marți, 9 iunie 2015

Primii pasi in buna-cuviinta:Cuvinte magice

Cuvinte magice este o colectie de patru carticele mici, cartonate, de la Editura Gama, o adevarata bijuterie atat ca realizare dar mai ales ca si continut. As putea spune ca este de nepretuit pentru copilasii de la 2-6 ani pentru ca ele deschid poarta catre o educatie sanatoasa. Carticelele sunt asezate frumos intr-o cutie cu capac transparent care se deschide intr-o parte, astfel ca micutele minuni se pot pune in bibliotesa sau pastra fara pericolul de a le pierde sau de a le imprastia una de alta.

De cum le-am zarit in rafturile unei librarii o adevarata magie m-a cuprins si mi le-am dorit foarte mult pentru fetitele mele. Am banuit ca vor fi extraordinare si instinctul meu nu m-a inselat.


Cele patru carticele contin fiecare patru povesti foarte cunoscute de copii: Cenusareasa, Alba-ca Zapada, Cei trei purcelusi si Scufita Rosie. Povestile sunt relatate pe scurt cu dialoguri in momentele principale ale povestii avand rolul de a repeta si sublinia importanta cuvintelor magice: "Multumesc, Te rog, Iarta-ma si Buna-ziua"

Prima carticica, este povestea Cenusaresei spusa intr-o a asemenea maniera incat personajul principal repata de mai multe ori cuvantul magic :"Multumesc"
"-Vai, zana buna , multumesc. Dar ce sa caute acolo o fata murdara si zdrentaroasa ca mine?" Apoi dupa ce zana transforma dovleacul in caleasca, Cenusareasa supune iar: "Multumesc, zana buna"



A doua carticica ne aduce pe frumoasa Alba ca Zapada  care in povestea ei are prilejul sa ne spuna de mai multe ori cuvantul magic" Te rog". Ii spune vanatorului "Te rog, fii bun si cruta-ma!" si piticilor: "Va rog, pot sa raman cu voi?"



In cea de-a treia carticica aflam din povestea celor trei purcelusi cum sa iti ceri iertare atunci cand gresesti si ca atunci cand iti recunosti greseala fata de cineva e bine sa ii spui: "Iarta-ma !" Cei trei purcelusi au nume dragute aici: Nif-Nif, Nuf-Nuf si Naf Naf astfel ca atunci cand luputl a naruit prima casuta purcelusul cel mare aude: "Iarta-ma, Naf-Naf! Trebuia  sa te ascult! a marturisit spasit."



Micuta Scufita-Rosie , vesela si prietenoasa ne invata cat de important este sa saluti pe toata lumea. Un zambet adaugat la salut poate insenina viata oricui, nu-i asa? Scufita- Rosie nu numai ca saluta toate animalele care ii ies in cale sau vanatorul care il intalneste spre casa bunicii dar ea ne spune si  "Noapte buna, bunico!" si " La revedere!"  dar nu inainte de a indemna micutii :" Rosteste in fiecare zi cuvintele magicesi ii vei face pe toti cei din jur sa zambeasca"



Carticelele au avut chiar un real succes. Micuta mea C mi-a cerut sa le citesc de foarte multe ori, aproape in fiecare seara timp de o luna. Nu se mai satura sa le auda iar efectele citirii lor au fost uimitoare. Timida mea fetita a avut incredere in puterea cuvintelor magice si si-a facut curaj in a aborda muti oameni mari de atunci, avand mai multe ocazii.Cuvintele magice i-au dat incredere in puterea ei si mi-a spus: "Vezi mami, acum sunt mare si pot vorbi cu mamele."

Astept mesajele vostre. Daca ati gasit articolul interesant va rog sa il distribuiti si poate sa va abonati pentru noutati. Adresa noastra de FaceBook .Veti gasi o comunitate frumoasa si multe alte postari.

Multa bucurie si implinire prin lecturi frumoase alaturi de micutii dumneavoastra va doresc!

A 6 ani 4 luni si C 3 ani si 5 luni


sâmbătă, 6 iunie 2015

Vivi si copacul roditor

Aparuta in cadrul editurii Via Junior cartea scrisa de Dana Cristiana Maier si ilustrata surprinzator de vesel si copilaresc de Cristina Barsony ne aduce in cadrul colectiei Scoala virtutilor un subiect important pentru copii: DARNICIA.


Multi copii au probleme cu a intelege sa imparta cu ceilalti comorile proprii: jucarii, carti, jocuri, chiar si spatiul personal de acasa. Povestea ne arata cat de bine este sa imparti, cate bucurii poti avea si cat de trist poate fii egoismul.

Asa dupa cum ne arata si coperta, este povestea unei veverite, pe nume Vivi care traieste "intr-o padure mare si deasa de la poalele unui deal". Veverita "avea copacul ei, un piersic. Era singurul piersic din intreaga padure. Copacul facea fructe odata la doi ani..." 

Observati similitutinea ce poate exista si in viata puilor nostri: sa aiba o jucarie fantastica, unica dupa parerea lor si de nedespartit.


Vivi insa nu era singura veverita din padure. "In curand isi facura aparitia alte doua veverite" care incearca sa nu fie vazute de surata lor si stau si privesc cu jind la copacul plin de rod bogat si parfumat. Ele ar vrea sa se infrupte din fructele coapte, insa nu indraznesc sa se apropie pentru ca acum doi ani ele fusesera alungate de  Vivi.


