Povestile padurii

Am descoperit la editura Doxologia, cateva carti minunate despre care abia astept sa va impartasesc cateva impresii. In primul rand am fost placut surprinsa ca cei de la acesta editura au scanat cateva pagini din fiecare carte, astfel ca o poti rasfoi si a vedea destul din continutul ei pentru a te decide daca este interesanta sau nu  si-ti poti forma o opinie. Cartile din colectia Prichindel sunt foarte frumoase  insa noi am mai achizitionat si altele despre care sper ca voi scrie: Aventurile lui Guguta, Imparatia lui Ciubotel, Pestisorul auriu, Calatorie in tara prajiturilor, Copii in catusele Siberiei, Copilaria Sfintei Teodora de la Sihla.
Toate  cartile din colectia Prichindel au un mesaj moral, sunt pline de invataturi pentru un comportament corect al copiilor.
In cartea Povestile Padurii sunt 4 povesti scrise de Dionis Spataru: Cand iti doresti mai mult decat trebuie, Paianjenul arhitect, Buna masura si Masura fiecaruia.

 In prima poveste vedem cum o privighetoare mica si maronie, este nemultumita de aspectul ei, in pofida vocii minunate care i-a fost daruita de Dumnezeu si isi doreste sa-si schimbe infatisarea. Dorinta ei indeplinita nu-i va aduce repede decat o intamplare nefasta in urma careia abia scapa cu viata, astfel ca ajunge sa regrete schimbarea ceruta lui Dumnezeu. Morala, este ca atunci cand suntem nemultumiti de ce ne-a daruit Dumnezeu si vrem mereu altceva vom invata din propriile greseli ca nu am inteles darurile cu care am fost inzestrati si ca nu toate dorintele noastre sunt tocmai bune (poate de aceea Dumnezeu nu ne indeplineste toate rugaciunile).

A doua povestire raspunde intrebarii pe care cred ca o pun mai multi copii care incep sa mearga la scoala : " De ce trebuie sa merg la scoala?". Paianjenul Ata, nu vede rostul de a merge la scoala si prefera sa stea tolanit toata ziua, deplangandu-i pe ceilalti paianjeni care merg zi de zi la scoala. El este sigur ca ceea ce invata ei de la Batranul mester, anume cum sa-si teasa o panza, el va fi capabil sa o faca si fara ajutor sau a invata special pentru asta.

Totusi, atunci cand ii vede pe toti ceilati la "panzele"(casele) lor, chiar cu copilasi si incearca sa isi construiasca singur casa, rezultatul va fi un dezastru si recunoaste smerit ca a gresit atucnci cand nu s-a dus la scoala sa invete. In urma regretului sau sincer si a parerii lui de rau, Batranul mester ii va da si lui invatatura de care are nevoie si il va ajuta sa devina un adevarat arhitect.

Morala povestii este simpla si poate fi dedusa usor de copii. Numai cu efort si vointa poti deprinde invataturile care ai nevoie in viata...

Povestea Buna masura si Masura fiecaruia au ca si personaj principal un Guster pe nume Chipesul din padure care descopera ca sucul de zmeura, ata de hranitor si gustos, poate face rau daca este consumat peste masura si ca fiecare animal are o masura a sa in consumul sucului. Povestile sunt foarte vesele si personajele, actiunile sunt minutios descrise asa incat te nu te poti desprinde pana nu le "gusti" complet cu mult haz si culoare.

Cu promisiunea ca voi reveni cu noi postari din colectia Prichindel a editurii Doxologia, va dorim mult spor la descoperit povesti!

