Cine este Iepurasul de Paste?

Povestea primului Iepuras de Paste

Cand fetitele mele au crescut mai mari au inceput sa ma intrebe tot mai mult despre Iepurasul de Paste: daca trebuie sa ii trimita scrisori ca si lui Mos Craciun, unde locuieste, daca are ajutoare si mai presus de toate : CINE ESTE iepurasul, nu am avut incotro decat sa le povestesc ceea ce aflasem si eu de la mama mea, cand eram de varsta lor si imi puneam aceleasi intrebari. Cu timpul, adult devenind am incetat sa mai cred in El si aceasta este desigur, asa dupa cum banuiti si voi cauza pentru care nu am mai primit cadouri de la EL.

In povestea noastra o sa vedem cum un simplu Iepuras va deveni o figura asa de importanta peste ani pentru toti copiii si toate acestea pornind de la o familie nevoiasa si de la una de iepurasi  aproape obisnuiti, ce traiau intr-o padure ca oricare alta.

Vom incepe povestea mai intai cu familia de iepurasi, ce vietuia intr-o mica locuinta, intr-o scorbura de copac uscat. Erau in acesta familie cinci mici iepurasi: trei baieti si doua fete. Impreuna cu parintii lor, locuiau si bunicii. Fiecare avea de facut ceva important, sau aproape fiecare, o sa vedeti de ce spun asta. Cel mai mare dintre frati Marin, mergea cu tatal sau prin padure sa adune de-ale gurii pentru familie: salatica, fragi, zmeura sau afine. Cel mezin Costin, mergea cu bunicii in micuta lor gradina si lucrau acolo avand rosii, varza, si morcovi de ingrijit. Sora mai mare Marinela o ajuta pe mama la treburile casei si mai ii dadea sa manance mezinei care abia se nascuse: Marcela. Unul dintre frati, pe nume Rica, nu se pricepea la nimic. A incercat sa ii ajute pe tata si fratele mai mare la cules dar s-a pierdut in padure si l-au gasit dupa vreo doua zile....ati ghicit cum: mort aproape de frica. Atunci s-a dus la gradina cu bunicii insa acolo mereu calca gresit pe plante sau tragea odata cu burienile si plantele bune. Acasa, nu ii placea sa faca treaba cu mama. I se parea plictisitor, asa ca Rica se plimba toata ziua prin apropierea casei  si aparea doar seara, sa manace, mort de oboseala. Ceilalti se uitau adesea cu dezaprobare la el gandindu-se ca nu are nici un talent sau rost pe lume.

-         Ce ai mai facut mai Rica? il intreba bunicul sau tata seara, la masa.

-          Mai nimic, spunea el cu privirea in farfurie sau "Ca de obicei",  mai raspundea el.

-         Oh, mai baiete, trebuie sa faci si tu ceva in viata, incepea careva o prelegere in timp ce ceilati frati isi dadeau coate si se strmbau la el pe furis.

-         Bine, bine, ai dreptate. Asa o sa fac. Lasa-ma acum, raspundea Rica pe un ton moale.

-         Problema e ca nu faci nimic….izbucni in ras, Marinel. Ceilalti icnira pe infundate.

Astfel mai inceta inca o zi si apoi toate se reluau la fel a doua zi , mereu, tot asa.

Intr-o zi, Rica se plimba ca de obicei prin padure pierzandu-si ca de obicei timpul, dupa parerea celorlalti, cu activitati doar de el stiute. Deodata, hat, piciorul lui se prinse in ceva si tot corpul lui se transe in sus pe o craca. Se zbatu cat putu ca sa scape dar nu reusi decat sa se prinda mai tare in stransoare. Oare ce se intampla? Incepu sa strige dupa ajutor dar toata familia lui era departe si stia el ca nu o sa-l auda. Nu-i mai ramanea decat un singur lucru de facut, banuind ca dusmnul cel mai temut de toate animalele padurii si despre care parintii  ii spusesera sa se pazeasca avea sa vina in curand dupa el. O, dar acel lucru era total interzis sa il faca.!Zana padurii le spusese clar de atatea ori ca nu aveau voie chiar de ar fi fost sa isi piarda viata, caci puneau in pericol pe toti ceilalti.

