Ce ascunde sacul Mosului
Traia intr-o
padure de la poalele muntilor, aproape de valea unui parau vesel, o mica familie de
soricei. Ei isi aveau casa in scorbura unui stejar batran alaturi de o familie
de veverite si una de arici. Copacul era aproape de un luminis unde traiau
linistite mai multe vietuitoare ale padurii: cerbi si caprioare, iepurasi,
vulpi, bursuci amabili si chiar cativa ursuleti respectuosi. Toti se
cunosteau intre ei ca o mare familie avand acolo un adevarat satuc, doar de ei si pasarile
cerului stiut. Exista si o haita de lupi cu totul altlfel decat ti-ai imagina. Nu erau deloc fiorosi ci mai degraba protectori, dar nimeni nu prea ii vedea pentru ca
mereu hoinareau....sa prinda pe cei care incalcau legile.Dar, sa revenim la soricei.
In
dimineata acelei zile de iarna in familia de soricei totul parea obisnuit: tata tamplar fusesse chemat de dimineata sa repare usa grotei unor iepurasi, fetele
plecara spre scoala doamnei Ursescu impreuna cu alti copii din apropiere: veveritele
surori de la etaj, trei arici gemeni nazdravani si un vulpisor mai mic. Ei
pregateau o mica serbare secreta pentru parinti si mergeau la ultima repetitie. Mama
soricica ramasese acasa pentru a face mancare si a avea grija de mezinul
bebelus. In plus,cum era doar o zi pana la Craciun vroia sa fie o sarbatoare perfecta si se straduia sa faca multe...prajiturele de rontait, asa cum le placea celor din familia ei.
In acea zi,
la ora potrivita de terminarea a scolii, spre nelinistea mamei se intoarse acasa numai fetita ce mare: Ea era extrem de agitata astfel ca, cu greu reusi sa se calmeze si sa
ii cum o pierduse pe drum.
-
Eram
langa parau, aproape de casa domnului castor care de obicei era prin curte
si aranja lemnele, dar astazi nu era acolo. Pe zapada de langa gardul lui am
vazut un sac foarte mare, starlucitor si rosu. Ne-am apropiat cu totii caci
eram curiosi ce era cu el insa nu indrazneam sa il atingem. Sora mea ce mica a
ajuns prima la el si cum e asa de curioasa ca sa-l cerceteze ce este in el, incat l-a desfacut si l-a pus ca o pelerina.
-
Apoi,
ce s-a intamplat? A venit cineva sa ia sacul?
-
Nu,
nu…mama. Noi, copiii ne gandeam in gluma ca poate e sacul lui Mos Craciun si
vroiam sa vedem daca are ceva in el. Apoi s-a intamplat nenorocirea:ceva, ca un
fel de vartej de zapada ce venea din inaltul cerului a coborat pe pamant
si a inconjurat sacul iar noi am inchis
ochii si cand s-a domolit, acesta disparuse si impreuna cu el si surioara mea.
-
Nu
inteleg, pare ciudat. Cum sa dispara, asa pur si simplu? Ce vartej? spuse mama
ingrijorata foarte tare. Cum?
-
Nici
noi, copiii ce eram acolo nu intelesesem. Am strigat-o si cautat-o in zadar pe
sora mea, asa ca am rupto-o la fuga pana acasa ca sa iti povestesc. Mami, crezi
ca Stela e bine?
-
Nu
stiu draga mea, nu stiu dar cred ca cunosc pe cineva care ne-ar putea ajuta. Merg
sa il aduc pe tata acasa si o sa il trimit sa vorbeasca cu Domnul Lupulescu, politaiul padurii ca sa o caute. Cred ca va
fi bine, zise mama incercand sa isi alunge lacrimile si ingrijoarea de pe chip,
ca sa nu o sperie de fiica ei mai mare. In mintea sa se gandea la frigul de
afara si la faptul ca micuta nu ar fi rezistat la o noapte in padure, departe
de barlogul lor.
