti, mahnite de nefericirea sa isi unesc fortele sa o ajute. Cum? Coborand-o de pe raftul ei si punand-o intr-un loc accesibil si unde cel mai adesea venea o fetita care iubea cartile. Se gandeau ca poate acesta o va citii si ii va descoperi continutul. Intamplarea face ca exact cand fetita o descopera sa fie nevoita sa o lase si carte sa ramana in compania fratelui fetitei, cel care intodeauna prefera sa se joace si care nu citea deloc.Cum se intampla ca micutul sa ajunga sa o descopere, sa fie fascinat de ea si apoi foarte multi copii sa o doreasca? Va las sa descoperiti singuri parcurgand cartea si bucurandu-va de imaginile reusite care o insotesc. Dupa acesta carte in mod sigur copiii vor vrea sa dea si ei viata unor carti, pe care ei sa le deschida ei insasi pentru prima oara.

 

Activitati sugerate pentru copii:

1. Duceti copiii la o librarie si lasati-i sa rasfoiasca in voie cartile.Eu le-am lasat o ora si apoi am mers sa le iau de acolo.
2. Inscrieti copiii la biblioteci. Lasati-i sa exploreze  universul cartilor de acolo, impreuna cu alti copii.
3. Nu ocoliti Targurile de carte. Acolo copiii pot vedea si atinge atatea carti frumoase! Cateodata se fac si intalniri cu autorii, ateliere de povesti si de crafturi.

Si asa se naste dragostea pentru carti, lectura, educatia si ...independenta in gandire a viitorului adult.

Speram ca -am insirat in alegerea unor carti folositoare va invitam sa ne vizitati si in pagina de Facebook unde veti gasi o colectie e articole interesante pentru copiii adunate din mai multe surse.Va asteptam cu drag in casuta noastra din Vremea copilariei
A10 si C7

SA FACEM CUNOSTINTA CU BUBURUZA

Activitati educativ-distractive pentru copiii peste 3 ani.

Ne-am inceput acesta calatorie cu o minunata carte numita BUBURUZA, editata la ErcPress in colectia PRIMELE MELE DESCOPERIRI ALE ANIMALELOR.Cartea are pagini transparente la fel ca si MARUL SI FLOAREA, care prin suprapunere cu pagina de hartie face descoperiri interesante pentru cei mici (peste 2 ani).

Aflam din carticica :

-       buburuzele sunt de mai multe feluri, de culori difeite

-       Buburuza are doua aripi rosii si tari si pentru a zbura are doua aripi transparente

-       Merge cu cele 6 picioare cu gheare

-       Manaca paduchii de frunze

-       Cand e atacatase rastoarne pe spate sisecreta un lichid urat mirositor

-       Iarna se ascund in scoarta copacilor

Cateva pagini ne prezinta modul de inmultire al buburuzei, in imagini foarte interesante pe care noi le-am completat cu o pagina pe care a printat ciclul evolutiv al buburuzei si pentru a colora acea pagina am studiat si figurinele cu acelasi subiect, de la Safari.

Carticica mai prezinta pe alte 4 pagini alte insecte mai cunoscute si pe ultma pagina are un mic joc de atentie.

Cartea DESCOPERIM ANIMALELE  de la editura ARAMIS, are si ea pe o pagina informatii interesante despre aceasta insecta, printre care faptul ca in afara locurilor friguroase de pe planeta este raspandita peste tot.Cartea am mai prezentat-o si aici

Ne-am delectat apo citind doua carti absolut fermecatoare atat ca si continut cat mai ales ca imagini: AVENTURA GARGARITEI SUZETTE si CADOUL GARGARITEI SUZETTE, scrise de Quentin Greban si aparute la editura Nomina

Priviti doar imaginea de pe coperta, unde stau agatate pe o frunzulita mamica si cu puiul ei! Mama pare a-i impartasii ceva important si puiul o asculta cuminte. Cat de des nu am avut noi, parintii astfel de “discutii” serioase cu micutii nostii?

