Cele trei surori

 

Cele trei surori

 

 

Trei borcane stateau pe raft multicolor. Era cam cald acolo sus, aproape de tavan. Una dintre ele a oftat:

-        De ceva timp, ma tot gandesc la fratii si surorile noastre. Imi amintesc cum stateam in camara racoroasa pline ochi de magiun, dulceata cu nuci, zacusca sau muraturi. Pe mine ma indesa cu gogonele. Ah, cat de bine era! Eram in mare forma...cata grija aveam sa nu se strice!

-        Da, soro.Ce vremuri! Cand am ajuns in acesta casa eram asa de multi ca umpluseram toate rafturile. Imi amintesc de cum ne invelea gura cu celofan si sfoara, Doamna nostra dupa ce ne fierbea de eram sa explodam in apa fierbinte. Cateodata ne lasa inghesuite la incins in sauna, adica in camera-cuptor. Ce emoti pe noi, acolo dar si ce distractie.

-        Mie, imi place mai mult acum cu capacele astea noi, colorate. Poti schimba de la un sezon la altul, stilul, mai zise a treia.

-        Ei, dar ce conteaza capacul? Tu nu intelegi esenta problemei, se pare. Nu vezi ca acum nu mai suntem in camara acolo unde ne era locul? Cine stie ce s-o alege din noi…aproape ca-mi lipseste bein-marin, in cratita cu bulbuci...

-        Nu stiu de ce iti faci asa probleme. E adevarat ca de ceva timp nu am mai vazut-o pe Doamna noastra si imi lipsesc si mie baile acelea si masajul cu peria colorata dar nu vezi ca aici e cald si bine. Vedem pe fereastra lumea care trece, fata de cand eram inchise in camara. Suntem impodobite cu paiete, hartie colorata si panglici....e magnific.

-        Mie, una tot imi pare rau ca draga noastra familie nu a ajuns cu noi, aici si au fost trantite in cativa saci si dusi….cine stie unde?

-        Ei, cum unde? Degeba esti asa urisa soro, ca nu iti amintesti nimic. Am  inteles de la o tigaie veche cand inca eram in camara ca borcanele si sticlele ce se respecta ca verisoarele noastre se duc intr-un fel de cimitir urias unde sunt sparte bucatele si topite…brrrr, ma infior cand ma gandesc la asta.

-        Pai si tu soro, nu iti amintesti decat partea neagra. Mereu vezi partea goala a paharului….ah, da si à-propos de pahar, mie mi-a soptit unul de cristal fin de pe masa, odata cand stateam alaturi, el cu vin si eu cu serbet, ah…ce vremuri romantice….

-        Hello! Ce ti-a soptit? Ei, tu, hai treci la subiect si lasa visarea.

-        Da, bine, spuse borcanasa  a treia ce era invelita in panglici roz si albe. Ei, bine  fetelor mi-a spus ca din faramele acelea minuscule noi renastem din nou, ca pasarea Phonix despre care citea acum cateva zile micuta noastra stapana, Vichi.

-        Cum sa renastem, mai ? Crezi asemenea lucruri? Ha, ha, ha! …Rase cu pofta cea dintai ce era mare si dolofana. Avea in jur prinsa o hartie creponata rosie, ce se desprinsese din loc in loc dar era legata cu o panglica mov si un capac auriu. Avea si o eticheta doar ca ele nu stiau sa citeasca limba oamenilor.

-         Intodeauna ai fost o visatoare, visezi la lucruri care nu exista. Tu nu intelegi? De cate ori fierbeam sau eram spalata aveam cele mai mari emotii sa nu cumva Doamna sa ma scape din mana si sa ma sparga sau crape ca atunci stiam ca ma asteapta GUNOIUL, adica sfarsitul…caci am vazut o surata ce a sfarsit astfel. Ea incerca a doua sa vorbeasca tare pentru ca sa acopere rasul sonor al celei mari. Am vazut asta! Uite, eu cred ca atunci cand Vichi se va plictisi de noi o sa se termine TOTUL…adica viata noastra.

Borcana de mijloc nu avea niciodata mari sperante. Era ‘realistica’, spunea ea cu mandrie. Invelisul ei era pe departe cel mai aratos si tot nu era fericita. Avea paiete verzi lipite si un capac cu un trifoi pictat. Fetita se mai juca cateodata cu ea, mangaind paietele in sus sau in jos ca sa le schimbe nuanta, caci era acel material smecher, care se mai pune si pe tricouri. Atunci ea avea mari emotii sa nu o scape din mana pe jos.

