Marta, era o iepurica foarte tanara, frumoasa
dar un pic cam dolofana si cu o blanita alba imaculata. Doar ochii ei mari si albastri
semanau cu cei ai tatalui ei, un stra-stranepot al respectatei si
binecunoscutei familii a primilor iepurasi de Paste. Mama ei era o iepuroaica
comuna, de culoare maro-cenusie, harnica, blanda, cu inima mare si dreapta.
De la ea invatase Marta sa fie
altruista, vesela si buna. Toti o simpatizau.
Cat era micuta, Marta era extrem de prietenoasa cu toate vietatile padurii. Cand
se intalneau puii de animale, in luminisul de la poalele dealului impadurit, ea
avea grija de toti. Se juca in fiecare zi cu caprioara Aneta, cu veverita Saftica
cea eleganta ce locuia in acelasi arbore cu ea, cu surorile randunici Anileta
si Carileta ce isi aveau cuibul la o gospodarie a unui cioban. Cu timpul se
alatura lor o micuta aricica, Lizeta, pe care o stiau si randunelele surori,
care o convinsera si pe vulpita Olguta jucausa, sa li se alature. Orele, zilele
si mai apoi verile treceau placut in grupul de prietene cu multe jocuri, ale
tuturor. Odata cu venirea toamnei animalele dispareau prin culcusurile lor sau
plecau in tarile calde. La venirea primaverii incepeau iarasi sa se adune in
luminis, sa se joace.
Anii insa le facura pe fiecare
sa creasca diferit, in felul lor. Intr-o
vara, Marta le convinse pe celelate ca doar jocurile si ideile ei erau cele mai
bune si trebuiau luate in considerare in primul rand.. Mereu trebuiau sa faca intai ce dorea ea si nicicand nu mai era timp si
de altceva ce ar fi vrut ele. Celelate prietene o acceptara si asa fiindca inca
o iubeau si sperau sa redevina cat mai curand asa cum fusese odata.
Iepurica Marta pe masura ce
crestea vedea cum toate vietuitoarele padurii il respectau si chiar linguseau pe tatal ei, care
avea cea mai importanta fabrica de jucarii si oua de Paste din zona. El era asadar o figura
importanta in padure fiind cel desemnat a se ocupa de copiii din tinuturile apropiate padurii, in ziua Pastelui. Ea intelesese ca in curand ii va lua locul tatalui
ei si urma sa fie Iepurasul de Paste si de aceea incepuse sa sa simta mandra si
chiar cu mult mai speciala decat restul animalelor. Era din ce in ce mai
convinsa ca asa era. La scoala, era chiar destul de buna: nimeni nu o egala la
orele de lucru manual sau la desen iar prietenele ei pareau adesea lipsite de
talent si…novice pe langa ea. Incetul cu incetul deveni din pacate foarte
increzuta pe baza acestor motive.
In urmatoarea vara randunelele
venira din nou acasa, la cuibul de la casa ciobanului. Cum ajunsera ele le
salutara pe oitele cunoscute si se jucara cu mieii noi aparuti. Apoi vorbira si
cu calutii, magarul si cainii ciobanului ca sa vada ce mai facusera toata
iarna. In final ele se dusera nerabdatoare in poiana sa-si caute prietenele.
Acolo fura primite doar de Vulpita Olguta care le saluta pe un ton dulce, dar
si cu o privire ciudat de sireata. Mai in departare, Marta si Saftica nici nu le
privira. Erau neasteptat de nepasatoare. Dupa o vreme ducandu-se catre cuib o
intalnira pe caprioara Aneta care le povesti pe un ton amar ca ii fusese
interzis sa mai calce prin luminis de catre Marta, care impunea celorlati
absolut tot ceea ce au voie ceilalti sa faca acolo. La fel o alungase si pe
aricica Lizeta, pe motiva ca le putea intepa cu tepii ei. Puii mici de animale
erau alungati daca nu o ascultau cu totul pe Marta. Ramasera doar mistretica Sarita
si mult mititica soricica Ani-mica. Acestea erau prea mici ca sa inteleaga ce
se petrecea si erau fericite ca le baga in seama cineva mai mare.
Randunelele surori nu se mai
dusera nici ele prin luminis afland tot de la blanda caprioara Aneta ca nici
vulpita Olga nu le mai dorea prietene dar nu avea curajul sa le-o spuna direct.
De fapt, ea,Vulpita cea sireata si veverita Saftica cea mereu la moda erau umbrele iepuroaicei rautacioase
si nu ar fi contrazis-o cu nimic. In clubul lor nu mai era loc pentru celelate
care de fapt nu impartaseau comportamentul lor…si ele o stiau. Trebuie spus ca
toate aceste schimbari ale Martei erau straine parintilor ei, care nu stiau si
nu observau comportamentul urat al fiicei lor . Ei erau prea ocupati cu
magazinul lor ca sa vada ce se petrecea.