Astept mesajele vostre. Daca ati gasit articolul interesant va rog sa il distribuiti si poate sa va abonati pentru noutati interesante. Adresa noastra de FaceBook

A, 7 ani si 3 luni si C, 4 ani si 6 luni

Bunici, batranate, boli si moarte

Suna putin cam trist acest titlu insa am decis sa va impartasesc cateva carti care m-a ajuta pe mine sa imi pregatesc copiii  sa inteleaga ciclul vietii pe pamant,  comportamentul fata de o persoana invarsta sau/si bolnava precum si nu in ultimul rand acceptarea pierderii unei persoane dragi. Sunt subiecte dureroase si poate la fel de greu de abordat ca si tema nasterii ( a aparitiei unei fiinte vii) sau cea legata de sex. Ne este greu sa vorbim despre lucruri pe care noi insine nu le intelegem,  le acceptam greu sau de care ne e frica.
Nu vreu sa generez polemici, fiind un subiect a carui explicatii este abordat diferit din punct de vedere spiritual. Eu le-am explicat in primul rand fetitelor mele punctul de vedere crestin ortodox, din a carui randuri facem parte, bineinteles la nivelul lor de intelegere, fara a dezvalui aspecte extereme care le pot pot crea teama. Asadar le-am spus ca sufletul nu moare, ci doar trupul este cel care se face tarana :"Pamant este si in pamant te vei intoarce unde toti pamantenii merg" si ca el este nemuritor si se intoarce la Dumnezeu Creatorul tuturoar fiintelor vii, daca a fost bun, drept si l-a iubit pe El in viata. Altfel, sufletul merge intr-un loc intunecat unde are timp sa mediteze la raul facut si la neascultare. Sufletul pierdut in negura mai poate fi salvat de rugaciunile celor vii (am invatat rostul pomenilor) si Biserica in fata carora Dumnezeu ii mai iarta pe cei care au gresit. In linii mari, acestea au fost explicatiile care le-am dat. Bineinteles ca au urmat multe intrebari, asadar cartile de mai jos le-au adus linistea in intelegerea acestui delicat subiect.
Prima carte cititta a fost cea de la Editura Gama :Bunicii mei sunt speciali.  Cartea este scrisa ca si cum ar fi povestita de un baietel. Acesta povesteste cate lucruri minunate face impreuna cu bunicii lui. Imaginile sunt foarte frumoase si arata momentele speciale care le petrece cu buncii sai si in care multi copii se pot regasii, gen de lucruri care raman in amintire pentru totdeauna.

 El povesteste de asemenea despre stra-bunica sa, care fiind foarte batrana are dureri mari la picioare, nu se mai poate deplasa si ca nu mai poate sa faca lucrurile care le facea odinioara cu toate ca se straduieste foarte mult. Copilul remarca despre bunicii sai ca nu sunt tocmai batrani si ca mai pot face multe lucruri impreuna, dar stie ca va venii si vremea in care ei vor fi la fel ca si strabunica lui si "Cand se va intampla asta voi fi foarte trist. O sa-mi fie dor de tot ce facem acum impreuna, de intrecerea cu biciclete si de jucatul lepsei" si in final " Bunicii mei sunt speciali pentru mine. O sa ne bucuram intodeauna de timpul petrecut impreuna si vom fi prieteni. Si chiar daca se vor schimba si vor arata diferit, la fel cum s-a intamplat cu strabunica, pentru mine ei raman aceeasi si asta nu se va schimba niciodata. Toti suntem norocosi ca avem bunici. Poate unii dintre noi au un singur bunic sau poate unii bunici locuiesc prea departe. Unii sunt tineri, altii mai batrani, dar asta nu conteaza, pentru ca toti bunicii sunt speciali"

In cartea Povestile domnisoarei Firicel  exista o poveste care atinge acelasi subiect al bunicilor si al momentelor speciale care le petrec nepoteii cu ei precum si pregatirea intr-un fel pentru despartirea la un moment dat de persoana lor.

