O dorinţӑ bună
-
Nu.
Am spus, nu şi aşa rӑmane, rӑsuna înfundat glasul lui Luc în camera plina de
monitoare, cabluri şi alte componente electronice. Ȋi intoarse spatele şi îşi
continuӑ într-o linişte apӑsatoare lucrul la proiectul lui drag, un roboţel care
sӑ stea de vorbӑ cu copiii şi sӑ le rӑspundӑ la întrebari din orice domeniu, ba
chiar să joace diverse jocuri cu ei.
-
Haide,
te rooog … încercӑ din nou Flori, surioara lui de 8 ani sӑ îl convingӑ. Ştia sӑ
insiste foarte mult atunci cȃnd îşi dorea ceva şi acum era acel moment.
-
De
ce nu mergi să ai grijӑ de animalele tale? Sunt ocupat acum. Adaugӑ el în timp
ce se întindea dupa o lampӑ de lipit. Ştii bine cӑ mai am doar trei luni panӑ
la expozitia tehnică unde sunt singurul reprezentant al claselor a 8-a. Nu
vreau sӑ rȃdӑ de noi….
-
Bine,
o sa plec dar i-am hranit deja pe Auricӑ şi Gina….aşa cӑ …Te rooooog! Te rog!
Haide, doar ştii cӑ întodeauna cand participi mereu te alegi cu un premiu. Sunt
sigurӑ ca doar cateva minute nu o sӑ dӑuneze proiectului tӑu. Dacӑ mai vine şi
Sergiu sa te ajute sunt singurӑ cӑ o sӑ termini la timp.
- Cine? Ah, el, Scȃnteiuţӑ! Sergiu cum îi spui tu este genial ca idei însӑ în partea practicӑ nu prea ştie multe. Eu fac totul. Apoi, el...ei bine, el invaţӑ de la mine la doar 9 ani ai lui...
- Te rog, mult Luc.
- Oh, eşti aşa de .... de….de
-
De
cum? Ȋncapaţanatӑ? îl întrerupse ea cu o fetioşarӑ dulce, aşa cum facea mereu
cȃnd voia ceva.
-
De
convingătoare....spuse baiatul de 14 ani cu un mic suspin. Nu îi putea refuza
mai nimic micuţei Florentina sau Flori cum o alintau toţi pentru cӑ şi ea era
foarte inimoasӑ. Mereu îi ajuta pe toţi dar sarea în ajutor mai ales animalelor
neajutorate.
-
Sӑ
înţeleg ca vrei sa folosim robotul, CARE NU E GATA, ca sӑ ajuţi o fetitӑ din
clasa ta sӑ treacӑ peste o suparare provocatӑ de un coleg?
- Da, da….dar ai spus că funcţioneazӑ!Acum îmi spui că nu e gata? Vreau să o invit acasӑ la noi şi să îi arӑt animalele mele, pe Rica peştişorul minunat şi Gina, raţa sӑlbaticӑ ce am salvat-o astӑ varӑ şi am îmbalnzit-o cu bunicul. O sa îi placӑ doar ştii cȃt de speciali sunt….se opri ca sӑ îi facӑ cu ochiul fratelui sau apoi făcu o pauzӑ cu subînţeles.
- Nu sunt foarte sigur cӑ o sa meargӑ…încӑ, se facu că nu observӑ faţa poznaşa a surorii lui şi se întoarse cu spatele. Nu de alta dar nu vroia sa îi cȃnte în struna cu ideea ei fixa ca animalele ei îi pot vorbi...vise de copil mic. Condiţia este sa îl convingi şi pe Scȃnteie, sa fie aici în fiecare zi sӑ mӑ mai ajute cu asambalrea robotului.
-
De
acord! O sa îl chem de cate ori vrei tu…doar ştii ca suntem prieteni buni. Fӑcu
o pirueta şi ieşi din camerӑ în fugӑ creeand un curent ce facu sa cadӑ cateva
foi de pe o masӑ plina cu scheme şi fire.
-
Oh,
fetele… spuse Luc lӑsȃndu-se pe genunchi ca sӑ adune lucrurile cӑzute. Mereu,
la fel.
Se auzi un trȃntit uşor al uşei de la intrarea
în casӑ. Bineinteles ca auzi glasul lui Flori în curte chemȃndu-l pe Ulise,
labradorul lor bӑtrȃn. Nu pleca fara el. Credea ca o apӑrӑ dar cainele era atȃt
de blȃnd încat nici la pisici nu sӑrea aşa ca nu se ştiea cine pe cine apӑrӑ.
-
ULISEEEE!
ULISEEE! Hai cӑţel, hai sӑ mergem la plimbaaaaareeeee.
-
Ham,
ham. Rӑspunse acesta imediat sobru dar totuşi voios.
Bӑtrȃnul înca era încȃntat de ideea unei
plimbari pȃnӑ la ultima casӑ de pe strӑduţa lor, unde locuia Scȃnteiuţӑ, mă
rog, Sergiu cum îi spunea Flori. Se ducea în fiecare zi la el de atȃt de multe
ori încat Ulise o căuta pe iubita lui Flori, cand era la şcoalӑ crezand ca o
gaseşte acolo. Venea singur acasӑ cu botul în pӑmant şi coada lasatӑ în jos,
strecurȃndu-se printre gradinile vecinilor. O adora pe Flora, doar ea îi vorbea
aşa de mult şi îl mȃngaia uitȃndu-se în ochii lui. Pӑrea că ea chiar îl înţelege.