-        Ei, credeti ce vreti voi…eu prefer sa fiu o visatoare spuse cea mica si roz, adanc ranita.

Mereu disconsiderau parerile ei si cam tot ceea ce spunea ea in general. Incepu sa se uite suparata pe fereastra caci era tare interesant afara. Picau din cer mici bucatele albe si incet dar sigur totul era acoperit. Fu intrerupta din visare de Vichi care navali pe usa imbracata ca un cosmonaut, cu nasul rosu si o caciulita simpatica pe cap. Se tranti obosita pe pat si dupa cateva minute adormi imbracata.

-        Vichi, Vichi! Hai trezeste-te trebuie sa mergem la concertul de colinde, se auzi glasul mamei ei urcand catre camera fetitei. Acesta sari din pat vesela ca intodeauna si in cateva minute se pregati de plecare imbracand o frumoasa rochita rosie.

-        Nu uita sa-ti iei DONATIA ta pentru copiii de la orfelinat, pentru care se strang bani la concert.

-        Da, mama.  Fetita isi puse un scaun si insfaca borcanul roz de la locul lui.

Totul se petrecu asa de repede ca micuta domnisoara roz abia apuca sa le sopteasca surorilor ei: La revedere! O sa merg la un concert….ce vis…poate e si un bal acolo!

In urma ei ramase o mica panglica roz, atarnata de un cui al raftului...Nu avura timp prea mult de vorbit intre ele zilele care urmara, mai ales ca dolofana rosie nu o putea convinge pe cealalta sa fie increzatoare.

-        Soarta iti este asa cum sunt gandesti ! ii repeta cea mare

-        Ei, ce fac daca asa sunt eu, le vad tare realistic. Asa cum a plecat Rozalina asa o sa mergem si noi. Imi pare rau ca o sa dispar caci mai aveam atatea lucruri de facut si de vazut….

Soarta parca ii auzise gandurile ei negre si  ii raspunse repede caci se vazu luata de Vichi, golita de continut si aruncata la cosul de gunoi in timp ce fetita zambea fericita si nepasatoare la suferinta ei numarand atenta banutii insirati pe masa.

-        Acestea sunt banii pe care, pe care i-am strans eu pentru cand o sa am nevoie. Oare cum i-a spus mama? Icomie, econie….ia sa citesc eticheta de pe capac. Vichi silabisi E-CO-NO-MII. Economii!! Acum am nevoie de ei! O sa cumpar cate un mic cadou mamei, tatalui si fratelui meu pentru acest Craciun. Mamei o sa ii cumpar o esarfa, lui tata un fular si fratelui meu, care iubeste cartile o sa ii iau o carte ! Ce bine ca am pus deoparte bani de-a lungul anului!

Fetita o zbughi pe usa. Dolofana rosie incerca sa o incurajeze pe sora ei verde, acum in gunoiul de langa birou sa fie tare…caci chiar daca o sa fie sparta si topita se va intoarce pe pamant.

-        Ti-e usor tie, dar nu tu nu zaci asteptandu-ti safrsitul, fu ultimele ei cuvinte ce se auzira dintre foi aruncate si resturi de creioane.

Trecura multe zile si chiar luni sau poate cine stie chirr ani si dolofana noastra rosie se tot gandea ca ramasese ultima din neamul ei, singura pe lume. Privea melancolic pe fereastra cum Vichi facea ture cu bicicleta pe strada linistita, anotimp dupa anotimp. Adormea des …pesemne de la varsta. Din cand in cand mana delicata a fetitei aluneca pe sub capac si impingea inautru cateva bancnote.

-        Mai am un pic! Zicea adesea ea privind eticheta

-        Un pic pana sa plec si eu , ar fi adaugat dolofana rosie numai ca nu era auzita.

Intr-o zi  se petrecu insa ceva minunat: Vichi intra in camera plina de bucurie avand in maini un trofeu. Din ceea ce vorbea cu bunica ei se intelegea ca ea castigase o competitie de ciclism. Dolofana avea din nou companie: caci obiectul era din cea mai minunata sticla alb si roz! Cine credeti ca a vorbit dupa ce Victoria plecase sa sarbatoreasca victoria? Ah, da Vichi era prescurtarea de la Victoria…

-        Buna, dolofano! Unde este verzisoara cea serioasa?

