Povestea primilor fulgi de nea

Povestea primilor fulgi de nea

In vremuri indepartate traia un mare si puternic imparat a carui imparatie era de la o margine la alta a pamantului. An-Imparat era inzestrat cu puteri nemaivazute astfel ca toate animalele, plantele, vanturile, apele si soarele i se supuneau lui. El era intelept, bun, curajos, chibzuit si drept cu toata lumea astfel ca toti il respectau si iubeau indeplinindu-si slujbele cu sarg si credinta. 

Acest imparat puternic avea trei fiice frumoase, bune, destepte si pline de haruri ce isi ajutau tatal in treburile imparatiei astfel ca toti locuitorii ei sa fie multumiti. Prima dintre ele se preocupa mult de natura ce se trezea la viata. Facea crangurile verzi si ajuta pomii sa infloreasca aducand razele  caldute ale soarelui catre ele. Avea grija de pasarile cerului sa isi faca cuib si plantele oamenilor sa creasca vanjos prin curti si ogoare. Cea de-a doua fiica, vorbea cu soarele sa incalzeasca mai tare asa ca toate plantele sa dea roade bune, ingrijea de puii mici ai animalelor si pasarilor sa creasca frumosi si facea ca oamenii sa se bucure de cerul senin multe zile calde iar noptile umplea bolta cu stele ca sa lumineze frumusetile vazduhului si pamantului. Ultima dintre fiice termina treaba celei mijlocii si aducea ploaia buna la timp pentru recoltele oamenilor si racorea pamantul dupa arsita zilelor de dinainte dandu-le ragaz pasarilor, animalelor si plantelor sa se pregateasca de odihna. Apoi, toata lumea se retragea in case si animalele in barloguri pentru ca era o vreme de somn si odihna timp de cateva luni pentru a se trezi din nou, la semnalul primei surori.

Cand era destul de batrana, imparateasa dadu nastere spre marea surpriza a tuturor, unei fete. Aceasa devenii in scurt timp preferta tuturor, a imparatului si sotiei sale, a surorilor ei, a curtenilor, oamenilor si intrgului pamant caci era pe atat de frumoasa cat si de inteleapta, buna si blanda. Toti ii daruiau atentie si iubire. Fata pe nume Zapada, crestea inconjurata de uimirea celor din jur primind mereu multumiri pentru dreapta masura si bunatatea cu care judeca uneori diverse pricini alaturi de imparat. Anii trecura si  bucuria care o avea imparatul pentru nasterea fiicei sale mezine se tranforma  treptat intr-o povara, caci nu stia bietul de el ce sa ii daruiasca ca zestre, intrucat deja imparatia sa o dete celorlate trei fete inainte, ca ea sa vina pe lume. Se tot innegura imparatul si fata lui deveni tot mai trista. Mezina isi lua inima in dinti si il intreba intr-o zi care e pricina tristetii sale iar el ii raspunse:

-         Draga mea copila, ma doare ca nu am ce-ti darui, caci iata toata imparatia mea fu data deja surorilor tale sa o ingrijeasca. As vrea sa ai si tu o treaba importanta in imparatie care sa o faci singua si sa nu fie doar cu mine in sala tronului tot anul. Imi ajung cele doua surori ale tale ce stau cu mine sa ma ajute cand a treia dintre ele este ocupata cu natura toata.

-         Tata, nu te mai framanta atat. Mie imi ajunge sa stau cu dumneata si mama. Totusi am o dorinta. De ce nu mi-ai da mie timpul care ramane dupa sora mea, Toamna-dulce?

-         Draga tatei, dar ce sa faci tu cu acele timpuri? Ziua abia exista si noaptea e lunga. Toata lumea doarme...si nu pare nimic a mai putea fi facut. Pana si toate culorile le-am daruit deja surorilor tale, stii bine.

-         Oh, tata stiu deja ca sora mea cea mare Prima-Raza are cele mai vesele culori, ca Vara-calda are semnele soarelui si Roada-dulce le ia pe cele ale pamantului dar ai incredere ca pot folosi si eu cate putin din fiecare si voi face altfel acele luni ramase. Voi vorbi cu surorile mele si sunt sigura ca ma vor ajuta si ne vom intelege.

-         Prea bine fiica mea, du-te si vorbeste cu surorile tale. Astept sa imi spuneti hotararile voastre. Am incredere in intelepciunea ta de a face ceva diferit cu timpul ramas asa incat sa fie bine pentru toti.

Mezina hotari sa mearga sa vorbeasca cu fiecare din surorile ei, in parte. Porni pe drum catre palatul primei sale surori insotita de iapa ei draga: Neaua. Nu era prea departe de palatul tatalui ei asa ca ajunse repede. Pe drum privii spre cerul ce inconjura palatul surorii ei ce avea cativa norisori si un soare jucaus cu ei. Prima-Raza, o primii cu multa bucurie si o asculta cu inima deschisa. Iubind-o foarte mult, o lasa pe sora ei sa isi ia de la ea cateva lucruri: anumiti pomi sa ramana verzi si pe timpul ei, cateva animale sa nu doarma si sa cutreiere pamantul, vantul sa bata liber si chiar cateva plante sa incolteasca si chiar sa faca roada, atunci.