Sa o lasam pe mama Soricica ce se indrepta
grabita spre casa Iepurestilor si sa ne indreptam privirea spre cer, acolo unde
copiii nu vazusera ascuns dupa nori un vehicul ce zbura deasupra. Era adevarat
ca norii de zapada cenusi si grei intunecau cerul.
Cu inima batandu-i mai sa ii sparga pieptul, Stela statea cuminte pe fundul sacului sperand sa nu fie gasita si gandindu-se
cum sa scape de acolo. Ea nu stia ca deja era foarte departe de padurea ei, de
casa ei, pentru ca zbura foarte repede si foarte sus. Simtea ca merege cu
zdruncinaturi si se gandea ale cui erau vocile care le auzea. In primul rand
era o voce mai groasa, impunatoare dar vesela care parea sa fie a sefului si
apoi niste alte voci mai subtirele ce ii raspundeau:
-
V-am
spus sa mergeti un pic mai incet. Uite, a iarasi a trebuit sa oprim ca sa luam
sacul ce a alunecat din sanie.
-
Dar,
seful…suntem in intarziere si de asta ne grabeam .
-
Pai
nu vezi ca graba strica treaba? zise
mustrator vocea mai groasa
-
Treaba
a stricat-o Elful acela, Cuisor pentru ca a vrut neaparat sa scoata spatarul de
la spate ca sa fie mai mult loc pentru sac.
-
Ei,
lasa nu mai fii asa de suparat, caci nu a vrut decat sa ne ajute, adauga iar
vocea groasa.
-
Da
da…sigur…cum zici matale. De asta, acum, noi trebui sa fugim mai repede…Oricum
important este ca avem iarasi sacul…
In timp ce vocile vorbeau, soricica se simtii
impinsa de niste obiecte care aparusera de nicaieri si din toate partile
micsorandu-i locul in care se refugiase. Cine le bagase in sac? Nu stia. Vazuse
doar o lumina, ca o fereastra aparand in fundul sacului si apoi imediat se
simtii acoperita de ele. Cand a vazut lumina, a auzit mai multe voci ce vorbeau
foarte grabite. Ea crezuse ca va puta sa se furiseze afara, dar timpul fu prea
scurt si pana sa se dezmeticeasca fundul sacului se inchise la loc. Acum era
iar intuneric si…inghesuiala.
-
Sefule,
am ajuns la casa urmatoare de pe lista. Aterizam chiar acum langa horn.
-
Bine,
lasati-ma usor. O sa termin repede, va promit.
Brrr, hooo, crac, crac…mai auzii Ela apoi soricica
trecu printr-o spaima foarte mare caci vazu cum pe rand toate obiectele fura
scoase din sac si se feri cu greu a nu fie apucata de o mana mare acoperita de
o manusa alba ce apuca pe rand lucrurile dinauntru. Ramase acolo, pe fundul
sacului, cu inima batand sa ii sparga pieptul nemaistiind ce sa faca. Apoi,
dupa un scurt timp, povestea cu fereastra se repeta: iarasi vazu o lumina pe
fundul sacului, voci grabite si iarasi sacul fu umplut de obiecte. Mana iar se
indesa inauntru si goli repede sacul. Soricica incepu sa se gandeasca: sanie,
sac, horn, cadouri, dar nu-i veni sa creada: Oare chiar nimerise in sacul lui
Mos Craciun asa cum crezura si prietenii ei cand se intorceau de la scoala?
Intre timp, mama Soricica care mergea impreuna
cu sotul ei direct in locul unde stateau lupii ce pazeau padurea. Acolo, din
nefericire nu gasira pe nimeni. Deseori politistul sef era greu de gasit
imediat deoarece impreuna cu haita sa facea ronduri prin tinut, ca sa se
asigure ca totul e bine. Se gandira ce sa faca intrucat era deja intuneric si
frigul incepea sa fie tot mai dur. Oare cine ii mai putea ajuta?