Acum sa trecem in a povesti ceva despre ceilalti eroi ai povestii noastre. Se zice ca in urma cu foarte mult timp, ce mai multi oameni locuiau in satele risipite pe margini de codrii sau vaii de rauri. Ei traiau din cultivarea pamantuli dar si din vanatoare. Intr-un astfel de mic catun, traia anevoie o familie cu cinci copii, inghesuiti intr-o casa mica de lemn. Tatal muncea din zori pana seara si  cateodata mai mergea la vanatoare, inainte de o sarbatoare mare ca sa le aduca copiilor nitica carne frageda. Mai prindea vreun ied sau pasare, depinzand de noroc. Femeia sa, se ocupa de casa, de mancare si mai tesea si panze de in sau canepa facand imbracaminte tuturor. Era biata femeie tare harnica, dar chiar si asa cu anevoie reusea sa vada de cei cinci copii mici si de animalele care le avea in ograda: porci, vaci, oi si gaini. Se ocupa de cel mai mic ce era in leagan si de gospodarie in timp ce  ceilalti erau adesea lasati de capul lor prin curte si imprejurimi.

Intr-o zi, barbatul ii zise femeii sale:

-         Ilenuto, vezi ca eu plec prin padure sa vad daca s-a prins ceva in capcanele puse de mine.

-         Prea bine, barbate. Du-te cu Dumnezeu ca poate om avea si noi ceva mai acatarii de imbucat, ca peste cateva zile sunt Sfintele Pasti.

Asa dupa cum banuiti, barbatul decoperi in curand iepurele tanar si fraged ce era prins in locul stiut de el. Pe cand il dezlega si se gandea deja la bucuria ce avea sa aiba femeia si copii lui, deodata auzi un glas cristalin si subtire ce ii spuse:

-         Preabunule om, lasa-ma te rog in libertate ca ti-oi fi  de mare ajutor, iti promit.

Omul nostru se minuna asa de tare incat aproape ca-l scapa din mana.

-         Tu…tu…vorbesti???? Poti sa graiesti in limba noastra?

-         Desigur ca pot. Toate animalele si pasarile pot, dar nu avem voie sa vorbim.

-         Cum? De ce? ingaima omul nedumerit inca de fiinta din fata sa.

-         Se pare ca daca am face-o, voi oamenii ne-ati face rau…asa ne spune stapana noastra, zana Padurii. Pasarile in schimb pot sa va incante cu trilurile lor, asa incat aproape va vorbesc. Ele au voie sa faca asta, doar doar o sa fiti mai milostivi cu toate celelalte animale.

Vazand ca omul nu zice nimic si ca ii slabeste prinsoarea privindu-l cu ochi blanzi iepurele continua:

-         O sa te rasplatesc de acum, mereu, an de an daca vei pastra secretul care ti l-am dezvaluit. O sa vezi ca nu o sa te dezamagesc doar elibereaza-ma!

Omul tacu o clipa si se gandi ca oricum nu ar fi putut face rau unui asemene iepuras special si nici ca v-a putea spune cuiva acesta poveste caci toti l-ar fi crezut ca nu e in toate mintile, asa incat cel mai nimerit era sa se increada in El si sa ii dea drumul si apoi, cum o fi voia lui Dumnezeu.

-         Bine, iepure te las liber, raspunse omul punandu-l jos cu atentie.

Acesta o zbughi la fuga imediat ce se vazu liber si omul nedumerit inca ii striga prea tarziu ca sa mai fie auzit:

-         Hei, dar cum te cheama?

Rica, era departe cu inima batand sa ii sparga pieptul. El ii cunostea pe copiii omului, dar nu ii spusese asta barbatului caci ii vazusera nu odata, scaldandu-se la rauleul din apropiere si ii vazuse jucandu-se pe plaiurile din apropierea casei lor si a padurii.

Omul nostru, se intoarse acasa nedumerit si parca inca nesigur de toata intamplarea. El nu pomeni nimic din cele intamplate. Femeia lui il consola gandinduse ca avusese ghinion la vanatoare.

Acasa, Rica fu primit ca de obicei acasa. Nici el nu le spuse nimic celor de acasa despre cele intamplate. Tot asa mai trecura inca patru zile cand iepurele nostru raspunse la tachinarile fratilor lui, spre uimirea tuturor:

-         Mama, tata vreau ca maine sa veniti cu mine sa va arat ceva important.

O spuse atat de sigur e el si hortarat incat totii fura cuprinsi de curiozitate si nedumerire.

       - Bine,fiule. O sa venim, raspunse tatal. Si se uita poruncitor la ceilalti frati ca si cum le-ar fi zis din priviri sa nu mai adauge nimic..

       - Va promit ca nu va dura mult si apoi o sa puteti face ce vreti, fu raspunsul total diferit a lui Rica fata de cel cu care era familia obisnuit.