“Suzette este o mica gargarita, cu trei pete negre pe spate. Ea nu stie multe dar stie ce vrea sa devina atunci cand va fi mare: o pictorita. Lui Suzette ii place sa deseneze cerul cu portocaliu , asa cum este el la asfintit, ii place sa deseneze apa cu albastru si orice om care il intalneste”

Intr-o zi pe cad incerca sa picteze o lacusta, care tooot sarea, s-a indepartat prea mult de casa si s-a pierdut. Micuta gararita o striga pe mama ei dar acesta nu ii raspunse.“Suzette inchise ochii si adormi, sperand sa fie trezita de pupicul dulce al mamei”

A doua zi cand intalneste o colonie de furnici, ea raspunde unei furnicute care o intreaba ce a patit ca s-a pierdut de mamica ei care:” arata la fel ca mine, dar are cinci pete pe spate in loc e trei si ea ofera pupici dulci” (ce descriere emotionanta). Apoi, Suzette o deseneaza pe mamica ei si o arata pe rand: furnicii unui bondar, unei libelule care zbura cu puii ei, unei broaste (care nu o manca deoarese era satula) si unei vidre. Nimeni nu o vazuse pe mamica ei si toti ii admirara desenul si in final cand micuta gargarita vroia sa rupa desenul convinsa fiind ca nu a redat-o bine pe mamica ei si de aceea nu o recunoaste nimeni, auzii glasul mult iubit. Mama sa venise fiindca “Toti m-au recunoscut dupa desenul tau minunat”

CADOUL GARGARITEI SUZETE este o carte ce poate fi citita si de 8 Martie, ziua mamelor pentru ca subiectul povestirii il reprezinta pregatirea unui cadou pentru mame. “In dimineata aceasta, la scoala, Suzette si prietenii sai au avut de pregatit cadouri pentru mamicile lor”

Pe drumul spre casa, vantul si picaturile de ploaie ii strica cadoul ata de fragil: oun ghiveci cu flori de hartie. “Suzette era foarte suparata”

Pe drumul ei spre casa se intalneste cu un melcusor, o omida, un mic paianjen, o albinuta si o furnicuta si Suzette se gandea la cadourile pregatite de fiecare pentru mamicile lor, asa ii vine o idee foarte frumoasa, pe care va las sa o descoperiti singuri citind finalul cartii.

O carte ce poate fi citita celor de la grupa mica dar si copiilor mai mari avand imagini minunate si un text usor.

Pentru noi cunoasterea gargaritelor a fost un prilej de a confectiona pe un carton de ambalaj, foarte gros, o gargarita pictata, cu un oval decupat in loc de cap astfel ca toti am putut sa ne fotografiem la niste buburuze..si invitatele prietene ale lui A si C ce au venit pe la noi.

Am avut doua figurine de ghips din jocul MOULD PAINT GARDEN, un joc care contine o matrita cu figurine din gradina (fluturi, flori), si un saculet de ghips, pensula si culori. Am avut un pic de emotii cand am preparat amestecul pentru figurine si l-am turnat dar au iesit bine respectand pasii din instructiuni. Totusi, trebuie sa remarc : ghipsul cu apa nu se amesteca prea mult pentru ca atunci cand il pui in forme risti sa iasa mici balonase care se sparg si schimba forma de pictat. De asemenea trebuie bine nivelat ghipsul pentru ca altfel nu sta drept magnetul sau acul de suguranta care il atasezi pe spate si nu va lua o pozitie buna figurine unde urmeaza sa o pui.

Mai mult, C, care a indragit-o pe Suzette m-a rugat sa ii fac un desen pe fata ca sa arate si ea ca o buburuza. Aveam niste culori special pentru pictura pe fata, astfel ca distractia a fost completa.

Am ascultat si dansat pe un cantec special care mi-l aminteam din copilarie si pe care il gasiti pe canalul Tralala:

Mult spor la joaca,cantat,dansat si lectura sa aveti!

A, 6 ani si 7 luni si C 3 ani si 5 luni

Nesupusele - o punte intre trecut si prezent

Cand am aflat de acest proiect pe paginile de FaceBook ale distinsei comunitati DeBasm, ce o respect enorm si o iubesc ( grup ce intruneste nume de referinta, binecunoscute si dupa mine unele din cele mai valoroase scriitoare pentru copii contemporane ) m-am bucurat mult gandindu-ma ca aceasta carte va fii sigur un prilej de a invata pe copiii mei sa fie mandrii ca sunt romani cunoscandu-si mai bine, istoria si in acest caz, femeile care au contribuit la faima ei. Socoteam ca este o carte foarte asemanatoare cu Povesti de seara pentru fete rebele, cu diferenta ca in continutul ei vom regasi doar doamne ce au fost importante pentru neamul romanesc. Nu m-am inselat. Volumul este oarecum varianta romaneasca a cartii mentionate. Asa cum este acest volum reprezinta prin lectura sa si o excelenta carte motivationala pentru copii, prin exemplele care le da, ajutandu-i sa-si gaseasca calea, harul si locul in lumea in care traiesc. Cartea ne arata ca visele se pot implini si ca atat in trecut cat si in prezent, piedicile au existat si sunt dar nu in calea celor care sunt tenace si au un vis, un tel, o dorinta.