- Am putea oare sa megem
la Doamna Alba? Ii putem cere
sfatul si poate ajutorul, zise incet, cu
sfiala mama soricica
Sotul ei o privi speriat si foarte ganditor:
-
Ar
fi destul de periculos si fara rost….nu cred ca ne va asculta. Doar stii cat e
de singuratica si ciudata.
-
Da,
insa ea se impaca cel mai bine cu iarna si distantele…
In inima
codrului, traia o doamna bufnita, ce se aciuise prin codru de cativa ani dar nu
vorbea aproape cu nimeni. Ea era cam ciudata si batrana. Se zicea ca ar fi trait
cu multi ani in urma, chiar din nordul indepartat. Asa povestea lumea. In plus
se zvonea ca tatal ei ar fi murit …din cauza unui soarece si de atunci, ea nu
ii suporta pe niciunul din neam cu el. De cateva ori ii facusera unii si altii
plangeri la lupi, ca tot facea zgomote cu tipatul ei ascutit, noaptea si ii
trezea din somn. Asa ca bufnita, care primise niscava mustruluieli de la politistul
padurii devenise si mai acra si nesuferita.
-
Nu
stiu cum sa facem… dar cu cine sa mai vorbim acuma? Toti sunt la casele lor,
ocupati cu pregatirile pentru Craciun.
Sotii
Soricescu erau tare decumpaniti, speriati. Chiar nu mai stiau incotro sa o
apuce. Afara gerul era tot mai dur si puternic. Vantul incepea sa suiere
printre copaci si sa viscoleasca zapada.
Revenind la Stela, acesta isi dadu seama ca vocea ragusita a batranului era sigur a lui Mos
Craciun si se gandi ca ar putea sa ii ceara ajutorul sa o duca acasa. Doar Mos
Craciun era un batran cumsecade, bun si care iubea copiii… Apoi se gandii ca va
trebui sa ii spuna lui cum a ajuns acolo si fapta ei nu era deloc una de lauda.
Ii era tare rusine pe de-o parte pentru ce facuse si pe de alta parte ii era
foame, frig si frica ca nu cumva sa scape din sac si sa ramana cine stie prin
ce meleaguri, singura, fara nimeni si fara sa mai isi poata vedea vreodata
familia. Se gandi apoi ca fara sa vrea a descoperit si cel mai mare mister al
Mosului, despre sacul sau si poate ca
lui nu-i va placea deloc acest lucru. Ce sa faca oare, ce sa faca? Apoi
se gandi la ceea ce o invatase mama: sa fie corecta si sa spuna adevarul,
intotdeauna chiar daca era greu.
Asa ca se
prinse curajoasa de maneca de blana a Mosului cand acesta se furisa in sac
pentru cadouri si apoi se catara pana ce ajunse aproape de urechea lui.
Acolo,
incepu sa strige cat o tineau puterile:
-
Domnule
Mos, Domnule Mos.
Mosul
o auzi foarte repede, o lua in palma
si o privi uimit dar si cu bunatate. O
soricica mica si zgribulita de frig, cat o jumatate de deget, cu palton
portocaliu si caciulita cu dungi il privea cu teama si bucurie, in aceasi timp:
-
Aaaa,…Cine
esti micuto si ...ce cauti in sacul meu?
-
Buna
ziua, eu sunt Stela soricica si …am intrat in sac … adica am vrut sa vad…stiti am
fost curioasa cand l-am vazut pe zapada si apoi am ramas inauntru. Nu stiu cat
si nici cum …As vrea inapoi acasa va rog. Sa stiti ca nu spun la nimeni aaaa…..ce
am vazut… ma ajutati?
-
O
micuta mea, de fapt nu ai intrat in sac, ci in bucluc.