In ziua aceea Scȃnteiutӑ, vecinul celor doi
fraţi era în cӑmaruta lui Luc fӑcand probe cu roboţelul. Venise sӑ o cunoascӑ
şi el pe colega singuraticӑ lui Flori. Se auzeau zgomotele fӑcute de ei. Fusese
în fiecare zi şi Luc declarase fericit terminarea proiectului, cu o săptămȃnӑ
înainte expoziţie.
In acelaşi timp în curtea casei,
Flori era cu o fetiţӑ slăbuţӑ, creolӑ şi cu pӑrul lung şi negru cӑrei abia dacӑ
i se auzea glasul. Flori îi prezentase deja pe Ulise şi Rozie pisica iar acum
se îndreptau spre curtea unde o ţinea pe Gina, rauşca devenitӑ domesticӑ. Vocea
ei se auzea ca un clopoţel, rӑsunȃnd încontinuu.
-
Ȋţi
plac animalele mele? Nu-i aşa ca Rozie e frumoasӑ?
Fetiţa îşi îndreptӑ privirea spre pisicuţa roşcatӑ
de care se indepartaserӑ şi care torsese cand îi atinse blana. Ȋi placuse de ea
dar mai mult de cӑţel. Se hotӑrî sa îi spunӑ Florei.
-
Mi-ar
plӑcea sӑ pot avea şi eu un caine ca al tӑu, spuse ea simplu. Pӑrinţii mei nu
vor cӑţel la bloc. Spun ca o sӑ avem caine dacӑ ne vom muta la ţarӑ.
-
Iar
mie mi-ar place sӑ am aşa note bune ca tine, adauga Flori fӑra sӑ stea pe gȃnduri.
Toţi profesorii sunt încantaţi de tine.
-
Ei,
lasă ca eşti şi tu printre cei mai buni din clasӑ..
- Da, sunt cȃteodatӑ, dar nu ca tine, Crina. Tu eşti cea mai bunӑ!
-
Mulţumesc,
spuse fata încet şi întoarse privirea timid. O întreba repede pe Flori daca o
sӑ intre acum în casӑ. Ȋi era un pic frig dar nu îndraznea sa spunӑ.
-
Mergem
imediat. Vreau doar sӑ îţi arӑt ceva special şi o luӑ de manӑ arătȃndu-i cu
degetul ţarcul Ginei. Raţa mӑcӑni grabitӑ venind bucuroasӑ sӑ le întampine..
Crina rӑmase pe loc dupa ce o zӑri si trӑgȃndu-şi
mȃna din strȃnsoarea Florei înganӑ cu o voce tremurȃndӑ şi şoptitӑ…Rӑţuşca cea
uratӑ. Faţa ei era crispatӑ şi tristӑ.
-
Cum?
-
Nimic,
nimic…se grӑbi Crina sӑ zicӑ.
-
Te-am auzit. De ce ai spus asta? Gina mea e frumoasӑ…
- Da, desigur .Da, dar eu nu sunt….sunt …urȃtӑ.
- Cum poţi sa spui asa ceva? Uitӑ-te la tine. Nu e adevӑrat.
-
Aşa
mi-a spus Raul, cȃnd a stat cu mine în bancӑ. Mi-a spus ca sunt o vrӑjitoare cu
nasul meu mare şi de asta am aşa note bune…zise ea cu tristeţe. Apoi m-a tot
strigat răţuşca urȃtӑ.
-
Crina,
doar ştii cӑ Raul este un băiat care
spune lucruri urȃte. Nu ar trebui sӑ îl bagi în seamӑ. Aporopo de poveste, raţuşca
cea urȃtӑ devine o lebădӑ frumoasӑ…nu ar trebui sӑ uiţi asta.
-
Aşa
mi-a spus şi mama cand i-am povestit! Crina oftӑ.
-
Hei, am o idee! Hai sa mergem la Robot. El are rӑspunsuri la toate întrebarile.
Sigur o sa ai ceva de aflat.
Flori o conduse pe Crina pȃnӑ în camera
fratelui ei. Luc plecase ca sӑ nu îi încurce. Acolo se jucarӑ o vreme. Scȃnteiuţӑ
care le aratӑ cum funcţioneaza robotul. El avusese ideea de a construi aşa o
maşinărie. Era bӑiatul cu idei fantastice şi un camarad minunat. La un moment
dat el o trase pe Flori afară din camerӑ.
-
Ai
spus că o laşi singura cu robotul …
-
Da,
poate o va ajuta.
- Dacӑ nu v-a gӑsi rӑspunsuri atunci cred ca trebuie sӑ mergem mai departe….sӑ îl prezentӑm pe Ricӑ.
- Te referi aaa... la adevӑrul despre peştişor, nu ? Va crede oare?