Asa ca Aneta caprioara, Lizeta
aricica, cele doua randunele si alti doi frati capre negre: Mira si Eduri decisera
sa nu mai mearga prin poiana si sa se joace impreuna, frumos si respectandu-se
unii pe altii. Ei uitara o vreme de animalele care se purtasera urat cu ei. Descoperira
un alt luminis mai mic, dar placut in marginea padurii unde toti cei alungati
erau bineveniti. Cateodata veneau si mieluseii sau manzul ciobanului acolo ca
sa zburde impreuna. Vremea frumoasa se imbunatatea cu fiecare zi si se apropia
Sarbatoarea Pastelui.
Intr-o dimineata, Corbul
Teleflet care mereu aucea vestile in padure, zbura deasupra ei tipand de zor ca
Iepurele de Pasti, Surul patise un accident.
Copiii care se jucau afara
incepura sa se intrebe:
-
Oare cine va duce cadourile si va pune ouale vopsite
prin curtile oamenilor?
-
Eu cred ca sotia lui….se auzi o voce.
-
Doamna Suru nu paraseste niciodata padurea…
-
Atunci ? Cine? se intrebau toti
Ceea ce copiii nu stiau era ca
si ea plecase cu tatal Martei la un spital si fiica lor ramasese sa se ocupe de
treaba tatalui ei. Foarte sigura pe ea ii spuse tatalui sau inainte de a fi
plecat ca nu trebuie sa il cheme pe unchiul iepuroiul Maroniu pentru ca ea va
face tot ce trebuie in locul lui.
-
Esti siguram comoara mea?
-
Da, tata. Sunt acum mare. Ai incredere in mine.
-
Da, dar stii cat de multe sunt de pregatit…mai adauga
iepurasul de Paste
-
Stai linistit. Am o gramada de prieteni care ma vor
ajuta. Da-mi sansa sa iti demonstrez.
-
Bine. Cred in tine.
Tatal, se gandi ca nu ar fi
bine sa ii taie elanul si sa nu ii acorde aceasta sansa, asa ca incerca sa-si
inabuse grijile si pleca un pic neimpacat insa nu avea de ales..
Primul drum il facu Marta,
catre vizuina Safticei. Aceasta cand ii deschise usa avea bretonul proaspat intins
si o rochita colectie unica, noua, pe ea. Marta o privi surprinsa si o intreba
inainte de a-i spune problema ei:
-
Pleci undeva?
- Normal, ai uitat? Doar ti-am spus ca merg in Landro, la
cateva paduri spre apus, unde voi participa la o prezentare de moda.
-
Ah, da…nu am uitat, incerca Marta sa nu fie surprinsa
ca uitase, caci de obicei nu retinea nimic din ce nu o interesa.
-
Vroiai sa-mi spui ceva? Continua veverita in timp ce
isi misca labutele ca sa i se usuce lacul de pe unghii.
-
Nu, nu…doar sa-ti urez drum bun, zise Marta si se intoarse putin ingrijorata de faptul ca
nu o va putea folosi...
Nici la vulpita
Olguta nu avu mai mult succes pentru ca ea era deja plecata. Mama ei ii spuse
ca o trimisese la o tabara de invatare a limbii pasaresti. Ea era era singurul
lor pui si doreau sa fie foarte educata.
Marta incepu sa se
framante serios. Ajutoarele ei de baza erau plecate si cu cei mici Sarita si
Ani-Mica nu prea putea sa faca nimic. Ele nu puteau nici picta oua la masina si
nici duce cadouri asa multe drumuri. Parintii lor nu le lasau singure inca…Se
gandi sa se apuce de treaba, caci totusi mai erau trei zile. Putea sa reuseasca.
In prima zi a
muncit fara pauza toata ziua si noaptea la impahetat cadouri. Mai erau inca asa
de multe si simtea ca o dor tare labutele. Se intinse putin pe podeaua
magazinului si crezu ca va dormi o ora dar cand se trezi observa ca trecu inca o
zi. Acum ingrijorarea fu inlocuita de disperare. Cum o sa termine? Nu avea
cum! O sa il dezamageasca pe tata. Ce o
sa zica apoi toti care nu-si vor primii cadourile: animalele si copiii ce il asteptau
pe Iepurasul? Privind asa, pe fereastra de la copacul in care locuia vazu in
departre cele doua randunici, cu care nu mai isi amintea de cand nu le adresase
o vorba. Ele se jucau fericite prin aer.
-
Heeei Ani, hei Cari! Saluuut! Ce mai faceti?
Se trezi ca le face
cu mana. Ele puteau fi salvarea ei. Oare o sa …
Randunelele venira
imediat spre ea cu o fata un pic neincrezatoare.