-        Ha? Cum stii care imi e numele?

-        Hei, sunt eu, Rozalina….Normal ca nu ma recunosti cu infatisarea asta noua . se auzi un glas plin de mandrie.

-     Rozalino? Tu esti? Ai, ai ....inviat? Cum de te-ai transformata asa?

-     Multe intrebari si toate au raspunsuri bune. Drumul reciclarii este bun dar singura conditie este ca oamenii sa ne arunce in locul corect. O sa avem ce povesti o vreme.

Intr-un raft, intr-o camera, intr-o casa, intr-un oras dintr-o tara pe un continent doua piese de sticla vorbeau despre miracolul vietii. 

-    Cam asa ceva.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comoara lui Ben

O alta carte scrisa de cunoscutul si de acum indragitul scriitor roman, Alex Donovici care exceleaza prin foarte multe aspecte: actiune, personaje, mesaje, ilustratii vine sa ne incante si sa ne surprinda cu multe idei cu privire la valorificarea energiei, visurilor si candoarei copiilor si copilariei. Fetita mea cea mare de 11 ani a fost asa de incantata de actiunea care se petrece in jurul baietelului Ben exprimandu-si dorinta expresa de a trai si ea ceva similar in viata ei. Pe scriitor il recomanda deja binecunoscuta serie "Tup", pe care foarte multi copii o indragesc si iata ca acum reuseste prin acesta carte sa se desprinda de ea si sa ne surprinda in mod foarte placut cu o carte diferita ca gen dar la fel de reusita ca si cele de pana acum.

Revenind la carte, aceasta este un roman de actiune presarat cu mistere, unde personaje cotidiene se intalnesc cu personaje fictive in jurul unei intamplari pline de suspans presarate de mesaje fine dar sesizabile, destinate celor mici. Actiunea te invaluie treptat de la inceputuri pentru ca apoi sa te tina in suspans pana la final. Un sfarsit fericit si plin de invataturi simple dar profunde si necesare fiecarui copil, o lectie in calea devenirii unor adulti valorosi- acesta este "Comoara lui Ben".

Actiunea incepe prin a ne prezenta personajul principal al acestei intamplari: Ben, un baiat de 10 ani, prietenos, care invata binisor cu toate ca nu-i placea in mod special nici o materie. Era destul de prietenos insa cel mai bun prieten al lui nu era un copil ci...un prieten imaginar cu care se consulta in toate problemele sale. Acest prieten il sfatuia cum putea mai bine, fiind chiar un mic rege de fel, in pasiunea lui Ben: aceea de a gasi o comoara adevarata prin care sa implineasac visele tuturor celor dragi. In acest sens baiatul intreprinde o serie de studii, citeste carti care au acest subiect si chiar face unele sapaturi prin vecinatati crezand el ca anumite locuri misterioase ar putea ascunde o astfel de surpriza. La un moment dat el cere parintilor sa ii cumpere un detector de metale adevarat pe langa dotarile mai putin spectaculoase dar absolut necesare care le avea pana atunci, ca un adevarat cautator.

Parintii lui, care il iubeau enorm ii explica cu amaraciuneca nu ii pot satisface aceasta dorinta fiind peste posibilitatile lor finaciare. Totusi, tatal sau ii spune ca a auzit o legentda cum ca in partea locului ar fi ascunsa o mica comoara pe care baietelul daca ar descoper-o i-ar fi suficienta pentru a-si putea procura valorosul instrument. Copilul este incantat peste masura si va porni in cautarea ei, ghidat de cei trei pastratori ai comorii , pe care el ii viziteaza cu incredere,perseverenta si cu multa implicare.

El va descoperi cu ajutorul acestora, pana in final acea comoara care ii va surprinde placut pe micii cititori. Nu pot sa dezvalui finalul insa va pot promite ca va fi unul nu numai placut dar si foarte folositor ca lectie de viata pentru orice copil.

Cartea este placuta, imaginile sunt foarte reusite si in ton cu textul, ritmul este alert, personajele sunt bine conturate si...ce sa mai vorbesc decat sa va invit la lecturarea ei fie alaturi de copiii, putand fi citita impreuna, fie individual de catre copiii de peste 8-9 ani.

Spor la citit!
A 11 si C 8