miercuri, 14 octombrie 2015

Invatam cifrele - materiale si jocuri utile

De cand am inceput sa pasim in lumea cifrelor? Ce materiale am folosit? Ce jocuri? Am alcatuit o lista cu ceea ce am intreprins in acest sens, cu prima mea fetita, A si cu care am inceput si cu fiica mea cea mica, C, care sper sa devina utile pentru cei interesati.

In jurul varstei de trei ani si jumatate am inceput ca facem cunostinta cu cifrele in cazul primei mele fetite iar cu cea de-a doua, a fost mai devreme  (doi ani si jumatate) si mai usor intrucat ea a avut tangenta cu aceste aspecte de la sora ei mai mare astfel ca nu i s-a parut deloc complicat sau  sa inceapa studiul lor.

1. Asadar, am avut in primul rand niste foi A4 de colorat cu cifre si pe care sa incerce sa le scrie si ele pe care le-am printat de aici  si de aici. Este un site in limba engleza dar cu foarte multe resurse interesante, jocuri pentru familiarizarea cu diverse teme. Bun de vizitat si considerat.



Al doilea set de foi printabile pe care le-am lucrat ca sa retinem cifrele au fost luate din dintr-un alt site plin de resurse pentru cei care aleg sa invete acasa homeschool



La aceste foi, am adaugat unele confectionate de mine in care am incercat sa creez o similitutine dinte forma cifrei si un obiect cunoscut de copil astfel ca sa reuseasca sa retina mai usor cifrele, atunci cand le vede intaia oara. Aici e randul parintilor sa isi exerseze creativitatea.







2. Foarte, foarte interesanta si extraordinar de utila a fost cartea  lui Anne Montague Smith - Prima mea carte de matematica, foarte  bine structurata pe capitole: numere, adunarea si scaderea, forme si marimi si comparatii. cartea contine doar jocuri foarte bine concepute si intr-o forma distractiva asa copilul  secondat de parinte pare a parcurge aceste pagini in joaca, o joaca educativa care il ajuta sa intre in lumea matematicii fara prea mare efort si cu zambetul pe buze.  Cartea mai este disponibila aici










3. O tabla de lemn Scrierea cifrelor pentru exersarea scrisului corect a cifrelor pe care am luat-o de aici



4. Joc inteligent (gen tableta) Leapfrog de invatarea a scrisului cifrelor intr-un mod foarte distractiv (fetele mele se mai cearta inca pe acest joc) . Faptul ca instrumentul de scris e mai gros ii ajuta in deprinderea de a tine cu degetele corect , creionul. L-am mai vazut disponibil aici. Jocul ofera posibilitatea de a invata formele si cateva jocuri de atentie.



5. Materiale de le editura Gama. Noua ne-au placut foarte mult: carte cu Cd (Invat sa numar), carti de joaca (se pot juca diverse jocuri cu familia) tot cu cifre. Din ciclul Scrie si sterge in care sunt niste fise pe care se scrie cu carioca si se sterge de cate ori vrei am inceput cu Matematica (3-5 ani) si apoi jocuri cu cifre (4-7 ani). Mai sunt disponibile in stoc la editura  Gama. Cartea de colorat 123 si prietenii lor cifrele de aici si de ajutor ne-a fost si cartile de acest gen Lipeste, coloreaza si invata .














Cred ca am vazut ceva mult mai frumos si atragator la editura Usborne, eu nu am cumparat
deocamdata Wipe clean Activity pack gentuta

6. Joc de dezvoltarea motricitatii si de recunoastere a cifrelor "Sforicica vesela". Intinzi o sfoara de rufe si ai nevoie de copci de rufe. Confectionati impreuna sau decupati din reviste diverse articole de imbracaminte(noi am facut muuuule rochii de printese) pe care le numerotati si apoi puneti copilul sa aleaga in ordine crescatoare sau orice ordine doriti, articolele vestimenare pe care sa le puna la uscat...