-
Buna, Marta. Suntem bine, tu?
Randunelele zburau
in jurul ei iscodind-o si privind-o cu suspiciune.
-
Binisor, raspunse ea cu o voce vinovata si privind in
jos.
Cele doua randunele
intelesesera totul din priviri.
- Ai probleme cu organizarea Pastelui?
- Vrei sa te ajutam cu impartitul oualelor si
cadourilor? zisera pline de voiosie cele doua.
Marta ramase fara
cuvinte. Cum sa fie asa de dragute si amabile cu ea…cand se purtase asa
de….groaznic?
-
Chiar vreti sa faceti asta? intreba Marta cu ochii
scanteind de emotie si adauga apoi pe un ton nesigur:
-
Ma puteti ierta ca v-am suparat?Am fost nedreapta cu
multi…
-
Da, desigur ca te iertam. Toti mai gresim uneori,
trebuie sa intelegem bine acest fapt. Apoi, prietenii se ajuta la nevoie, nu-i
asa?
-
Da, da, desigur. Asa este.Va multumesc. Va multumesc
mult de tot. Sunteti niste prietene adevarate. Marta sarea intr-un picior caci
grijile ei pareau sa se duca odata cu zborul celor doua ce ciripeau ascutit
deasupra padurii chemand-i pe ceilalti.
In luminisul mare
de la poalele padurii se adunara in scurt timp toate vechile prietene si se
pusera pe treaba. Marta fu uimita de cat de frumos desenau cele doua randunele,
poate chiar mai frumos ca ea si ceilalti impachetau repede. Aricica Lizuca
butona cu tepii ei foarte bine masina de vopsit oua si caprioara fugea repede ca gandul cu pachetele
cu jucarii. Capritele mergeau cu cosurile de oua si le atarnau prin arbusti ori
le ascundeau prin iarba. Randunelele chemara in ajutorul lor si manzul
ciobanului ce se alatura Caprioarei iar cainii ii insoteau ca sa se asigure ca
nu ii vede nimeni pe unde mergeau. In zori de zi, cand oamenii ieseau de la
slujba de Inviere si clopotele bisericii rasunau cristalin in vale, toate
animalele se intalnira ispravind la timp toata treaba. Priveau din luminis spre
valea luminata acum de zeci de lumanari din mainile omenilor. Era atata pace si
bucurie! Se auzeau peste tot:
Hristos a inviat!
Adevarat a inviat! Si cantecele de bucurie se revarsau din biserica rasunand in
toata valea.
Animalele se
privira multumite si fericite. “Cu adevarat acesta este sarbatoarea iertarii si
renasterii, a schimbarii in bine de care toata lumea ar trebui sa tina seama”se
gandea in sinea ei Marta, aflata in mijlocul vechilor ei prietene din copilarie.
E de prisos sa spun
ca acel Paste fu un succes si toata lumea fu multumita.
Iepurele Suru cand
venii inapoi peste cinci zile o felicita pe fiica lui, Marta in fata tuturor
animalelor padurii stranse special cu acesta ocazie. Stiau ca fiicei lui ii va
fi desemnat oficial rolul lui.Toti asteptau ca Suru sa ia cuvantul.
- Iata, dragii mei fiica mea, urmatorul
iepuras de Paste ce a dovedit…
Marta il intrerupse neasteptat pe tatal ei si
ii spuse:
- Nu pe mine trebuie sa ma pui, tata, ci pe toti care
sunt cu noi si care sunt cu adevarati…minunati.
-
Cum? De ce? se auzeau intrebari din toate partile.
Nimeni nu mai pomenise asta. Intodeauna doar iepurasul impartea cadouri in timp
ce ceilalti se pregateau de sarbatoare facand curat sau mancare.
Marta continua:
-
Eu singura nu as fi facut nimic fara toti prietenii
mei. Numai impreuna putem reusi sa facem usor ceea ce unuia singur i-ar fi
fost greu… De azi inainte imi doresc sa vina cu mine toti care vor sa ajute.
Impreuna putem fii puternici. Toti putem impartii cadouri, bucurii.
-
Multumim. Multumim!strigara ceilalti pui de animale.
De mult timp isi doreau sa poata face si ei ceva dar nu li se dadura niciodata
ocazia.
La adunarea aceea fura
prezente si veverita Saftica si vulpita Olguta. Ele observara multumite de cat de mult se
schimbase iepurica Marta. Se bucurara mult ca nu mai trebuiau sa ii suporte
toate iesirile rautacioase, jignirile si laudele personale. Se parea ca acest
Paste a fost unul important pentru Marta pentru ca a facut-o sa invie si ea, intr-un
fel diferit, dar frumos apreciind cat de
importante si pretioase sunt: bunatatea, modestia, prietenia si bineinteles iertarea.