Povestea
primilor fulgi de nea
In vremuri
indepartate traia un mare si puternic imparat a carui imparatie era de la o
margine la alta a pamantului. An-Imparat era inzestrat cu puteri nemaivazute astfel ca
toate animalele, plantele, vanturile, apele si soarele i se supuneau lui. El
era intelept, bun, curajos, chibzuit si drept cu toata lumea astfel ca toti il
respectau si iubeau indeplinindu-si slujbele cu sarg si credinta.
Acest
imparat puternic avea trei fiice frumoase, bune, destepte si pline de haruri ce
isi ajutau tatal in treburile imparatiei astfel ca toti locuitorii ei sa fie
multumiti. Prima dintre ele se preocupa mult de natura ce se trezea la viata.
Facea crangurile verzi si ajuta pomii sa infloreasca aducand razele caldute ale soarelui catre ele. Avea grija de
pasarile cerului sa isi faca cuib si plantele oamenilor sa creasca vanjos prin
curti si ogoare. Cea de-a doua fiica, vorbea cu soarele sa incalzeasca mai tare
asa ca toate plantele sa dea roade bune, ingrijea de puii mici ai animalelor si
pasarilor sa creasca frumosi si facea ca oamenii sa se bucure de cerul senin
multe zile calde iar noptile umplea bolta cu stele ca sa lumineze frumusetile
vazduhului si pamantului. Ultima dintre fiice termina treaba celei mijlocii si
aducea ploaia buna la timp pentru recoltele oamenilor si racorea pamantul dupa
arsita zilelor de dinainte dandu-le ragaz pasarilor, animalelor si plantelor sa
se pregateasca de odihna. Apoi, toata lumea se retragea in case si animalele in
barloguri pentru ca era o vreme de somn si odihna timp de cateva luni pentru a
se trezi din nou, la semnalul primei surori.
Cand era
destul de batrana, imparateasa dadu nastere spre marea surpriza a tuturor, unei
fete. Aceasa devenii in scurt timp preferta tuturor, a imparatului si sotiei
sale, a surorilor ei, a curtenilor, oamenilor si intrgului pamant caci era pe
atat de frumoasa cat si de inteleapta, buna si blanda. Toti ii daruiau atentie
si iubire. Fata pe nume Zapada, crestea inconjurata de uimirea celor din jur
primind mereu multumiri pentru dreapta masura si bunatatea cu care judeca
uneori diverse pricini alaturi de imparat. Anii trecura si bucuria care o avea imparatul pentru nasterea
fiicei sale mezine se tranforma treptat intr-o
povara, caci nu stia bietul de el ce sa ii daruiasca ca zestre, intrucat deja
imparatia sa o dete celorlate trei fete inainte, ca ea sa vina pe lume. Se tot
innegura imparatul si fata lui deveni tot mai trista. Mezina isi lua inima in
dinti si il intreba intr-o zi care e pricina tristetii sale iar el ii raspunse:
-
Draga
mea copila, ma doare ca nu am ce-ti darui, caci iata toata imparatia mea fu
data deja surorilor tale sa o ingrijeasca. As vrea sa ai si tu o treaba
importanta in imparatie care sa o faci singua si sa nu fie doar cu mine in sala
tronului tot anul. Imi ajung cele doua surori ale tale ce stau cu mine sa ma
ajute cand a treia dintre ele este ocupata cu natura toata.
-
Tata,
nu te mai framanta atat. Mie imi ajunge sa stau cu dumneata si mama. Totusi am
o dorinta. De ce nu mi-ai da mie timpul care ramane dupa sora mea,
Toamna-dulce?
-
Draga
tatei, dar ce sa faci tu cu acele timpuri? Ziua abia exista si noaptea e lunga. Toata lumea doarme...si nu pare
nimic a mai putea fi facut. Pana si toate culorile le-am daruit deja surorilor
tale, stii bine.
-
Oh,
tata stiu deja ca sora mea cea mare Prima-Raza are cele mai vesele culori, ca
Vara-calda are semnele soarelui si Roada-dulce le ia pe cele ale pamantului dar
ai incredere ca pot folosi si eu cate putin din fiecare si voi face altfel
acele luni ramase. Voi vorbi cu surorile mele si sunt sigura ca ma vor ajuta si
ne vom intelege.
-
Prea
bine fiica mea, du-te si vorbeste cu surorile tale. Astept sa imi spuneti
hotararile voastre. Am incredere in intelepciunea ta de a face ceva diferit cu
timpul ramas asa incat sa fie bine pentru toti.
Mezina
hotari sa mearga sa vorbeasca cu fiecare din surorile ei, in parte. Porni pe
drum catre palatul primei sale surori insotita de iapa ei draga: Neaua. Nu era
prea departe de palatul tatalui ei asa ca ajunse repede. Pe drum privii spre
cerul ce inconjura palatul surorii ei ce avea cativa norisori si un soare
jucaus cu ei. Prima-Raza, o primii cu multa bucurie si o asculta cu inima
deschisa. Iubind-o foarte mult, o lasa pe sora ei sa isi ia de la ea cateva
lucruri: anumiti pomi sa ramana verzi si pe timpul ei, cateva animale sa nu doarma
si sa cutreiere pamantul, vantul sa bata liber si chiar cateva plante sa
incolteasca si chiar sa faca roada, atunci.
