O poveste cu meteoriti

 

 

Da, stiu. Te gandesti ca o sa citesti o poveste plicticoasa sau banala despre cum a aparut un meteorit si cum a fost vazut. Un subiect cam epuizat ai zice tu, o aparitie banala in atmosfera dupa ce a fost anuntat de catre oamenii de stiinta ce nu pierd cerul din ochi, marimea lui, eventualul crater care l-a lasat pe pamant in locul aterizarii. Si, da. Poate te gandesti ca o sa vreau sa te surprind cu un meteorit urias care nu va putea fi oprit sa cutremure sau sa desfiinteze planeta. Ei, nici chiar asa. Cred ca acest subiect a fost deja folosit de studiourile de film americane. Cutremure si alte distrugeri nu sunt chiar genul meu. Asadar, poti sa iti iei o pauza de citit. S-ar putea sa fi surprins.Sa incep prin a ma prezenta.

 

Eu sunt Daciana si traiesc intr-un oras resedinta dintr-un judet mai putin important. Locuiesc cu familia la etajul 3 al unui bloc gri, obisnuit dintr-o multime de blocuri invecinate. Sunt o eleva in clasa a 6-a la o scoala normala, cu patru etaje, multe clase cu multi copii, coridoare lungi si cam intunecoase din cauza economiilor de curent dar pline de glasuri si prieteni in pauze. Asadar, totul absolut normal in viata mea. Acum am sa continui cu ….povestea.

 

In acea zi imi amintesc ca am iesit in pauza mare hotarata sa ma desfat cu bucata de pizza pe care mama mi-o puse in pachetel. Dupa ce am mancat, destul de repede ce e drept, spre surprinderea mea am avut timp sa ma joc cu colegele mele si timpul parea sa nu se mai termine. Ce bine! La un moment dat pe usa de la scoala a iesit profesoara de biologie, cu care aveam noi ora urmatoare alaturi de alti profesori agitati si care se purtau neobisnuit. Fiecare a inceput sa isi strige copiii in clasa. Ajunsa in clasa am auzit:

-          Copii, azi a avut loc o defectiune credem ca din cauza unei pene de curent asa incat toate sistemele informatice au cazut si nu a mai pornit nici clopotelul.

-          Asta inseamna ca nu o sa mai vedem filmul despre celule? Intreba o fata

-          Nu. O sa avem o lectie obisnuita, raspunse profa.

-          Ohhhh, se auzi un oftat de dezamagire din clasa care astepta sa ia o pauza pierzandu-si ochii pe ecran si eventual pe telefoanele proprii tinute pe sub banca.

-          Sa mergem in laborator spuse profa suparata si cu chipul prea preocupat ca sa dea replica colegilor mei.

Nu va mai povestesc ca am avut o lectie neasteptat de faina, cu diapozitive, cu mulaje pe care trebuia sa le studiem, cu un joc intre noi pe grupuri, in care fiecare era o parte din corp. Asa ne-am distrat destul de bine ca nu mai vroiam sa se termine ora. Acesta a fost doar inceputul caci la mai toate orele au avut loc schimbari. La ora de geografie proful a venit cu o harta uriasa si uzata de perete cum nu vazusem niciodata iar la romana am citit impreuna, pe rand dintr-o carte pe care sper sa o mai pot gasi sa o descarc pe tableta mea ca sa o citesc.

Copiii au plecat tare voiosi din scoala sau asa mi se paruse mie?

Acasa ma astepta bunica care cand nu facea prajituri statea in balansoarul ei si tricota. Astazi parea foarte agitata, doar statea cu telefonul in poala si il privea. Cum am intrat in casa ma si ruga:

-          Suna, Ana (asa imi spunea ea pentru ca nu ii placea tot numele meu) la curierul ala ca trebuia sa vina cu atele mele!

-          Da matale de ce ma pui pe mine? Doar ai telefonul dumitale...

-          Nu merge telefonul meu. Asta e! Cred ca am apasat ceva gresit si..

-          Stai sa vad!

-          Aoleu, nu mai ai nimic pe el…ce ai facut? Ma pregateam sa o mustru si sa ma dau mare cu ce stiam sa fac la telefon cand ea ma intrerupse cu o privire blajina.

-          NU stiu scumpa mea, raspunse bunica rusinata si descumpanita, dar ajuta-ma acum.

-          O sa folosesc telefonul meu, raspunsei eu mandra ca puteam sa ajut ca o fata superman sau cam asa ceva si am renuntat instant la reprosuri.