Foarte fericita, mezina pleca impreuna cu calul ei nemaipomenit mai departe la a doua sora a sa. Batu cale mai lunga caci ea statea mai departe si pe drumul ei privea cu bucurie spre cerul  frumos. Se minuna cate stele puteai vedea pe cerul de vara si cat de minunat straluceau, ca niste lampi atarnate de o mantie albastra. Vara-calda desi o intelese nu fu atat de darnica cu ea ca si prima sora. Ii spuse ca nu putea sa ii dea aproape nimic pentru ca toate stihiille cerului, soarele , animalele si plantele nu au ce face in timpul ei. Totusi ii dadu voie sa faca o sarbatoare care sa straluceasca mai mult decat toate serbarile oamenilor din timpul ei. Urma sa fie cea mare si frumoasa zi din tot anul in care sa fie daruite multe cadouri si pe care toti sa o astepte cu drag. De asemenea ea ii propuse sa dea oamenilor lucruri de facut si pe timpul ei, astfel ca sa aiba treburi mai usoare la venirea Primei-Raze. Pregatindu-se sa place Zapada o intreba:

-         Surioara draga, oare nu ar fi cu putiinta ca si in timpul meu, stelele sa straluceasca noaptea uneori?

-         Desigur, asta pot sa le poruncesc. Pana acum ele nu mergeau sa lumineze bolta pentru ca toti dormeau.

-         Iti multumesc mult surioara, zise mezina  fericita, pentru cel mai pretios dar, intrucat ea indragea mult Cerul.

Multumita de ceea ce ii daruise si o ajutase sora ei, Zapada se indrepta catre ultima ei sora, Roada-dulce. Zambetul ei ii cam pieri in drumul sau, caci cu cat se apropia de castelul surori ei cu atat cerul ei frumos isi ascunsese  chipul dupa norii grei. Zapada ce nu stia sa  ascunda ceea ce simtea, adica o mare admiratie fata de el, asa ca prinse a  canta:

-         Iesi din ascunzis,

Sa te vad pe furis

Cerul meu frumos

Cu chip luminos.

 Fata auzii cu emotie un glas din departari ce ii raspundea caci pesemne ca si Cerul o zarise demult pe fata imparatului si prinse drag de ea.

-         As venii cu drag

La tine in prag

De vrei sa primesti

Mire sa ma numesti.

Iapa fetei se sperie putin insa Zapada, nu se mira caci stia de la surorile ei despre locuitorii din Inalturi, caci ele vorbeau adesea cu Soarele si Luna, cu vanturile, norii si ploile. Ea isi continua drumul plina de emotie si bucurie spre ultima ei sora gandindu-se la printul ei, Cerul.

Roada Dulce fu extrem de bucuroasa sa o ajute si sa imparta cat mai multe cu sora ei mai mica lasand-o ca si Primavaratica sa ii mai fure cateodata chiar din timpul ei si pe deasupra ii darui putere asupra ploilor, vaturilor, norilor. Insa nu ii putu promite prea mult soare caci acesta asculta foarte putin de ea, fiind cu totul sub porunca sorei Vara-calda, pe care o iubea in taina de mult timp. Zapada se multumi cu cele primite si se gandi ca din pacate, timpul ei va fi unul rece in care unele animale vor dormi si doar unele vor ramane treze, cautand prin frig, de mancare. Poate ca oamenii vor ajuta animalele padurii. Ea se gandi ca timpul ei ar fi mai vesel cu ceva care sa inveseleasca pe copii si sa care sa acopere pamantul ocrotindul de frigul si ploile reci. Dar cu ce?

Se gandea la o mantie lunga, dar nu stia cum sa o faca adica, din ce fire ar fi putut sa o teasa ca sa fie indeajuns de mare pentru tot pamantul. Poate ca printul ei o va putea ajuta asa ca prinse a-i canta, cu glasul ei dulce, pe drumul ce il avea de strabatut pana la palatul imparatului tata.

-         Cu tine, da voiesc

      Sa ma nuntesc

Dar mult imi doresc

De ma vei ajuta

Si o mantie imi vei da

Sa fie nemaivazuta

De oameni necunoscuta

Si de o vor privii

Mii de stele vor fi.