-
Asa
este, va rog, va rog mult sa ma iertati. Ma ajutati? Da? Da? Intreba Ela cu cea
mai dulce figura.
-
O,
te iert draga mosului doar ca o sa fie
cam greu sa te duc inapoi asa de repede. Vezi, tu, eu trebuie sa mai merg toata
noaptea sa impart daruri copilasilor si numai maine in zori o sa pot sa te ajut. Cand ne
vom intoarce insa, piticii mei din Laponia au o harta uriasa si cu ea vad
locurile prin care trec si astfel stiu ce cadouri sa-mi puna in sac. Doar ai
descoperit acest secret, nu-i asa? Ei vor sti cu siguranta unde a cazut sacul.
-
Da,
spuse micuta repede si isi lasa privirea rusinata in jos. Domnule Mos sa stiti
ca eu promit ca nu il spun la nimeni, dar va rog sa ma ajutati.
-
Desigur,
draga Mosului. Asadar, Stela maine
te trimitem acasa, bine?
-
Multumesc.
Da, e foarte bine. Ela se lasa pusa in buzunarul de la piept al Mosului unde
era cald si bine. Ochii i se faceau tot
mai grei. Se gandea la familia ei, la darurile ce trebuiau dechise a doua zi si
ea nu va fii acolo. In curand adormi, sleita de puteri si de emotii, leganata
de mersul lin al saniei.
A doua zi, dimineata, la poarta casei lui Mos
Craciun isi facu aparitia o bufnita imensa, alba, cu ochii albastrii care abia
reusii sa suiere catre piticul ce veni sa vada cine suna, la o ora asa de
nepotivita.
- Cine sunteti si cum de ati venit tocmai azi?
intreba piticul cu o privire suparata
- Prietena.
Du-i piatra asta Mosului, raspunse bufnita cu un ton stins si ii intinse o
piatra rosie, stralucitoare ce o scoase de pe turbanul care il purta pe cap.
-
Da,
ce te face sa crezi ca o sa vrea sa te vada? Raspunse piticul uluit de aparitia
ciudata. Azi e ziua lui libera. Singura, de altfel din tot anul.
-
O
sa vezi, doar fa ce ii spun, zise ea intinzandu-i din nou piatra cu aripa.
Piticul impresionat putin de aparitia
impunatoare si privirea hotarata disparu dupa poarta privind piatra din mana sa si lasand-o in urma
pe bufnita ce ciugulea niste seminte scoase din turban.
-
Poftiti,
zise el foarte amabil dintr-o data, cand
se intoarse dupa cateva minute. Mosul
va asteapta. Habar nu am cum de ati reusit sa il faceti sa va vada. De obicei,
in dimineata de Craciun e foarte obosit si nu vrea decat sa se odihneasca. Insusi Majestatea sa Iarna a incercat o data sa
vorbeasca cu el si nu i-a deschis poarta.
-
Eh,
doar e Craciunul, nu? raspunse scurt batrana bufnita.
In casuta calda, Mosul se gandea cum sa o trimita inapoi pe
soricica.. Era viscol afara si aproape toti renii sai erau foarte obositi. Pe
cand se framanta asa, Ela inca dormea in haina lui si habar nu avea ce se
intampla. Atunci, intra Bufnita:
-
O,
bine ai venit cumatra. Ce te aduce dupa atata timp pe aceste meleaguri si pe
asa o vreme rea? intreba Mosul
surprins. Am primit mesajul tau, mai spuse el zambind si ii dadu piatra inapoi.
Credeam ca nu vei mai calca pe aici, mai ales in toiul iernii.
-
Vad
ca nu m-ai uitat ,stimabile Mos, adauga ea in loc de salut.
-
Cum
sa te uit, doar tu esti cea care m-ai ajutat cu acea avalansa. Daca nu erai tu
sa ne anunti la timp de pericolul ce l-ai vazut de la inaltimile la care
zburai, acum nici un copil nu mai primea cadouri.