Intr-o O poveste cu ingeri  autoarea Andreea Demirgian atinge intr-o maniera sensibila si fina subiectul frumusetii momentelor petrecute cu bunicii si al inevitabilei lor plecari, la un moment dat. Redau un scurt fragment: "Si cand bebelusul tau (al fetitei numita Firicel cu care mama ei vorbeste) va fi copil mare si eu imi voi fi terminat treburile pe aici, am sa ma duc sa ma odihnesc pe un norisor.Si daca am fost destul de cuminte si mi-am facut bine treaba pe Pamant, am sa devin un inger cu aripi albe.Iar tu n-ai sa plangi, pentru ca ai stii ca de acolo, de sus, eu te privesc si te ocrotesc asa cum pe buni o ocroteste acum mama ei si cum ea ne va ocroti pe noi, cand va veni vremea ca si ea sa se odihneasca pe un nor." Nu stiu daca acesta carte o mai gasiti ca sa o achizitionati dar merita citita fiind ideala pentru varsta de peste 3 ani.



Cartea Bunicul Leu aparuta la editura Panda este o poveste foarte induiosatoare despre cum este afectata relatia dintre un copil si un bunic de o boala grava (dementa senila, in acest caz) si cum iubirea poate trece si de acesta bariera. Aceasta suferinta care apare la varsta mai mult sau mai putin inaintata si care seamana cu boala Alzheimer este perceputa diferit in ochii unui copil spre deosebire de un adult. Intamplarile  si schimbarile in comportamnetul bunicului Leu, izvorate din cauza bolii marcheaza intr-un fel copilaria micutului nepotel punctand o treapta in maturizarea sa.

 Lenny, micutul leu va fi impresionat de schimbarile si lucrurile ciudate pe care le face bunicul sau si va incerca sa opreasca pierderea memoriei acestuia organizandu-i diverse vizite si stand in apropierea lui.

 Oricum amintirea bunicului sau este pastrata pana la maturitate cand:" Deseori le spune animalelor tinere din regat sa nu uite sa se poarte frumos cu bunicii lor si sa-i ajute sa-si aminteasca diverse lucruri"


Am lasat mai la final, cartile in care se vorbeste efectiv despre moarte. Bunicule, ce se intampla cand murim? este o aparitie relativ noua pe rafturile romanesti.

In poveste, micuta Harriet si bunicul ei, petrec o dupa-amiaza impreuna. Este ziua bunicului si un moment frumos se petrece intre varstnic si nepotica. Ei se plimba prin gradina prilej pentru micuta sa isi clarifice mai multe intrebari. Totul porneste atunci cand in timpul plimbarii, micuta Harriet remarca disparitia unui cires batran cu care era obisnuita, din gradina bunicului.

 Explicatiile date de bunic sunt pe de-o parte triste dar pe de alta parte aduc si multa speranta. El explica simplu ciclul vietii si al mortii: "Tot ce se naste trebuie sa si moara, cand vine vremea..Asta ne intristeaza, dar moartea e un nou inceput. E ca si cum te-ai trezi dupa un somn lung. Dumnezeu ne iubeste mult si doreste sa fim cu El pentru totdeauna, chiar si dupa ce trupurile noastre trec."

Fetitei ii vine greu sa creada ca absolut totul se supune acestei legi, inclusiv viermii sau insectele... Fetita care la inceput era speriata si neresemnata de gandul care o facu si sa exclame"Bunicule, sa nu mori!" se linisteste treptat dupa ce explicatiile bunicului continua.

Viziunea pe care o transmite bunicul nepoatei sale este un punct de vedere crestin asupra mortii, poate cel mai comun utilizat in explicatiile care le pot da cei cu credinta in Dumnezeu despre trecerea in nefiinta, celor mici."In cer si noi vom arata altfel, spuse bunicul. Totusi tu ma vei recunoaste pe mine si eu pe tine. Atunci vom avea trupuri noi care nu vor tremura, nu vor slabi si nu vom mai simti durere..." "Harriet se bucura de puterea lui Dumnezeu de a readuce totul la viata. El facea ca puisorii sa iasa din ou si transforma omizile in fluturi. Dumnezeu facea florile rosii de mac din niste seminte cenusii si facea sa creasca pomi de ciresi din niste bieti samburi maronii". Dupa ce planteaza un nou cires in locul celui disparut, fetita imreuna cu bunicul intorsi acasa isi zambesc cu subinteles gandindu-se la noile inceputuri pe care le da Dumnezeu.