Cerul, ramase fara grai in fata acestei cereri dar pentru ca o iubea nespus de tanara fata de imparat hortari sa incerce tot ce ii sta in putiinta sa ii faca pe plac asa ca prinse a ii raspunde din inaltimile sale necuprinse:

Draga mea mireasa

Viitoare imparateasa

Eu porunca o sa dau

Celor ce cu mine stau

Mantie sa-ti teasa

Frumoasa sa iasa

Sufla acuma vanturile

Straluceasca stelele

Sa vina si ploile

Din toate zarile

Unchiul  Ger va sufla tare

Lumina-va Luna mare

Bolta intreaga-ti mestereste

Dar de nunta-ti faureste.

Zapada, foarte fericita ajunse in fata tatalui ei si prinse a-i povesti despre calatoria ei la surorile sale. La cateva zile de la intoarcerea ei acasa pe cand imparatul isi privea cu fata luminta odrasla, fericit ca s-a gasit o cale pentru a nu fi lasata fara zestre, iata ca slujitorii anuntara un alai mare ce venea catre palat. Soli ai regelui Soare venea sa o peteasca pe mezina imparatului.

 Imparatul fu si mai bucuros sa afle ca fiica sa il iubea printul Cer, asa ca isi chema solii sa ii trimita prin impartie si le zise:

-         Iata, azi sunt de doua ori fericit. Sa anuntati e toti supusii mei. Mica Zapada si-a gasit ursitul si a impartit cu surorile ei in pace si intelegere comorile impartiei mele. Sa se dea de stire in toata imparatia ca va fi o nunta mare in prima zi a noului timp.

-         Tata, pot sa adaug si eu ceva?

-         Desigur, imparatul o privea cu nedumerire caci dar avand multa incredere in intelepciunea fiicei sale ii permise a acesta sa spuna solilor ce avea de adaugat.

-         Imi doresc ca toti oamenii sa vina la nunta mea pentru ca voi avea pentru toti un dar frumos si nemaivazut.

Solii oprnira in toata imparatia sa duca oamenilor vestea nuntii si toti se bucurau si asteptau nerabdatori darul promis de printesa.

Trecura zilele repede si iata ca veni si timpul nuntii. Mireasa iesi in fata oamenilor care asteptau cu sufletul la gura. Aceasta le vorbi tuturor:

-         Mi-as dori ca noul timp al meu sa fie numit Iarna si celelalte timpuri care ar fi mai bine zis anotimpuri sa fie numite dupa vrerea surorilor mele. In timpul meu nu va mai dormi toata lumea, oamenii vor avea ce face si isi vor trai frumos viata caci nu va mai fi intuneric mereu chiar daca zilele vor fi mai scurte. Unii pomi vor ramane verzi si unele animale vor ramane sa cutreiere pamantul. Nu toate pasarile vor pleca in locuri mai calde, caci chiar de va fi frig ele isi vor gasii hrana singure sau cu ajutorul oamenilor. Pe voi va rog sa fiti milostivi si cu animalele din paduri. In anotimpul meu oamenii vor avea cea mai frumoasa Sarbatoare din timpul anului si acesta nu e unicul meu dar. Voi da pamantului cel mai special cadou care va bucura si minuna toata suflare. Eu imi voi avea castelul in cei mai inalti munti din Nordul imparatiei , acolo unde regatul printului meu Cerul se uneste cu Pamantul si voi veghea ca timpul meu sa fie asa cum trebuie astfel ca oamenii sa nu uite de el si sa ma astepte pregatiti mereu cu putina teama din cauza frigului dar si cu bucurie din cauza Sarbatorii mele pline de daruri.

-         Asa sa fie, declara imparatul impresionat si multumit si oamenii stigara urale de fericire pentru printesa lor iubita:

-         Traiasca Printesa Zapada!

Multimea toata sarbatorea insotirea celor doi tineri. Atunci, un mare alai cobori din vazduh spre pamant si au lasat sa cada spre pamat o mantie ceruta de Zapada ca si dar de nunta. Cu totii priveau la ea. Nu putea fi prinsa decat vazuta si sclipea la lumina Lunii in milioane de stele. Era o culoare stralucitoare nemaivazuta de toti: alb imaculat si se zice ca de atunci toate miresele si-au dorit o rochie din acea noua nuanta. Copii s-au bucurat jucandu-se cu ea si pamantul s-a linistit incalzit de mantia Zapezii, aflat acum la adapost de vanturile reci. Zapada-Iarna a fost foarte fericita ca a putut schimba anotimul acela si a darui tuturor cate ceva nou si bun. Ea a trait fericita aproape mereu de printul ei drag, Cer si mai imparateste si azi. Atunci cand isi aminteste de ziua nuntii ei, trimite tuturor oamenilor zapada ca un dar, ca sa se bucure, sa-si aminteasca si sa se gandeasca la frumusetea timpului ei.

Multumesc pentru atentia si rabdarea lecturii acestei povesti.

Daca v-a placut povestea o puteti trimite si prietenilor.

Zile cat mai placute de iarna!

Traieste in Vremea copilariei!

A 13 ani, C 11 ani