Cartea este o exceptionala realizare tipografica: hartie groasa, de calitate in interior, coperti cartonate, editie foarte ingrijita in cele mai mici datalii si frumos pusa in valoare. Desenele sunt de mare clasa, de exceptie fiind semnate de unele din ilustratoarele de top din tara, a caror talent si stil deosebit le-am putut observa in ale carti citite anterior si  in care si-au afirmat cu tarie capacitatile extraordinare, manifestandu-si amprenta specifica fiecareia. Totusi, pe coperta, dintre acele femei stilizate una m-a surprins in mod neplacut . In coltul, de sus mi se pare ca vad o femeie exact in momentul nasterii? O imagine un pic prea izbitoare pentru niste simpli copii. Oare pentru a evidenta importanta si forta femeii ce da nastere la copii nu ar fi fost mai sugestiva o femeie cu pruncul in brate, care alapteaza? Poate ca imaginea nu ar fi fost asa de ...socanta si care sa emane ...forta, dar era mai potivita pentru niste micuti spectatori impresionabili, nu ? Apoi, adevaratele eroine sunt cele care cresc copiii daruind-si treptat viata. Ele sunt ca o torta care arde cu o flacara ce se stinge treptat pentru a aprinde si a creste alte...focuri mai mici? Nu cred ca ar fi fost un aspect ce trebuia ocolit asta  daca cumva am interpretat gresit acel desen-simbol, imi cer scuze.

Am sa trec la continut, unde ar fi mult mai multe de scris. Fiecare nume prezentat aici are o poveste proprie in conformitate cu destinul ei..O povestioara diferita atat ca stil cat si ca abordare. Sa nu credeti ca povestile sunt in stil bibliografic, monografic sau ca simple evocari, ci sunt deosebite, unice, asa dupa cum se cere fiecarei din femeile speciale prezentate in ea. O mica istorioara, o frantura semnificativa parca rupta din viata celor au fost indeajuns de alese pentru a fi incluse in acest volum. Am recunoscut cu emotie stilul inconfundabil al fiecarei scriitoare adorate de noi: de la stilul usor jucaus de vraja, a basmului al Victoriei, la cel ce pluteste intre vis si realitate al Cristinei, pana la cel ce te tine cu sufletul la gura, al Adinei sau la povestea ce ai dori-o pe carari fara de sfarsit al Iuliei. Aceste scriitoare remarcabile s-au sarguit si au dat cu siguranta o bucatica din sufletul lor pentru ca aceste povesti sa prinda contur, sa le faca cat mai accesibile, inteligibile si atractive, astfel incat cititorul sa ramana adanc impresionat de cele transmise. Cu siguranta si-au lasat amprenta lor specifica, un strop din fiinta lor pe aceste pagini facandu-si datoria cu mult har si atentie. Priceperea lor, editia ingrijita si desenele reusite, toate mi-au adus o multumire aproape totala. Ar fi meritat efortul, insa si pentru multe alte nume a caror memorie se pastreaza inca vie in inimile multor romani, rezonand cu fiinta noastra nationala si care vibreaza inca cu putere in inimile noastre. Poate vor fi incluse in volumul urmator acele femei remarcabile,  mai faimoase sau mai discrete a caror stralucire strabat orizonturile timpului si raman inscrise in cartea istoriei noastre, din care imi permit cu umilinta sa mentionez: Ana Ipatescu (revolutia de la 1848), Ecaterina Teodoroiu,  Sfanta Teodora de la Sihla, Hariclea Darclee, Mariana Nicolesco, Angela Gheorghiu, Ileana Cotrubas, Doina Cornea, Elisabeta Bostan, Zoe Dumitrescu Busulenga, Cristina Bota, Sanda Taranu, Zina Dumitrescu, Maria Ciobanu, Angela Similea, Maria Branza, Doina Melinte, Ecaterina Szabo, Maricica Puica, Gabriela Szabo, Lavinia Milosovici,  Daniela Silivas, Mariana Bitang, Florica Bagdazar, Stela Popescu, Maia Morgenstain, Oana Morar si nu in ultimul rand chiar doamnele de poveste care scriu istorie si isi pun amprenta pe destinele a sute de copii din Romania:, autoarele povestilor cartii. Noi suntem indeosebi de indatorati,  Victoriei Patrascu care  a organizat  atelierul de poveste de la Valcea in anul 2016. Povestaria ne-a daruit aripi de basm pentru a visa si crea mereu de acum inainte, povesti. Este un fel de zana ce poarta cu ea o baghteta magica. Fiica mea a fost atinsa de bagheta magica si de atunci scrie povesti, ilustreaza. Are chiar si un blog al ei, unde le posteaza si e foarte mandra de el visand sa-si publice o carte. Asadar eu le propun si lor macar o pagina si cred ca sunt in consentul multor cititoare.
Ar ai fi de mentionat si sutele de femei care au fost prinse in valtoarea razboiului: refugiati din Basarabia sau Bucovina, sau cei deportati in lagarele din Siberia si din care nu au supravietuit apropape nimeni, din pacate ori poate stramutati de comunisti dintr-o parte in alta a tarii  doar pentru ca erau numiti chiaburi sau sasi, secui, sau crestini...Copiii si sotiile celor intemnitati in puscariile comuniste?