Foarte
fericita, mezina pleca impreuna cu calul ei nemaipomenit mai departe la a doua
sora a sa. Batu cale mai lunga caci ea statea mai departe si pe drumul ei
privea cu bucurie spre cerul frumos. Se
minuna cate stele puteai vedea pe cerul de vara si cat de minunat straluceau,
ca niste lampi atarnate de o mantie albastra. Vara-calda desi o intelese nu fu
atat de darnica cu ea ca si prima sora. Ii spuse ca nu putea sa ii dea aproape
nimic pentru ca toate stihiille cerului, soarele , animalele si plantele nu au
ce face in timpul ei. Totusi ii dadu voie sa faca o sarbatoare care sa
straluceasca mai mult decat toate serbarile oamenilor din timpul ei. Urma sa
fie cea mare si frumoasa zi din tot anul in care sa fie daruite multe cadouri
si pe care toti sa o astepte cu drag. De asemenea ea ii propuse sa dea
oamenilor lucruri de facut si pe timpul ei, astfel ca sa aiba treburi mai
usoare la venirea Primei-Raze. Pregatindu-se sa place Zapada o intreba:
-
Surioara
draga, oare nu ar fi cu putiinta ca si in timpul meu, stelele sa straluceasca
noaptea uneori?
-
Desigur,
asta pot sa le poruncesc. Pana acum ele nu mergeau sa lumineze bolta pentru ca
toti dormeau.
-
Iti
multumesc mult surioara, zise mezina
fericita, pentru cel mai pretios dar, intrucat ea indragea mult Cerul.
Multumita
de ceea ce ii daruise si o ajutase sora ei, Zapada se indrepta catre ultima ei
sora, Roada-dulce. Zambetul ei ii cam pieri in drumul sau, caci cu cat se
apropia de castelul surori ei cu atat cerul ei frumos isi ascunsese chipul dupa norii grei. Zapada ce nu stia
sa ascunda ceea ce simtea, adica o mare
admiratie fata de el, asa ca prinse a
canta:
-
Iesi
din ascunzis,
Sa te vad pe furis
Cerul meu frumos
Cu chip luminos.
Fata auzii cu emotie un glas din departari ce
ii raspundea caci pesemne ca si Cerul o zarise demult pe fata imparatului si
prinse drag de ea.
-
As
venii cu drag
La tine in prag
De vrei sa primesti
Mire sa ma numesti.
Iapa fetei se sperie putin insa Zapada, nu se mira caci stia de la surorile ei despre
locuitorii din Inalturi, caci ele vorbeau adesea cu Soarele si Luna, cu
vanturile, norii si ploile. Ea isi continua drumul plina de emotie si bucurie spre
ultima ei sora gandindu-se la printul ei, Cerul.
Roada Dulce
fu extrem de bucuroasa sa o ajute si sa imparta cat mai multe cu sora ei mai
mica lasand-o ca si Primavaratica sa ii mai fure cateodata chiar din timpul ei
si pe deasupra ii darui putere asupra ploilor, vaturilor, norilor. Insa nu ii
putu promite prea mult soare caci acesta asculta foarte putin de ea, fiind cu
totul sub porunca sorei Vara-calda, pe care o iubea in taina de mult timp.
Zapada se multumi cu cele primite si se gandi ca din pacate, timpul ei va fi
unul rece in care unele animale vor dormi si doar unele vor ramane treze,
cautand prin frig, de mancare. Poate ca oamenii vor ajuta animalele padurii. Ea
se gandi ca timpul ei ar fi mai vesel cu ceva care sa inveseleasca pe copii si
sa care sa acopere pamantul ocrotindul de frigul si ploile reci. Dar cu ce?
Se gandea
la o mantie lunga, dar nu stia cum sa o faca adica, din ce fire ar fi putut sa
o teasa ca sa fie indeajuns de mare pentru tot pamantul. Poate ca printul ei o
va putea ajuta asa ca prinse a-i canta, cu glasul ei dulce, pe drumul ce il
avea de strabatut pana la palatul imparatului tata.
-
Cu
tine, da voiesc
Sa ma nuntesc
Dar mult imi doresc
De ma vei ajuta
Si o mantie imi vei da
Sa fie nemaivazuta
De oameni necunoscuta
Si de o vor privii
Mii de stele vor fi.