7. "Clothes pin numbers match" este un joc de atentie si manualitate. Noi am folosit clesti de rufe, pe care am lipit o cifra si care trebuie pus in dreptul numarului de punctulete corespunzator. Se poate printa de aici




8. Un alt joc de exersare a scrisului cifrelor este : sa scrii  pe o pagina A4 randuri de cifre, aplici deasupra o hartie de calc pe care copilul o umple cu aceleasi randuri scrise de tine, exersand astfel scrierea cifrelor.





9. Joc cu zarul , Umple gaurile din dovlecel o idee minunata pe care o puteti vizualiza aici


si dovleacul il puteti descarca  de aici .Am folosit un zar pentru a stabilii numarul de mingi de plastelina care trebuie asezate in gaurele. Cu acesta ocazie se exerseaza si motricitatea fina prin confectionarea bilutelor de plastelina.





10. Joc cu stampiluta : un tabel mai mare (se poate face usor in Excel) si apoi copilul umple spatiile goale cu un numar de stampile corespunzator.





11. Scrisul pe tablita cu creta si ..."Disparitia cifrei" cu pensula. Astfel, copilul urmeaza curburile si liniile de scriere, obisnuindu-si manuta cu scrierea dar si avand contact vizual cu cifrele.




12. Invata cifrele cu buburuzele: o activitate foarte interesanta descrisa foarte bine aici. Eu nu am reusit sa il fac dar  mi s-a parut foarte distractiv si educativ.

13. Shape pocket matching activity Am confectionat cateva buzunarase din jumatati de plicuri colorate si am lipit pe sticuri de lemn sau betisoare de inghetata aceleasi insemne (pattern), pe care le gasiti in magazinile de hobby. Copilul a trebuit sa gaseasca si sa numere insemnele identice cu figura de pe plic si sa lipeasca cifra corespunzatoare.



Alte materiale utile: litere magnetice, abac si carticelele din seria "Mate pentru pici :adunarea si scaderea"








Sper ca aceste materiale sa va ajute in alegerea unor jocuri potrivite copilului dvs. astfel ca invatarea cifrelor si socotelilor sa fie o joaca placuta si distractiva.

Astept mesajele vostre. Daca ati gasit articolul interesant va rog sa il distribuiti si poate sa va abonati pentru noutati. Adresa noastra de FaceBook .Veti gasi o comunitate frumoasa si multe alte postari.

C, 3 ani si 10 luni si A 6 ani si 8 luni











duminică, 11 octombrie 2015

Jocuri de toamna

Idei de petrecere a timpului in anotimpul ploios:

1. Tablouri din bogatiile toamnei:





2. Colaje pe foi colorate :peisaj de toamna si natura statica.

A;

C:



A:


3. Frunze pictate de A cu acuarela dupa ce au fost conturate dupa o frunza model.



4.  Zana toamnei pictata de A cu acuarela, dupa contur.


5. Pictat figurine de ipsos (A si C)




6. colaj Zana Toamnei: prima creatie apartine lui A si a doua este a lui C





7. Desen in acuarela (cu foi conturate) natura statica


Sper sa revenim cu alte propuneri de toamna cat mai curand.
O toamna bogata in idei!

Astept mesajele vostre. Daca ati gasit articolul interesant va rog sa il distribuiti si poate sa va abonati pentru noutati. Adresa noastra de FaceBook .Veti gasi o comunitate frumoasa si multe alte postari.

A 6 ani si 8 luni si C 3 ani si 10 luni








Povestea minunata a Sfintei Paraschiva

Am lasat lectura acestei carti editata la ViaJunior pentru acesta perioada a anului, dornica ca in acest an sa patrund impreuna cu A in atmosfera sarbatorii preacuvioasei Paraschiva considerand ca este pregatita sa inceapa sa inteleaga mai mult din tainele credintei.
Autorul cartii, Petru Vornic ne istoriseste povestea Sfintei prin intermediul unei bunici. Bunica Paraschiva le povesteste nepotilor Cristofor si Veronica veniti in vacanta la tara, viata sfintei, ca pilda pentru fapte bune, generozitate si rugaciune, astfel ca cei  mici sa le inteleaga puterea si valoarea.