Cand am deschis telefonul meu ce il aveam inchis caci altfel nu avem voie cu el la scoala am avut un soc. Nici al meu nu avea nimic pe el...parca atunci il cumparasem. Parea sa nu fie al meu doar carcasa cu floricele il trada.

-          Hăăă, oare ce, cum…atat am putut articula

Apoi au venit toate ciudatenile intr-un fel de carusel straniu si imposibil , calculatorul si laptopul pareau cuprinsi de aceeasi boala, caci le-am deschis in incercarea de a lua numarul curierului de pe site. Am cautat telefonul operatorului de curierat si….nu exista asa cum nu era nici un curier….Dupa ce am cautat alte firme mi-am dat seama ca primeam zero raspunsuri. Am incercat adrese de web-uri cunoscute de mine si am remarcat ca disparusera si ele.  M-am ciupit. Parea ca intr-un film din zona crepusculara a lui Ray Bradbury. Nu puteam decat sa cred ca e o defectiune in familie generata poate si de pana de curent dar poate si de vreun virus? Dar chiar toate? Deodata….Nu puteam sa sun pe nimeni fiindca nu aveam numarele de telefon. Il stiam pe dinafara doar pe al mamei asa ca am sunat-o sa ii spun poznasenia.

-          Mama, alo, sunt Daciana si vreau sa iti sp...

-          Bine ca m-ai sunat, draga. Eu nu iti stiam sigur numarul de telefon si cum nu mai am nimic in  agenda…

-          Cum!???? Si tu ai patit asta, mami?

-          Da, si nu doar eu.

-          Ce tot spui acolo?

-          Deschide televizorul si o sa afli. Stai linistita. O SA FIE BINE, da?. Trebuie sa inchid caci e dezastru aici, la banca.

-          Aaaaaaaaa, mama?? Nu eram sigura de ce auzisem.

Nu stiu cum am ajuns la televizor caci bunica desi batrana parea dintr-o data mai sprintena ca mine si deja ii daduse drumul. Pe toate canalele era aceeasi transmisie si echipa. Toti incurajau oamenii sa nu intre in panica caci totul va reintra in normal in cel mai scurt timp, ca politia facea cercetari, bla, bla, bla. Aratau in direct si pompierii, transmisii de la spitale si de la statiile meteo…abia la acestia din urma am inceput sa inteleg.

Se parea ca o furtuna neobisnuita de meteoriti fusesera vazuti in emisfera sudica. Oamenii de acolo au raportat primii stergerea datelor si se parea ca valul se propaga incet dar sigur pe toata planeta fara sa poata fi oprit. Parea mai degraba un complot inteligent impotriva Pamantului decat trecerea unui meteorit.

Lumea de pe planeta era socata. Zilele urmatoare confuzia era peste tot. Oamenii parca se trezeau dintr-o transa intr-o alta lume pe care acum parca o descopereau. Cel mai putin afectati erau copiii pana in 5 ani a caror viata era cel mai putin afectata.

Nu stiu daca poti intelege cum este sa nu mai existe deodata nimic pe internet: nu Google, nu Facebook, nu Disney plus sau Netflix….NIMIC, NIMIC, NIMIC. Guvernele au declarat stare de alerta maxima si fiecare si-a mobilizat armate de specialistii sa rezolve cat mai repede problemele. Se transmitea mereu la stiri progresele facute la diverse institutii, firme, talk shou-uri cu specialisti si daca la inceput ii ascultam apoi ne-am plictisit in scurt timp de discutiile lungi fara rezultate. Toti au luat o vacanta…pentru cat timp? Nu se stia,inca. Cert este ca noua taaaare ne-a mai placut sa luam o pauza neasteptata.