Un fapt minunat se intapla insa dupa cele doua veverite curioase s-au impiedicat si rostogolit pana la copacul roditor in fata caruia statea Vivi. Ele primesc o invitatie "care incerca acum sa fie mai prietenoasa, chiar poznasa" de a se distra impreuna. Cele doua sunt insa mai precaute in a urma invitatie si Vivi isi "isi dadu seama ca , desi acum vorbea serios si isi dorea foarte mult sa se joace cu ele, ea era vinovata pentru neincrederea celor doua".  Ea isi aminti cum s-a facut singura stapana pe copac si s-a purtat urat cu celelate vevetite si cat de greu i-a fost " in acesti doi ani sa nu primeasca vizita niciuneia dintre ele"  


Pana la urma se impaca cu cele doua si urmeaza o zi minunata in care "s-au zbenguit" "pana au cazut istovite langa copac" . Seara un fapt uimitor se va intampla chiar la copacul roditor, in fata veveritelor uimite.


Cine apare acolo si de ce cele trei veverite considera ca "tot ce s-a petrecut a fost o adevarat lectie despre prietenie si darnicie" va las sa descoperiti singuri in paginile de sfarsit ale cartii.

Coperta din spate a cartii ne face un mic rezumat al povestii :


Despre o alta carte avand aceasi autoare am mai scris: aici

Va indemn sa cititi aceasta minunata carte depre generozitate si placerea de a impartii cu altii din tot ceea ce ne este de prisos. Chiar si un zambet poate fi un cadou care sa il imparti cu ceilalti si care sa aduca bucurie celor din jur.

Astept mesajele vostre. Daca ati gasit articolul interesant va rog sa il distribuiti si poate sa va abonati pentru noutati. Adresa noastra de FaceBook .Veti gasi o comunitate frumoasa si multe alte postari.

 Va doresc multa bucurie si spor la citit!
A 6 ani si 4 luni si C 3 ani si 5 luni.

marți, 2 iunie 2015

Micul venetian: Vivaldi

Este o carte abia iesita de sub tipar la editutra DPH dintr-o colectie ce promite a fi extrem de interesanta si pe care o asteptam cu nerabdare. Cartile vor fi despre copilariile unor oameni faimosi ca: Einstein, Brancusi, Shakespeare, Enescu, Chopin, Mozart sau Dostoievski pentru ca:  "Toti oamenii mari au fost candva copii ( dar putini dintre ei isi mai aduc aminte)" dupa cum a spus Antoine de Saint Exupery


Cat ne-am bucurat sa citim din nou despre Vivaldi, mai precis despre copilaria lui! Noi facusem deja cunostinta cu acest compozitor vara trecuta prin intermediul cartii lui Cristina Andone .Cum l-am cunoscut si ascultat prima data am scris aici.

Cartea  e scrisa de Ioan Mihai Cochinescu, scriitor,eseist, estetician si membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. Ilustratiile sunt realizate de catre artistul plastic Sidonia Calin , cea care ne-a incantat privirile si in cartea Fusul cu zurgalai


"Antonio e un baietel roscovan, cu parul carliontat. Are noua ani. Prietenii de joaca il striga Rossi" Cunoastem pe micutul  Vivaldi inca din prima pagina a cartii care se desfasoara vara dar aflam si care este poveste primii lui viori, cum a ajuns acesta in mainile celui care va deveni un faimos compozitor.

Putin mai departe , dupa ce facem cunostinta cu o prietena din copilaria lui Antonio autorul ne descopera toata familia copilului minune ,vazuta prin proprii lui ochi.. Vom descoperi despre fiecare membru al familiei amanunte surprinse de un ochi de copil: simple, sincere, usor amuzante dar si definitorii.


Apoi urmeaza intamplari cu Isabella: o plimbare cu gondolele care penduleaza,


 un mic concert pe care Antonio il da prietenei sale intr-o biserica, 


si multe alte sotii pe care cei doi prieteni le fac impreuna  din care nu vor lipsii suspansul, rasetele si sensibilitatea. Toata atmosfera te intoarce in timp la vremea cand erai copil si cand prin diverse intamplari naive si pline de candoare cautai cunoasterea si incercarea unor noi senzatii.

Apoi, la trecerea intr-un alt anotimp, toamna aflam cum micutul Antonio deja participa la concerte date la curtile nobililor, alaturi de tatal sau si cum se desfasurau aceste spectacole.


Pe cand participantii la spectacol participa la un dineu tinut dupa terminarea lui, copiii pleaca pe ascuns si se vor distra singuri inaltandu-se (printre altele) cu un balon aflat in piata San Marco. 

Deodata icep sa cada pe pamant fulgi de zapada, in octombrie. Copii se bucura si incearca sa ii prinda cu limba:


"-Sunt tot atat de multi fulgi de zapada cati oameni sunt pe Pamant! striga fericita Isabella, incercand sa-i prinda din zbor cu limba.
- Fiecare fulg e un vis! striga Antonio, imitand-o. O sa mancam visele oamenilor! rade el.
- Sau o sa le daruim alte vise, de-aici de sus! Suntem stapanii viselor!Tu ce vis ai vrea sa trimiti pe Pamant, Rossi?
Baiatul se gandeste o clipa tacut.
- Muzica, spuse el in cele din urma, hotarat. Numai si numai muzica...."

Dupa ce a trecut iarna, a venit iar primavara "cu florile ei inmiresmate, cu oile pe care le paste un copil..." si baietelui Antonio le priveste, autorul descriindu-l din nou la fel ca si la inceputul cartii....
-


Descopera si tu acesta carte minunata copiilor tai! La mine fetele m-au rugat sa o citesc repede si nu m-au lasat pana nu am terminat-o.
Iata si colectia noastra de spiridusi muzicali.


Astept mesajele vostre. Daca ati gasit articolul interesant va rog sa il distribuiti si poate sa va abonati pentru noutati. Adresa noastra de FaceBook .Veti gasi o comunitate frumoasa si multe alte postari.


Spor la citit si voua!

A 6 ani si 4 luni, C 3 ani si 5 luni