A doua zi, intreaga familie de iepurasi se ascunsera in niste tufisuri aproape  de gospodaria padurarului. Priveau tacuti .Copii iesira iesira, intr-un tarziu din casa, imbracati in straie de sarbatoare. O fetita, observa pe masa din tinda, un cosulet nou si cateva oua colorate , rasfirate prin curte. Ea o chema pe mama ei afara si o intreba plina de bucurie:
- Tati, mami, oare cine a vopsit ouale? Voi?

- Mama, tata..uite un cosulet frumos. E pentru mine?
- Uite, mama, alte oua colorate! spuse un baietel care porni sa le adune. Ceilalti copii il urmara imediat si incepura bucurosi sa le caute prin curte. Nu mai vazura niciodata astfel de oua...

Parintii se privira intrebatori.

Mai departe, aproape de un tufis mai gasira unul, mai mic…si apoi cautand asa gasira inca trei. Prin tufisuri erau puse oua colorate frumos si jucarele impletite sau facute din lemn: un cub frumos, o jucarie dintr-o ghinda si un dop prinse cu un fir de iarba, o casuta mica din crengi de copac si chiar un leagan, atarnat pe creanga nucului din curte.

-         Mami, tati…ce lucruri frumoase. Va multumim strigara copiii fericiti de atatea cadouri neasteptate. Copiii fugeau dintr-o parte in alta, a curtii cautand inca voiosi, cand unul nimeri fara sa vrea exact in locul unde statea ascuns Rica.

Iepurasul o zbughi la fuga si se ascunse repede mai departe, intr-o vagauna numai de el stiuta privit de departe de familia lui ingrijorata, caci copiii apucara sa il vada si sa fuga dupa el. Ileana il privii si ea. Omul nostru le striga copiilor care pornira pe urmele lui sa il lase sa plece si apoi adauga :

-         Ar trebui sa il lasati in pace caci toate lucrurile de aici sunt de la el caci ....

-         Il cunosti? intrebara ei venind degraba in jurul tatalui si lasand urmarirea iepurasului care disparuse intr-un tufis des. 

-         Da, il cunosc si se pare ca este Iepurasul….de Paste. El ii cunoaste toti copiii cuminti si le face cadouri.

Barbatul privii zambitor spre padure. Cate minuni sunt pe pamantul acesta! Facu cu mana si ii indemna pe copiii lui sa faca la fel. Le spuse ca sigur, acolo, undeva, Iepurasul lor de Paste  ii privea si sigur era fericit pentru ei.

Intradevar, nu prea departe familia de iepurasi se reuni inconjurandu-l pe Rica. Ochii mamei se umplura cu lacrimi. Tata il imbratisa, in timp ce ceilalti se grabira sa se scuze pentru rautatile lor de atata vreme.

-         Tu esti se pare…Iepurasul de Paste? il intreba tata

-         Cred ca da, raspunse el emotionat

-         Poate ca de acum noi, iepurii vom trai mai in pace cu oamenii, adauga un bunic.

-         Noi toti suntem iepurasii de Paste, tata. Voi ati avut rabdare cu mine si mi-ati dat curaj. .Voi ati crezut in mine si eu am incercat sa nu va dezamagesc dar si sa-mi implinesc visul de a impartii bucurii.

-         Fiule, asta facem noi, parintii…spuse tatal incurcat.

-         Mai vreau doar un singur lucru. Ca sa spuneti unchilor, matusilor nostri  si care sa transmita tututror cum putem fi prietenii oamenilor. Asa, peste tot se va raspandi acesta traditie pretutindeni in lume unde neamurile noastre mai sunt fugarite si vanate de oameni.

De atunci oamenii ii privesc cu simpatie pe iepurasi si unii aleg sa ii creasca pe langa casa lor ca si animale de companie. Acesta este istorioara care am auzit-o de la mama mea cand eram mica si care a a auzit-o si ea de la bunica ei, care ar fi stiut-o de la strabunica. Tot de la ea stiu ca e bine inainte de seara de Inviere sa pui cosuletul cu oua colorate afara, asa iepurasii sa le pregateasca jocul si bucuriile celor mici. Acolo unde ei vad asta, stiu ca stau copii inauntru si isi vor implini rolul lor, adica  ceea ce le-a transmis Rica, iepurasul: pun mici cadouri.

Poate ca acesta poveste va face putina lumina asupra  iepurasului de Paste. Unde sta el, este mai putin important atata vreme cat ajutoarele din neamul lui, fac munca sa pretutindeni. Despre cum afla ei de dorintele copiilor asta este un mister ce Rica nu a vrut sa fie dezvaluit. Totusi, poti scrie pe o lista dorintele tale si foaia sa o pui la geam cu multe zile inainte de Paste. Iepurasul de Paste sigur o va vedea.

Paste plin de bucurii!