La inceput parintii nostri parca erau teleportati din alta lume. Se plimbau fara rost prin casa si daca la inceput mai deschideau televizorul, apoi cu trecerea zilelor il inchideu din ce in ce mai repede. Mama dupa ce a facut ordine( placerea ei suprema si obsesiva)absolut peste tot, mai nou robotea non sop in bucatarie scotand cele mai neasteptate feluri de mancare dintr-un caiet de retete al strabunicii. Tata, ei bine, nu a mai rezitat mult sa citeasca dintr-o carte, doua in fotoliu preferat aruncand priviri pline de durere si suspinuri telefonului mort asa ca ne-a luat pe noi, pe mine si sora mea si a inceput sa inventeze tooot felul de jocuri. Bunica deja ne tricotase tuturor din noile ate, cate un jerseu si caciuli, chiar daca aveam o tona in dulap, ca sa fie….Pana la urma ne-am dus la tara, unde ne-am distrat pe camp alaturi de caprele si iezii bunicii mele si ne-am apucat sa ne facem o gradina. Acolo am avut surpriza sa ne intalnim cu multi oraseni care nu calcau prin zona …cu anii. Ne adunam seara pe veranda, ne jucam cu te miri cine, ca mi-am facut atatia prieteni cum nu am avut toata viata si parintii isi faceau planuri sa puna bazele unei ferme de magarite. Parea ca am o alta familie, o alta viata intr-un alt timp, pe alta lume.Telefoanele fusesera puse la punct si pareau ca dispar. Chiar si sora mea nu ma mai stresa sa ma joc toata ziua cu papusile si cu ea penru ca acum era inconjurata de prietenele ei. Cateodata ma mai chemau si pe mine sa le tin companie, ca acum cand aud cum ma striga:

-          Daciana, Daci, Daci….aaaana

-          Hai scumpo, hai scumpa lui bunica…

Da oare de ce se auzea si bunica in corul fetitelor mici? Vocile deveneu tot mai persistente. De ce nu ma lasau sa ma bucur de plimbarea aceea in munti cu tata. Ce vroiau sa imi arate sau de ce ma tot chemau?

-          Daciana, hai sa vezi ceva super fain, ma chema tata si imi arata o vale superba. Vocile fetitelor nu se mai auzeau aproape deloc.

-          Wooow , tati ce minunat. Ma uitam fascinata la peisajul spre care isi indrepta tata privirea.

-          Cred ca are si ecou, imi zise tata si isi duse mainile la gura facand un O-oooo,u-uuu foarte sonor.

-          Aaaaaa-naaaaaa…Daaaaa-aaaaaa…..Daaaaciiii….annnna

-          Tata…cred ca imi striga numele fara vocea lui…ce ciudat. Si ma uitai la tata dar el plecase de langa mine si in locul lui erau trei capete mici, zambarete

-          Ha?

-          Haide, Daci...te chemam de ceva vreme. Chiar vrei sa te scoli asa de tarziu azi, chiar daca e sambata sa dormi toata dupa masa.

-          Scumpa lui Buni, hai draguta sa te joci si tu.....vazui si capul bunicii strecurandu-se sa ma priveasca.

Eram in pat, in pijamale. Ma frec la ochi? Unde e valea minunata? Unde e tata? O zbughesc in sufrageria din apartamentul nostru minuscul de bloc, manata de temeri sumbre. Hoarda de fetite imbracate in printese ma urmareste aproape. Il vad stand cu ochii la telefonul mobil. Ma ia cu ameteala. Oare ce se intamplase? Incerc sa ma lamuresc  cu o intrebare care sa nu ma faca sa par mai ciudata de cat ma simt?

- Tata, ce faci???

El isi scoase ochelarii, ma privi fix din fotoliul lui preferat si cu o fata serioasa si imi spuse

- Pai nu vezi? Am treaba. Apoi deja nu se mai uita la mine si isi redirectina ochii spre ecran.

- Cum? De ce? Ma gandeam in sinea mea la meteorit si la stergerea datelor….la vacanta….dar nu spusei o vorba.

Pentru ca nu plecasem din sufragerie si stateam planatata ca o ciuperca imensa si stinghera in centru ei, tata imi raspunse simplu

-          Il sun pe varul meu Cristi ca sa mergem la targ cu camionul lui, dupa magarite…

Sora mea imi strecura o bagheta in mainile mele. Nu stiu daca din acesta cauza sau pur si simplu ma simteam deodata plina de MAGIE.

-          Yuuuuhuuuu!

-          Yuuuuuhuuuu, yuuuhuuu,yuuuuhuuuu! se auzi un cor dupa mine.

Trebuie sa plec si sa inchei aici. Voi stinge lumina acum ca e tarziu si cine stie, poate o sa mai scriu in caietul asta cu coperti inflorate ce l-am primit de ziua mea de la o prietena. Ea mi-a spus ca ar putea fi un jurnal minunat, sau o agenda. Eu am inceput abia acum sa scriu in el.

 

 

 Daca v-a placut povestea puteti sa o impartasiti prietenilor. Imi doresc ca povestile mele sa ajunga la toti copiii si in special la cei care nu au prea multe carti. Multumesc.

Ganduri senine in vremea copilariei!

A 14 ani si C 11 ani