O carte care ajuta la acceptarea pierderii cuiva drag si gaseste caile de resemnare in urma unui asemenea eveniment este Adio, Bursuc! care dupa cum o spune si titlul arata in ce mod poti sa-ti iei revedere pentru totdeauna de la cineva care trece dincolo de viata.

 Povestea incepe cand personajul care urmeaza sa treaca in nefiinta, Bursucul este foarte batran si neputiicios asa incat orice mica actiune i se pare greu de urmat si isi asteapta constient sfarsitul , adica calatoria prin Marele Tunel" sperand ca prietenii lui sa nu fie prea tristi cand se va intampla acest lucru".

Cand a doua zi dupa plecarea lui Bursuc in calatoria fara intoarcere, prietenii descopera disparitia lui sunt foarte tristi in special "Cartita. El se simtea parasit, singur si ingroitor de nefericit. In pat in noaptea aceea, Cartita nu-si putea lua gandul de la Bursuc. Lacrimile i se rostogoleau pe nasul catifelat, udand patura pe care o strangea neconsolat in maini"

Intamplarea a facut ca imediat dupa nefericitul eveniment sa vina iarna si animalele cand  animalele sa retrageau in culcusuri si " Zapada a acoperit padurile si campiile dar n-a reusit sa ascunda tristetea pe care o resimteau prietenii lui Bursuc" Apoi odata cu incalzirea timpului  puteau sa se viziteze mai des si au inceput sa vorbeasca despre zilele petrecute cu Bursuc.

El era mereu prezent in trecut cand cineva avea nevoie de el asa ca fiecare isi amintea ceva placut legat de ajutorul dat de Bursuc lor si astfel "Zapada s-a topit si odata cu ea tristetea animalelor.... isi aducea aminte de o intamplare care le aducea zambetul pe buze" Amintirile frumoase pastrate despre cel care paraseste lumea vie pot fi un mod de a te impaca cu pierderea sa.

Am lasat la final, una din cartile care te rascolesc cel mai tare fiindca e vorba despre depasitrea momentului despartirii dintre fiica-mama. Ce poate fi mai greu? Cartea Pretutindeni, peste tot in jur este povestea emotionanta unei fiice a carei mama se stinge din viata si care este determinata sa o regaseasca cumva, neresemnadu-se pierderii ei.

Imaginile sunt absolut fabuloase asa dupa cum puteti vedea in cele cateva  pagini postate de mine. 

Asadar, fetita care o cauta pe mama ei o va regasii in lucruri, povesti, poze, in natura, in trandafiri, in stele, in amintiri sau ea insasi...toate aceste i le dezvaluie cei apropiati :fratiorul ei, care vorbeste cu un iepuras de jucarie ca si cum ar fi mamica lui, tata, sora mamei, bunicii si chiar invatatoarea.

Asa, incet fetita isi da seama ca mama ei nu a murit din moment ce toate lucrurile si oamenii care o inconjoara ii evoca amintirea. 

Este o carte care face sa lacrimezi chiar si daca (inca) nu ai pierdut pe cea care te-a leganat in bratele ei si te-a ocrotit pana cand a putut ea cu toata dragostea ei unica, cea de mama.

Sper ca aceste carti sa va ajute in depasirea unui moment greu sau in a pregatii micutii sa inteleaga si sa accepte o realitate care mai devreme sau mai tarziu o vor cunoaste.

Zile frumoase, fara nori in care sa nu uitati sa va bucurati de buncii pe care ii mai aveti in preajma!

A, 7 ani si 3 luni si C, 4 ani si 6 luni

Sylvester si pietricica fermecata

Cu toate ca nu am mai avut timp de cateva luni bune sa scriu despre multimea cartilor pe care am avut privilegiul sa le citim (din cauza unor mari necazuri) mi-am impus mie insumi ca sa va descopar putin din acesta carticica minunata, ce ar fi bine sa se odihneasca in rafturile bibliotecii fiecarui copil.