Imaginile au feremecat-o pe A, care le-a privit uimita repatand fara incetare:"Mami, cat sunt de frumoase" si povestea a impresionat-o foarte mult.

Asadar, suntem trimisi intr-o atmosfera de basm, la tara unde locuiesc bunicii celor doi copii  si unde este anotimpul culesului rodului de toamna.



Copii dupa ce iau micul dejun, afara merg impreuna cu bunicii intr-o casa mai veche ramasa de la strabunici, unde asezati pe o lavita, dupa rugaciunea de dimineata, copii asteapta cu nerbdare ca bunica sa le istoriseasca iar povestea Sfintei Paraschiva.


Nu voi  reda aici intreaga istorioara pentru ca eu cred ca merita citita de catre fiecare, fiind atat de cuprinzatoare cat sa redea ceea ce a fost mai important pentru Sfanta, dar si ceea ce este mai usor de inteles pentru copii peste 6 ani.
Povestea incepe cu copilaria acestei Sfinte. "Un glas tainic o invita pe Paraschiva la rugaciune.Micuta simtea ca Dumnezeu o cheamasa-I vorbeasca, rugandu-se. Dumnezeu ne iubeste si e minunat sa stii ca El ne asculta rugaciunea....Isi simtea inima plina de iubire. Si cum putea raspunde Paraschiva iubirii lui Dumnezeu?
-Cu fapte bune, bunico! raspunse Veronica, cu un zambet.
-Intocmai, spuse bunica. Nu Il iubim pe Dumnezeu daca nu ii iubim pe cei care El ii iubeste,adica pe oameni. Intelegand acesta, Paraschiva a inceput sa isi arate nu numai dragostea fata de parinti si fratele ei, ci fata de toti oamenii care ii intalnea.Isi dorea sa-i bucure pe cei lipsiti de iubire, sa-i inveseleasca pe cei tristi, sa-i ajute pe cei care duceau lipsa de hrana ori de imbracaminte"


Apoi, aflam si ca Sfanta a fost la Ierusalim,


si ca ea dupa cativa ani petrecuti intr-o pestera din apropierea Ierusalimului va primii pe un inger trimis de Dumnezeu care ii spunea sa se intoarca in cetatea ei pentru ca urma sa fie chemata in ceruri, la El.


Pe noi ne-a marcat finalul aceste povesti in care am aflat cum moastele Sfintei au fost aduse de catre domnitorul Moldovei Vasile Lupu, acum 400 de ani in urma, astfel ca tara intreaga a primit-o ca ocrotitoare de atunci pana in zilele noastre.


"Un semn al puterii Sfintei Paraschiva s-a aratat oamenilor cand focul nu a mistuit racla Sfintei, desi biserica a fost cuprinsa de flacari.Puterea Sfintei Paraschiva este iubirea pentru Dumnezeu si pentru oameni, si sa stiti dragii bunicii, ca nimic nu poate sta in calea iubirii. De aceea rugaciunile ei sunt ascultate de Dumnezeu."



Fie ca Sarbatoarea Sfintei Paraschiva sa va fie de folos in vietile voastre!

Am mai scris si despre o frumoasa carte, similara acesteia, ce se refera la  Sfantul Nicolae aici dar si despre o carte mai noua, ce il prezinta pe Sf. Andrei aici

Astept mesajele vostre. Daca ati gasit articolul interesant va rog sa il distribuiti si poate sa va abonati pentru noutati. Adresa noastra de FaceBook .Veti gasi o comunitate frumoasa si multe alte postari.

A, 6 ani si 8 luni si C 3 ani si 10 luni