-
Asa-i
draga Mosule. Ce ierni viforoase erau atunci…Acum, insa cred ca ti-e tot mai
greu sa mergi dumneata iarna, la copii si sa le duci cadouri cand nu mai e
zapada.
-
Nu
numai zapada a devenit un lucru rar dar si ghetarii, adauga Mosul. Anul trecut a venit pe la mine Craiasa
iernii si era tare suparata din cauza lipsei ghetii: nu mai avea din ce sa faca
zapada, sarmana. Vanturile ei se agitau neputiincioase sa adune norii si zapada pentru a o duce spre pamanturile
oamenilor.
Mai prinsera ei sa vorbeasca despre vremea ce
se schimba repede, neobisnuit de mult si naucea oamenii si animalele deopotriva
: iarna devenea prea scurta, caldura puternica insotea primavara, zapezile ce
ba lipseau cu desavarsire sau cand veneau in fine, soarele le topea prea repede
umfland raurile si facand pagube peste tot. Sarmana Iarna era tot mai suparata.
Primavara nu mai putea sa tina soarele in frau caci aceta nu mai asculta de
nimeni.
Mosul o intreba cum se simte in locul
unde locuieste. Apoi, bufnita ii raspuse adaugand si motivul pentru care
venise:
-
In
codrul unde m-am stabilit e bine. Gasesc harana ce am nevoie si pentru care am
plecat : ghinde, alune, fructe de padure…caci stii ca doar cu astea ma mai
hranesc acum. Vara insa este de multe ori prea cald pentru mine, imi lipsesc
locurile si prietenii de aici, din nordul meu, dar ce sa fac daca nu mai puteam
sa traiesc aici. Nu mai gaseam hrana… Ma linisteste gandul ca mai pot zbura
pana la voi sa va vad, ca si acum.
-
Este
bine, draga Alba. Ar trebui sa incerci sa-ti faci si acolo prieteni si sa le
arat cat esti de inteleapta si buna. Sunt sigura ca atunci cand ii vei lasa sa
te cunoasca o sa te aprecieze asa cum o facem si noi. Atunci nu o sa ne mai
simti asa de mult lipsa.
-
Ei,
tocmai de aceea sunt intr-un fel aici la dumneata. Caut o soricica mica, ce
s-ar fi pierdut de ieri. E fiica unei familii cumsecade. Poti tu ruga piticii
tai sa o caute unde este cu harta lor magica?
-
Este
cumva imbracata cu un palton oranj si cu o caiulita cu dungi?
-
Da
cum de stii toate astea? Ai cumva si un glob magic in care le vezi pe toate?
Fata Mosului se lumina spre marea mirare a
doamnei Bufnita care isi marii si mai mult ochii ei albastrii ca doau farfurii
intrebatoare:
-
O,
dar chiar nu trebuie sa ii intreb pe pitici, caci e chiar cu mine. Tocmai
aflasem unde e casa ei si fara un glob magic!
Nu mica ii fu uimirea Bufnitei sa afle de la
Mos restul pataniei micutei curioase. Rasera amandoi usurati caci erau aproape
de rezolvarea unei alte probleme, impreuna, ca si atunci cand au scapat satul
de avalansa construind un baraj inalt de brazi.
-
Nu-mi
ramane decat sa o duc acasa. Pacat ca trebuie sa stau sa ma odihnesc vreo doua zile
caci zborul pana aici m-a obosit peste masura.
-
Am
o idee si cred ca nu va trebui sa mai astepti.
Sarmanii parinti or fi ingrijorati.
Bufinita incuviinta si il privii nedumerita dar apoi fata ei se
schimba intr-un zambet cand Mosul
ii dezvalui planul sau…
-
Nemaipomenit.
Asa vom face, aproba ea plina de bucurie.