O recomad cu caldura, asa dupa cum scriu si cronicile despre ea:"Sylvester si pieticica fermecata este o carte dezarmant de simpla si extrem de sofisticata in acelasi timp, plina de farmec si de tandrete. Cred ca este cartea mea preferata pentru copii din toate timpurile" zicea Ian Falconet, autorul lui Zgamboi, ce cotoi! sau" O carte magica a lui Wiliam Steig, el insusi magician" Eric Carle.

Ne-a incantat povestea simpla, cu final fericit si un strop de magie care ii indeamna pe copii la visare punandu-si intrebarea fireasca: Ce ar fi daca eu asi fi gasit acea pietricica? si de aici o multime de posibilitati de a-si imagina diverse scenarii.

Cartea scrisa de Wiliam Steig a fost incununata cu medalia Caldecott, o prestigioasa recompensa in acest domeniu si daca toate acestea nu va indeaman deja sa o cumparati, acum cat mai este disponibila am sa va dezvalui putin din poveste fara a uita sa mentin suspansul si magia pe care va invit sa o descoperiti singuri bucurandu-va de lectura ei impreuna cu copilasii vostrii.

Sylvester este  unicul fiu  al unei simple familii de magarusi care este colectionar de pietre frumoase.
Intr-o zi de vara pe cand statea pe malulu unui rau, el gasesete o piatra rosie cu totul deosebita. Tot privind-o  uimit , Sylvester  nici nu observa ca incepe sa polua cu galeata si-si pune in gand dorinta ca ploaia sa se opreasca atunci cand simte picaturile reci pe spate. Ca prin farmec, ploaia se opreste disparand orice nor de pe cer intr-o singura clipita. Parea ca ploaia disparu-se la comanda sa , asa ca tinand in mana pietricica isi doreste din nou sa ploua si sa dispara soarele de pe cer, moment in care din nou picaturile incep sa cada.

Dandu-si seama ce noroc a dat peste el si cat de mult va putea schimba viata tuturor celor pe care ii cunostea porneste voios spre casa ca sa le spuna despre descoperirea sa si parintilor lui. Ghinionul face ca pe drum sa se intalneasca cu un leu care pune ochii pe micutul magarus. Panicat, Sylvester nu mai gandeste limpede si isi pune dorinta care ii vine cel mai repede in minte si anume sa se transforme intr-o stanca si astfel sa scape de paradator.

 Leul uimit ca i-a scapat nu stiu unde cina, pleaca dar Sylvester ramane impietrit, cu pietricica rosie cazuta langa el fara putere in a revenii la forma sa initiala. De la disperare la resemnare sunt doar cativa pasi pe care Sylvester ii parcurge repede cand constientizeaza ca nu mai are nimic de facut decat sa astepete vreo minune, adica ca cineva sa gaseasca pietricica rosie si sa-si doreasca ca stanca sa se tranfsforme intr-un magarus.

 Astfel de sanse sunt cam mici... Asa ca adoarme intr-un somn tot mai profund, dorind sa scape de realitatea dura si imposibila care il ravasea ori de cate ori se trezea.
Intre timp, parintii lui innebuniti il cauta peste tot, la inceput la prieteni si apoi apeleaza la Politie. Intregul orasel il cauta peste tot si disperarea creste pe masura ce timpul inainteaza insa fara de folos si astfel dupa vara se asterne toamana pentru ca apoi iarna sa ii ia locul si magarusul cautat tot sa nu apara.

Odata cu venirea primaverii reinvie toata natura si Sylvester-piatra este trezit tocmai de parintii lui ce iesira la un picnic ca sa le mai treaca durerea ce o resimteau de la disparitia fiului lor iubit.

De aici povestea devine palpitanta si finalul ei ne arata cat de importanta si deasupra oricaror lucruri poate fi familia si dragostea. O poveste emotionanta si plina de magie.

Astept mesajele vostre. Daca ati gasit articolul interesant va rog sa il distribuiti si poate sa va abonati pentru noutati interesante. Adresa noastra de FaceBook

Noi va dorim lectura placuta.
A, 7 ani si 3 luni si C 4 ani si 5 luni