-
Da, normal. Ştii ce poate el sa facӑ iar prietena ta pare sӑ fie tare de treabӑ.
-
Chiar este. De asta am insistat la Luc sӑ ne lase cu Robo.
Dupӑ cateva minute Crina ieşi din camerӑ şi îi
intreba politicos dacӑ aveau sa se mai joace împreunӑ în camera cu roboţelul.
Fata ei schiţa un zambet politicos. Nu pӑrea entuziasmatӑ sӑ continue. Cei doi prieteni
se priviră cu subînţeles. Scȃnteiuţӑ o privi în ochi şi îi spuse pe un ton
serios
-
Hai,
Crina. E timpul sa ţi-l prezentam pe Ricӑ, cel mai special peştişor. Sigur o sa
îţi placӑ. Flori mi-a spus cӑ iubeşti şi tu foarte mult animalele.
-
Aşa
este. Ȋmi doresc tare mult sӑ pot avea şi eu unul…chiar şi un porc de Guineea.
-
Atunci,
sӑ mergem, adaugӑ Flori.
Fata se
lasӑ trasӑ de cei doi înspre o camera ce avea o
Aşa aflӑ Crina cum peştişorul fusese adus în cioc de un pelican vӑr cu Gina, ca mulţumire pentru ca o salvaserӑ de la moarte. Peştişorul trӑia într-un lac foarte ascuns oamenilor, unde mai erau alţi caţiva zeci ca el...şi nu era doar o poveste, ci era chiar realitatea. El chiar îndeplinea dorinţe....dar doar cele ce le considera bune.
-
CUM????
De unde ştiţi toate astea? întrebӑ Crina cu glas tare
- Ssst…mai încet. Ȋl înţelege pe Scȃnteiuţa…şi pe mine. Pe cei care cred în el şi îi vorbesc serios uitȃndu-se în ochii lui.
-
Cum?
Ei haideţi. ...fata era neîncrezătoare. Credea că rȃd de ea….aşa cum mai faceau
şi alţii la şcoală.
- Vrei sӑ îţi arӑtăm?
-
Da.
Scȃnteiuţӑ
rosti solemn uitȃndu-se fix la el
-
Te
rog sӑ te dai de patru ori peste cap.
Peştişorul
îndeplini exact cerinţa într-o tăcere de cȃteva secunde. Crina era uimitӑ dar
reuşi sa şopteascӑ
-
Chiar
îndeplineste dorinţe? Credeţi că aş putea sa îl rog şi eu ceva? Singură…
-
Desigur.
Ne găseşti afarӑ la Gina. O sa vezi cat este de specialӑ şi ea.
-
Chiar?
In ce fel? Nu. Nu cred ca poate exista ceva mai minunat decȃt acest mic peştişor.
-
O
sӑ vezi…dupӑ ce o să o cunoşti mai bine….Scȃnteiuţӑ îi facu cu ochiul.
Dupӑ cȃteva
minute Crina ieşi surȃzătoare din casӑ. Se îndreptӑ spre Scȃnteiuţӑ şi Flori
care stăteau cu răţuşca şi Ulise. Faţa ei era luminoasӑ şi mulţumitӑ. Nu avusese
demult aşa o dupa-amiazӑ minunatӑ.
-
Pot
sa te întreb ce i-ai cerut peştişorului? întrebӑ Scȃnteiuţӑ
-
Oricum
ne va spune el…scapӑ repede Flori
-
Cum?
Poate să şi vorbeascӑ?
- Da, asta urma sӑ îţi spunem...
Copleşitӑ bunatatea celor doi prieteni şi vrȃnd să le mulţumeascӑ pentru tot, Crina se gȃndi sa le spunӑ despre dorinţa ei care nu era deloc specialӑ, dupӑ ea
-
Ca Raul să aibӑ parte de mai multӑ iubire. Numai
un copil nefericit poate sӑ rӑneasca pe ceilalţi.
-
Ce?N-ai
cerut ceva pentru tine…
-
Peştişorul
mi-a clipit cu un ochi şi a dat de trei ori din aripioare, aşa cum mi-aţi spus
voi. Asta înseamna ca îmi va îndeplini dorinţa, continuӑ ea liniştit
-
Da…dar…cum?
Tocmai pentru Raul care s-a purtat aşa de urȃt cu tine?
-
Eu l-am iertat şi sper să fie bine. Nu aveam nevoie de nimic pentru
mine…doar de prieteni cӑci eram cam singură dar acum cred că vă am pe voi, nu-i
aşa?
Cei doi o
luarӑ de mȃnӑ şi se îmbraţisarӑ gӑlagios. Luc le privea joaca, de pe geam
binevoitor. Se simţea ca avea şi el un merit pentru acea îmbrăţişare, doar le
cedase roboţelul pentru joacӑ.
-
Desigur,
hai cu noi sa îţi povestim misterele Ginei şi ale peştelui vorbitor.
-
Ştii,
ideea este că nimeni nu ne crede iar multe din ideile mele fantastice vin chiar
de la ei, mai adaugă Scȃnteiuţӑ şi îi facu din nou cu ochiul. Crina şi Flori rȃserӑ.