 Sunt convinsa ca acesta lista de femei supusa atentiei publicului, prin acesta carte va naste intrebari  si controverse pentru multe alte cititoare. Fie ca am crescut sub era comunista si ignoranta nostra ar fi un lucru pardonabil, fie ca suntem mai putin eruditi, ori ca avem optici diferite ca si altii tot nu putem sa nu observam lipsa (sper, de moment) a unor nume cu importanta incontestabila ce au fost uitate deocamdata in praf . Nu am nimic impotriva acelor femei romane sau de alta etnie ce au fost incluse. Sa ne intelegem .Fiecare, in sine are o poveste trista, cutremuratoare si chiar realizari speciale indeajuns incat sa merite acest loc, dar  nu in fata altora mult-asteptate si cu un loc binemeritat. De aici, pentru mine a aparut surpriza acestui volum. Poate ca editorii s-au gandit sa ne puna la dispozitie doar o carte cu femei deosebite:
- femei inca necunoscute ideajuns cu destine mai putin obisnuite care s-au luptat, au incalcat reguli, au luptat pentru visele lor si au depasit asteptarile celorlalti si conditia proprie  facand ceva important pentru ele sau altii, comunitate sau tara, in  pagini de istorie tacute sub tacere de comunisti ori inca nestiute de public, in prezent.

- femei cu nume sonore care nu au avut neaparat de depasit conditii grele pentru a se ridica din nevoi, ci care au avut in spate sprijinul parintilor sau averi, cu ajutorul carora au reusit sa faca ceva important, de amploare pentru TARA, in primul rand prin vointa si talentul lor.

In acest caz le multumim pentru acesta intrunire a unei intregi istorii intr-un volum cuprinzator si valoros. Sunt convinsa ca lista mea nu va deranja pe nimeni avand in vedere multimea de propuneri pentru volumul urmator cred, asa cum le-am observat deja pe pagina oficiala a Nesupuselor aici

O prietena foarte apropiata si o psihologa extraordinara a carui sot este un adevarat haiduc al politicii actuale, inca discret si necunoscut  in speranta ca va putea reda inapoi tara romanilor m-a sfatuit sa scriu ceea ce cred cu adevarat, indiferent de consecinte. Urmeaza intodeauna calea adevarului si a constiintei! I-am urmat sfatul  ei dar si intuitia mea si am scris parerea mea personala despre acesta carte. Pentru ca le respect foarte mult pe autoarele textelor si am incredere in ele o sa astept cu mare interes povestile din vol. 2 care sper eu sa cuprinda si multe din numele aflate "pe lista de asteptare" si altele necunoscute in prezent, dar valoaroase.

Intr-o continua speranta de mai bine si cu multa credinta in vremurii bune pentru Romania care sa nasca alte stele pe bulevardul curajoaselor si nesupuselor Romaniei, va salut cu respect.

Vremea copilariei,
A10 si C7