Cerul, ramase fara grai in fata acestei cereri
dar pentru ca o iubea nespus de tanara fata de imparat hortari sa incerce tot
ce ii sta in putiinta sa ii faca pe plac asa ca prinse a ii raspunde din
inaltimile sale necuprinse:
Draga mea mireasa
Viitoare imparateasa
Eu porunca o sa dau
Celor ce cu mine stau
Mantie sa-ti teasa
Frumoasa sa iasa
Sufla acuma vanturile
Straluceasca stelele
Sa vina si ploile
Din toate zarile
Unchiul
Ger va sufla tare
Lumina-va Luna mare
Bolta intreaga-ti mestereste
Dar de nunta-ti faureste.
Zapada, foarte fericita ajunse in fata tatalui
ei si prinse a-i povesti despre calatoria ei la surorile sale. La cateva zile
de la intoarcerea ei acasa pe cand imparatul isi privea cu fata luminta
odrasla, fericit ca s-a gasit o cale pentru a nu fi lasata fara zestre, iata ca
slujitorii anuntara un alai mare ce venea catre palat. Soli ai regelui Soare
venea sa o peteasca pe mezina imparatului.
Imparatul fu si mai bucuros sa afle ca fiica
sa il iubea printul Cer, asa ca isi chema solii sa ii trimita prin impartie si
le zise:
-
Iata,
azi sunt de doua ori fericit. Sa anuntati e toti supusii mei. Mica Zapada si-a
gasit ursitul si a impartit cu surorile ei in pace si intelegere comorile
impartiei mele. Sa se dea de stire in toata imparatia ca va fi o nunta mare in
prima zi a noului timp.
-
Tata,
pot sa adaug si eu ceva?
-
Desigur,
imparatul o privea cu nedumerire caci dar avand multa incredere in
intelepciunea fiicei sale ii permise a acesta sa spuna solilor ce avea de
adaugat.
-
Imi
doresc ca toti oamenii sa vina la nunta mea pentru ca voi avea pentru toti un
dar frumos si nemaivazut.
Solii oprnira in toata imparatia sa duca
oamenilor vestea nuntii si toti se bucurau si asteptau nerabdatori darul promis
de printesa.
Trecura zilele repede si iata ca veni si timpul
nuntii. Mireasa iesi in fata oamenilor care asteptau cu sufletul la gura.
Aceasta le vorbi tuturor:
-
Mi-as
dori ca noul timp al meu sa fie numit Iarna si celelalte timpuri care ar fi mai
bine zis anotimpuri sa fie numite dupa vrerea surorilor mele. In timpul meu nu
va mai dormi toata lumea, oamenii vor avea ce face si isi vor trai frumos viata
caci nu va mai fi intuneric mereu chiar daca zilele vor fi mai scurte. Unii
pomi vor ramane verzi si unele animale vor ramane sa cutreiere pamantul. Nu
toate pasarile vor pleca in locuri mai calde, caci chiar de va fi frig ele isi vor
gasii hrana singure sau cu ajutorul oamenilor. Pe voi va rog sa fiti milostivi
si cu animalele din paduri. In anotimpul meu oamenii vor avea cea mai frumoasa
Sarbatoare din timpul anului si acesta nu e unicul meu dar. Voi da pamantului
cel mai special cadou care va bucura si minuna toata suflare. Eu imi voi avea
castelul in cei mai inalti munti din Nordul imparatiei , acolo unde regatul
printului meu Cerul se uneste cu Pamantul si voi veghea ca timpul meu sa fie
asa cum trebuie astfel ca oamenii sa nu uite de el si sa ma astepte pregatiti
mereu cu putina teama din cauza frigului dar si cu bucurie din cauza Sarbatorii
mele pline de daruri.
-
Asa
sa fie, declara imparatul impresionat si multumit si oamenii stigara urale de
fericire pentru printesa lor iubita:
-
Traiasca
Printesa Zapada!
Multimea
toata sarbatorea insotirea celor doi tineri. Atunci, un mare alai cobori din
vazduh spre pamant si au lasat sa cada spre pamat o mantie ceruta de Zapada ca
si dar de nunta. Cu totii priveau la ea. Nu putea fi prinsa decat vazuta si
sclipea la lumina Lunii in milioane de stele. Era o culoare stralucitoare
nemaivazuta de toti: alb imaculat si se zice ca de atunci toate miresele si-au
dorit o rochie din acea noua nuanta. Copii s-au bucurat jucandu-se cu ea si
pamantul s-a linistit incalzit de mantia Zapezii, aflat acum la adapost de
vanturile reci. Zapada-Iarna a fost foarte fericita ca a putut schimba anotimul
acela si a darui tuturor cate ceva nou si bun. Ea a trait fericita aproape
mereu de printul ei drag, Cer si mai imparateste si azi. Atunci cand isi
aminteste de ziua nuntii ei, trimite tuturor oamenilor zapada ca un dar, ca sa
se bucure, sa-si aminteasca si sa se gandeasca la frumusetea timpului ei.
Multumesc pentru atentia si rabdarea lecturii acestei povesti.
Daca v-a placut povestea o puteti trimite si prietenilor.
Zile cat mai placute de iarna!
Traieste in Vremea copilariei!
A 13 ani, C 11 ani