Intre timp, sotii Soricescu epuizati si
disperati il gasira tarziu si pe domunul politist Lupescu care pleca imediat cu
haita sa in cautarea micutei. Copiii, prietenii celor doua surori care vazusera
toata intamplarea povestira parintilor ,asa ca in scurt timp toti locuitorii
iesira sa o caute pe mica Stela lasandu-si toate pregatirile balta. In fond era
mult mai importanat acea micuta ce le era vecina si se gandeau cum s-ar fi
simtit ei daca le disparea pe neasteptate un puisor. Asadar cu totii colindau
padurea si o cautau cand…
Pe la orele pranzului, locuitorii micului sat
din padure fura uimiti sa vada doi micuti pui de reni, zburatori. Cand acestia
aterizara in poiana ducand o micuta sanie din care coborara Doamana Alba cea ciudata cu
…Ela toti fura uluiti. Capul ei se zarea dintre aripile respectabilei Bufnite. Ea
cobori si fugi imediat in bratele mamei sale, ce venise intr-un suflet cand
aflase auzii larma din poiana. Sora ei, o imbratisa si incepura sa ii puna
multe intrebari.Toti prietenii si ceilalti locuitori curiosi venira acolo si se
bucurara. Doamna Bufnita, discreta se retrase repede din mijlocul lor,
stinghera caci toti o priveau cu multa uimire si admirate. Parintii Elei
incepura sa le povesteasca celorlalti:
Cum se
hotarara sa vorbeasca cu bufnita.. depasindu-si orice teama de acea creatura din
disperarea de a-si recupera fiica. Cateodata curajul apare si acolo unde este multa,
multa frica. Pur si simplu uiti de teama din dorinta de a incerca acea mica sansa.
Si apoi, cine nu incearca nici nu are cum sa reuseasca, nu? Neavand deci alta
cale, batura la usa.
Spre marea uimire soriceilor, Doamna
Bufina le raspunse cu ton mai mult decat prietenos. Isi facusera griji degeaba! de multe ori facem toti asta.
Cei trei hotarara ca la lasarea serii sa treaca
pe la casa soriceilor unde mama soricica a pregatit o mica desaga cu merinde
pentru Doamna Bufnita. Acesta pleca si le promise ca va zbura pana in orasul
lui Mos Craciun daca va fi nevoie, pentru o va gasi.
Dupa ce
auzira istoria toti locuitorii incepura sa o respecte pentru bunatatea si
curajul ei. Le parura tare rau ca o judecasera gresit. Nu trebuiau sa faca asta
cand nu stiau mare lucru despre ea. Nu fusese corect. De atunci, nimeni nu o
mai ocoli si deveni prietena tuturor ce avea grija si veghea, de sus toata
poaina mai ales pe timpul noptii. Era acum in echipa lupilor.
Petrecura
cu totii un Craciun minunat, in jurul bradului din luminis. Vazura piesa
pregatita de copiii impreuna cu domana Ursulescu. Invitata de onoare fu bineinteles
bufnita batrana, Alba.
Soricica Stela
invata sa fie mai atenta si mai inteleapta. Ea nu dezvalui nimanui secretul
sacului lui Mos Craciun, nu de alta dar oricum nu ar fi crezut-o nimeni. Asa ca
exista si azi chiar multi copii care nu stiu ca sacul lui Mos Craciun e magic
si ca se umple cu ajutorul piticilor inainte de ajunge la fiecare casa, cu
cadourile cerute. Daca nu credeti puteti sa o cautati pe soricica Stla in poiana
din padure, aproape de paraul de la poalele muntilor. Ea a pastrat in secret un
fir de ata din sacul lui Mos Craciun, care este…magic si va poate dovedi cele
scrise in acest poveste.
In speranta ca v-a placut povestea noastra va rugam sa va abonati la blog pentru a fi la curent cu noutatile postate de noi. Mentionez ca ilustratiile au fost realizate de fiica mea Carmen de 11 ani si le puteti descarca pentru a le colora. Distractie placuta!
